,,Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău; Când buna chibzuială va veghea peste tine şi înţelegerea te va păzi; Atunci vei fi izbăvit de calea celui rău şi de omul care grăieşte minciună“. (Pildele lui Solomon, 2, 10-12)
Biblia, o carte complexă
Biblia nu este uşoară, ea necesită multă lectură, studiu, ştiinţă şi credinţă. Pornim de la concepţia de bun simţ că nu tuturor oamenilor le este dat un studiu exhaustiv asupra ,,Cărţii de căpătâi“ a omenirii, fiecare îşi alege de aici ceea ce i se potriveşte: hrana sufletească, mângîierea, rugăciunea în vremuri de restrişte, alţii dovedesc că între Biblie şi Știinţă există compatibilitate. Teologia este ştiinţa care se ocupă cu interpretarea adevărurilor revelate, Tradiţia şi Sfânta Scriptură. Ea lucrează cu multe materiale, istorie, arheologie, dogmatică, literatură universală etc. Nu este uşoară nici Teologia şi nici interpretarea Bibliei. Monitorul de Făgăraş vă invită la o incursiune în tainele Bibliei într-un serial publicat în paginile sale.
Cea mai cunoscută carte de pe mapamond
Biblia este cea mai cunoscută carte de pe mapamond, tradusă în toate limbile, ea constituie în sine un patrimoniu spiritual şi documentar. De-a lungul istoriei, Biblia a constituit hrană spirituală, document istoric dar şi curs de filosofie. Este o carte amplă, profundă, unică născută din tradiţii multiseculare şi care este izvorul a trei religii ,,revelate“: iudaismul, creştinismul şi islamismul. Coranul are foarte multe afinităţi cu Biblia, de fapt Scriptura iudaică şi cea creştină au constituit primele surse ale islamului, chiar dacă teoreticienii dogmelor musulmane neagă acest lucru. Avraam este tatăl evreilor, al creştinilor şi al musulmanilor. Iisus este recunoscut ca profet în Coran, iar personajele principale din Vechiul Testament sunt redate şi în islam. Descoperirile arheologice recente aduc noi date despre evenimentele redate într-una dintre cele mai ample cărţi ale umanităţii. Mitul potopului, arhetipul soterului- al mântuitorului, sunt teme clasice, universalvalabile în istoria culturii omenirii. Avem o istorie a religiilor, o istorie a ideilor religioase, dar şi o istorie a filosofiei religiilor. Demersul acesta nu este uşor, pentru că presupune studii istorice, arheologice, filosofice, paralelism cultural, lingvistic şi are multe repere. Nu poţi vorbi despre Biblie într-o manieră clericalistă, cu poveşti simpliste, predate la nivel de seminar teologic, pentru că domeniul credinţei transcende tipurile religioase dogmatice, care nu ies dintr-o anume sferă. Ceea ce pentru unii constituie credinţă, pentru alţii este spălare de creier. Un lucru este însă cert: Biblia îşi are un loc bine stabilit în spiritualitatea şi cultura omenirii, recunoscut de marii oameni de geniu. Biblia este un tezaur moral, istoric, filosofic şi, nu în ultimul rând, transcendent. Ea se ocupă nu doar cu atitudinile sociale, ci şi cu adevăruri ultime: ce este la capătul drumului? O întrebare cu care şi-au bătut înţelepţii capul din cele mai vechi timpuri. Biblia constituie un studiu istoric dar şi o carte de căpătâi. Și, de ce nu, un demers jurnalistic. Trebuie să fim conştienţi de faptul că Decalogul a fost preluat în codurile de procedură civilă până astăzi. Biblia nu poate fi ruptă de contextul istoric şi cultural al omenirii, dar are o finalitate spirituală: ,,Căci cei drepţi vor locui pământul şi cei fără prihană vor sălăşlui pe el“ spune înţeleptul rege Solomon. Nu se vorbeşte nicăieri în Biblie ,,Crede şi nu cerceta!“ după cum spun diletanţii marxismului, dimpotrivă, îndemnurile la învăţătură se observă peste tot: ,,Pentru înţelegerea cuvintelor adânci, pentru dobândirea unei îndrumări bune, pentru dreptate, pentru dreapta judecată şi nepărtinire, pentru a prilejui celor fără gând rău o judecată isteaţă, omului tânăr, cunoştinţă şi bună cugetare“ mai spune Solomon.
