Un focar de pestă porcină africană la mistreţ a fost identificat în fondul de vânătoare Homorod ce aparţine Regiei Pădurilor Locale, Ocolul Silvic Pădurea Bogătii. Instituția Prefectului județul, împreună cu DSVSA Brașov, au stabilit și dispus măsurile necesare combaterii focarului, în cadrul ședinței Centrului Local de Combatere a Bolilor Brașov. „În fondul de vânătoare în care s-a declarat boala s-a constituit o zonă afectată cu o rază de 13 km care este compusă din: zona infectată, pe o rază de 8 Km, și zona tampon, de 5 km în exteriorul zonei infectate”, se arată într-un comunicatul de presă al prefecturii și DSVSA Brașov. Localitățile din zona infectată sunt: Cața, Merchiașa, Rupea, Homorod, Rupea Gară, Ungra, Hoghiz, Fântâna, Bogata Olteană, Dopca, Mateiaș, Racoș, iar fondurile de vânătoare afectate sunt: AJVPS Rupea – 2 Fișer, 5 Ungra, 6 Racoș și FV nr. 8 Valea Bogății administrat de SC Doripesco SRL. Localitățile din zona tampon sunt: Paloș, Jimbor, Fișer, Dacia, Dăișoara, Cuciulata, Lupșa, Drăușeni. S-au dispus o serie de măsuri de biosecuritate în aceste localităţi, acestea urmărind în primul rând procedure de dezinfecţie. „Recomandăm cetățenilor calm și echilibru privind sacrificările premature de porcine din gospodăriile proprii, întrucât boala a fost diagnosticată numai în mediul silvatic”, a declarat prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu