Fotbal, Liga a IV-a
Sîmbătă, 27 octombrie, a avut loc etapa a X-a a Diviziei D. Liderul seriei, ASF Zărneşti s-a impus pe propriul teren cu scorul de 18-1 în faţa formaţiei Olimpic Voila. Profitînd de pasul greşit al principalelor urmăritoare, formaţia din Zărneşti conduce autoritar seria, avînd un avans de şase puncte faţa de ocupanta poziţiei secunde Inter Cristian. Formaţia antrenată de Mircea Suciu are cel mai slab sezon de cînd activează în Campionatul Judeţean. Fotbaliştii din Voila, după zece runde, nu au acumulat nici un punct în clasament avînd un golaveraj dezastruos: 107 goluri primite şi doar şase goluri marcate. Carpaţi Berivoi a fost învinsă acasă de formaţia Steagul Roşu Braşov cu scorul de 4-2, după ce la pauză era condusă cu scorul de 2-1. Golurile formaţiei antrenate de Dan Brătescu au fost marcate de Andronic în minutul 38 şi Frank în minutul 85. Fotbaliştii din Berivoi se află pe penultima poziţie în clasament cu doar trei puncte. Chimia Victoria a remizat pe propriul teren, scor 2-2, cu formaţia din Prejmer. Pentru Chimia au marcat: Colerez în minutul 11 şi Cristian Florin în minutul 55.
Rezultate:
Zărneşti-Voila 18-1
Victoria-Prejmer 2-2
Berivoi-Steagu Roşu 2-4
Tărlungeni-Săcele 1-0
Homorod-Rupea 1-1
Colţea-Aripile 4-2
Codlea-Cristian 5-1