Religie, ştiinţă şi spiritualitate
Biblia nu prea lipseşte din casa oamenilor: o găsim pe masa de lucru a cercetătorului, a profesorului şi la căpătâiul patului oricărui om. Cei bătrâni se mângîie şi meditează pe marginea Psalmilor lui David, iar cei atraşi spre cercetare studiază evenimentele petrecute acolo în lumina istoriei, pentru că Biblia este un tezaur al întregii omeniri. Biblia este carte de cult, izvor de revelaţie, numită Sfânta Scriptură, constituie carte de cult pentru anumite contexte, dar este mai mult decât atât, mult mai mult. ,,Cineva, spune celebrul psihiatru şi neurolog Constantin Dulcan, a spus că nu mai găseşte argumente în ştiinţele actuale pentru a-l apăra pe Dumnezeu. Regret. Eu găsesc. Pe de altă parte, suntem în plină campanie de secularizare, de dedumnezeire şi nu ştiu dacă este mai puţin agresivă decât în timpul comunismului. Cel puţin atunci nu era obligatoriu a se ascunde instrumentele unui cult pentru a nu deranja alte culte, în numele a ceea ce astăzi se cheamă ,,corectitudinea politică“. Comuniştii o numeau ,,politică de partid“ şi Doamne-fereşte să fi ieşit din rândurile partidului! Se ştie ce anateme se aruncau în capul dizidenţilor. Secularizarea înseamnă, pompos, laicizarea instituţiilor dintr-o societate dominată de religie. Instituţiile, ca şi o parte din oameni, îşi impun propria autonomie, independenţa faţă de religie. Este fără îndoială că, odată cu emanciparea de sub mentalitatea şi tradiţiile comunităţilor rurale, prin cererea tot mai mare a forţei de muncă de către industrie, aflată îndeosebi în oraşe, viaţa religioasă şi-a diminuat vizibil rolul. Dezvoltarea civilizaţiei şi a ştiinţei cu accesul pus pe ateism a contribuit mult la îndepărtarea unor oameni de Biserică. Teritoriul profanului a crescut semnificativ şi este acum în plină ofensivă, îngustând tot mai mult pe cel al sacrului, îndeosebi în Occident. Cu toate astea, într-o anumită parte a lumii, bisericile nu sunt goale. Pentru mulţi oameni credinţa rămâne încă o nevoie fundamentală, mai ales pentru cei care sunt dezamăgiţi de haosul fără precedent din societatea modernă. S-ar putea crede că cei care au încă nevoie de Biserică plătesc un mare tribut naivităţii. Dar sunt tineri şi vârstnici şi mulţi intelectuali care nu pot fi suspectaţi de naivitate. I-aş împărţi în două categorii: cei care cred fără să aibă nevoie de explicaţii, şi cei care prin ştiinţă ştiu că există Dumnezeu. Există şi mulţi intelectuali care nu sunt adepţii unei religii instituţionalizate, dar care cred într-o raţiune cosmică. I-aş spune ,,religie cosmică, fără ritualuri. Sunt atei care au un comportament decent în orice circumstanţă, respectând normele etice de convieţuire socială. Am spus despre aceştia că îi respect mai mult decât pe cei care, ieşind din biserică, îşi reiau comportamentul suburban. Am scris, de asemenea, că lui Dumnezeu cred că îi sunt mult mai plăcuţi ateii civilizaţi decât fariseii. În ultima instanţă religia autentică nu ne cere decât să avem un comportament decent. Avem acum multe argumente ştiinţifice în acest sens“. În această incursiune, în lumea Bibliei, trebuie să fim foarte atenţi. Biblia, ca şi alte cărţi precum Vedele, Epopeea lui Ghilgameş ş.a. face obiectul spiritualităţii. Este folosită de mari religii ale omenirii, mai ales cele monoteiste, sau, mai bine spus, care se cred monoteiste, pentru că nu există un monoteism sută la sută autentic, precum nu există nici un politeism sută la sută autentic, şi să nu uităm că evreii au fost chiar ei mult timp politeişti. Chiar şi în religiile politeiste există o forţă supremă iar religiile monoteiste nu duc lipsă de ,,mici“ intermediari între om şi Dumnezeu cum ar fi îngerii sau sfinţii. Acum vor veni ,,dogmatiştii“ şi ne vor lua de urechi spunând: ,,Prin sfinţi Dumnezeu îşi arată puterea“. Corect, dar ceea ce noi înţelegem prin sfinţi hinduşii vin şi le spun ,,zei“. Este însă limbajul lor, nu al nostru, este bine să ne respectăm contextul cultural şi religios în care ne-am născut, dar trebuie să îi înţelegem pe alţii care cred altfel, nu cu propriile noastre instrumente, nu cu opinia oficială a religiei noastre, ci ,,acasă la ei“, în profunzimea lor. Iar asta se numeşte spiritualitate. Religia face obiectul spiritualităţii, este parte integrantă a ei, dar nu este întreaga spiritualitate, pentru că spiritualitatea are un spectru mult mai larg. Marx spunea: ,,religia este suspinul creaturii copleşite de nefericire, sufletul unei lumi lipsite de inimă, tot aşa cum este spiritul unei lumi lipsite de suflet. Religia este opiumul popoarelor“. Dacă privim spre lagărele din Siberia, gropile comune ale lui Stalin, Gheorghiu Dej, Pool Pot şi alţii, atunci