Cetatea Făgăraşului nu este căutată doar de turiştii şi iubitorii de istorie, ci şi de infractori. De o săptămână comercianţii care îşi vând produsele în căsuţele de pe platoul din faţa Cetăţii Făgăraşului sunt terorizaţi de indivizii certaţi cu legea. Spaţiile lor sunt devastate tot mai des, dar mai ales în cursul nopţii. S-a întâmplat în noaptea de 22 spre 23 august a.c., şi s-a repetat în noaptea de 28 spre 29 august a.c. Sunt 5 căsuţe care au fost devastate, faptele fiind identificate doar dimineaţa când, prin apel 112, au fost chemaţi poliţiştii pentru cercetări. Aşa cum explică păgubiţii, nimeni n-a auzit şi n-a observat aceste evenimente, deşi la câţiva metri de căsuţele devastate stau paznicii de la Royal Security. ,,Vineri dimineaţa, în 23 august, în jurul orei 6.30, am primit un telefon prin care eram anunţaţi că au fost sparte căsuţele în care noi avem marfa. Am ajuns imediat la Cetate şi ce am văzut la faţa locului ne-a şocat. Cinci căsuţe au fost sparte, uşile acestora fiind distruse. Bucăţi din lemnăria căsuţelor erau împrăştiate pe tot platoul şi în lacul Cetăţii. Au sosit la faţa locului şi poliţiştii care au luat probe, au făcut măsurători, au luat amprente pentru cercetare. Culmea este că paznicul de noapte de la Royal Security, care era acolo, n-a luat nicio măsură. Este curios că acesta n-a auzit nimic şi ne spune că nu are atribuţii în această parte a castelului, ci doar în curtea edificiului. Dar omeneşte, stai închis în curtea Cetăţii, ce să păzeşti? Deşi este o zonă centrală din municipiu, nu este păzită, nesupravegheată video, dar noi ştim că Primăria Făgăraş a investit într-un sistem video de supraveghere cu 42 de camere. Am aflat că doar 2 camere funcţionează” au spus revoltaţi comercianţii de pe platoul din faţa Cetăţii.
,,Pe autorităţiile locale nu le interesează zona”
Aşa cum susţin comercianţii, platoul din faţa castelului este un loc al dezmăţului unde se fac raliuri, se ascultă muzică la maxim, se mânâncă seminţe. ,,De regulă sâmbăta şi duminica noaptea, aici pe platou este locul în care tinerii îşi fac de cap. În cursul zilei aici sunt parcate multe maşini ale firmei de pază, iar noaptea când ar trebui să fie nu supraveghează nimeni. Nu trece pe aici nici Poliţia Locală, nici Poliţia Municipală, nici Royal, pe nimeni nu interesează zona. Aici se fac raliuri, tinerii ascultă muzică, mănâncă seminţe şi lasă o mizerie de nedescris, consumă băuturi şi aruncă sliclele şi pet-urile goale la voia întâmplării. Oamenii legii cunosc situaţia, mai ales că în urmă cu doi ani o tânără care făcea şcoala de şoferi a exersat noaptea şi a intrat în căsuţele noastre. Am rămas păgubiţi şi nici acum nu am recuperat banii” au adăugat comercianţii.
Platoul din faţa Cetăţii a devenit wc public
,,Când venim dimineaţa să deschidem căsuţele şi să ne expunem marfa, prima dată trebuie să facem curăţenie. Adumăm fecalele, spălăm cu clor cimentul pentru a elimina mirosul de urină. Strângem deşeuri în locul firmei Salco ai cărei angajaţi apar aici mai târziu. Nu putem aştepta până fac ei curăţenie pentru că vin clienţii şi este umilitor ceea ce găsesc aici. Efectiv este miros de urină insuportabil” s-au plâns comercianţii.
,,Ziua prea multă pază, iar noaptea platoul Cetăţii este lăsat de izbelişte”
Ultimul act huliganic s-a înregistrat în noaptea de 28/29 august a.c. ,,Am ajuns la ora 9.30 la căsuţă. În faţă am un frigider cu sucuri şi apă care este încuiat noaptea. Când am venit, frigiderul era gol, sucurile erau furate, încuietorile distruse. Mă deranjează indiferenţa oamenilor din jur şi a oamenilor din paza Cetăţii. Ziua în amiaza mare sunt 5 maşini de la firma de pază în faţa Cetăţii, iar noaptea nu e nimeni. Pentru furtul din noaptea trecută nici n-am mai făcut plângere pentru că pe nimeni nu interesează. Se ştie că este un grup de tineri care vine permanent aici, dar nu se iau măsuri. Tinerii aceia lasă un dezastru în urma lor. Firma de pază plătită de Primăria Făgăraş spune că păzeşte doar incinta Cetăţii şi n-o interesează exteriorul deşi platoul cu căsuţe este la 2 metri distanţă de poarta de intrare” a spus Alina Dodos, comerciant pe platoul din faţa Cetăţii Făgăraşului.
Poliţia Locală Făgăraş nu verifică zona Cetăţii
,,De când există firmă de pază la Cetatea Făgăraşului, noi, Poliţia Locală, nu mai avem treabă cu acea zonă. De vreo 3-4 ani. Nici nu am primit sesizări pentru acea zonă, dar am auzit că este o nebunie totală acolo. Comercianţii de pe platou ar trebui să încheie contracte cu o firmă de pază. În cazul infracţiunilor sesizate, Poliţia Municipală este cea care face cercetările. Avem doar 2 patrule care circulă prin oraş noaptea, dar nu au în program zona Cetăţii” a spus Lucian Petri, comandantul Poliţiei Locale Făgăraş.