vom vedea câtă fericire a adus marxismul aplicat la diferite dimensiuni ,,tribale“. Cuvântul ,,eretic“ folosit astăzi până la saturaţie, face parte şi el dintr-un anumit mod marxist de a privi lucrurile. Da, chiar dacă marxismul exclude tot ceea ce face referire la spiritualitate, religia ,,canonică“ a luat acest limbaj de lemn al marxismului şi îl mai foloseşte şi astăzi. Facultăţile de teologie aduc germenul luminii, dar tot aici sunt create şi laboratoare de ,,spălat creierii“ dacă nu există discernământul. Înainte de a da vina pe Inchiziţia din Apus, va trebui să ne uităm în istorie pentru că ea a apărut mai întâi în Răsărit, în Apus a fost doar legiferată. ,,Sunt de acord că nu întreaga doctrină a religiilor este primită ca revelaţie. Sunt şi ,,făcături“ umane. Spre exemplu, este exclus ca ideea geocentrismului să fie o revelaţie. Nu ştia Dumnezeu unde a aşezat Soarele şi Pământul? Absurd. În realitate, era o simplă observaţie a aparentei mişcări a Soarelui în jurul pământului, care era perceput ca fiind static, nemişcat. Și în antichitatea greacă Aristotel şi Ptolemeu vedeau la fel pământul, ca rezultat al unei gândiri naive. Până la Copernic nu aveau alte informaţii. Nu neştiinţa era de condamnat, ci cruzimea cu care au fost ucişi Hypatia şi Giordano Bruno, cu care a fost condamnat Galileo Galilei, acuzaţi de erezie la adresa Bisericii“ spune Dumitru Constantin Dulcan. Acum trebuie să ne întrebăm retoric: ,,Biserica cui?“. Trebuie să privim însă lucrurile detaşat. ,,Nici nu poate fi exclusă o bună parte din doctrina religiei. Să luăm ca exemplu religia creştină. Ideea că suntem doar o lumină condensată din care totul este făcut e relativ recentă, aparţinând ştiinţelor timpului nostru. Dar iată că această informaţie ne-a venit cu cel puţin 2000 de ani înainte, prin revelaţia transmisă de religie, când Creatorul a ordonat Luminii: ,,Fiat Lux!“ (Să fie Lumină!). Și s-a făcut Lumina, care, fiind prima sursă, înseamnă că toate s-au făcut din acea Lumină, inclusiv fiinţa umană. Au trebuit să treacă peste 2000 de ani de evoluţie a cunoaşterii până când ştiinţa actuală să poată confirma ceea ce părea a fi o simplă afirmaţie fără suport real. Mai mult, s-a reuşit experimental să se transforme lumina în materie, substanţă, şi invers, materia a fost convertită în lumină, confirmând strălucit ,,zisa biblică“. În 2007, profesorul danez Lene Hau a reuşit acest experiment, publicat în numărul din 8 februarie 2007 al Harvard Gazette. În 2010, la Universitatea din Bon, se repetă aceeaşi experienţă. O rază laser este adusă aproape de zero absolut (-273,15 grade C) transformând-o în condensul numit Bose-Einstein este încălzit până se ajunge la forma luminii iniţiale. Este interesant că această intuiţie sau chiar informaţie despre Lumina primordială au avut-o şi alte tradiţii spirituale din antichitatea elenă şi din Orient şi din alte zone ale lumii. Nu este de mirare că în toate templele lumina face parte din ritual“. (Dulcan) În rânduiala Vecerniei avem un imn deosebit de profund şi pătrunzător: ,,Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului şi Fericitului, Iisuse Hristoase. Ajungând la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, cel ce dai viaţă. Pentru aceasta lumea te măreşte“.
Argumentul Luminii generatoare de Univers
Lumina dumnezeirii constituie un element important în spiritualitate, mai ales în spiritualitatea creştină. ,,Pentru mine, cea mai impresionantă Lumină a fost cea pe care am văzut-o apărând la Sfântul Mormânt din Ierusalim în anul 2000, în preziua Paştelui, la ora 14.15. Prin orificiul cu un diametru apreciabil de 15-20 cm, din peretele lateral, dispus spre nord, a izbucnit un fascicul masiv de Lumină de culoare alb pur. A aprins lumânarea unui copil de 10-11 ani şi s-a proiectat în aer ca un corp material care nu se deformează la impactul cu zidul de aer. În primele minute nu era incandescentă. Lumea şi-o aplica pe faţă, crezând în proprietăţile ei tămăduitoare. La început am văzut doar plutind în aer nişte scintilaţii multicolore, asemănătoare cu cele care apar la aprinderea unui tub de neon. În secunda următoare a apărut Lumina din interiorul Sfântului Mormânt, odată cu nişte coloane groase de lumină care cădeau pe Mormânt, venind de sus, din turla Bisericii. Bernard Haisch (de la Universitatea din Wisconsin, SUA) susţine că Universul este un fundal de lumină care umple totul şi din care s-a generat Universul. Lumina, spune el, a fost înaintea Universului, dar Lumina aceea era alta decât cea pe care o vedem acum. Împărtăşesc total această opinie, fiind convins că Lumina primordială, din care s-a făcut lumea, era una vie, diferită de cea fizică, accesibilă nouă. Și cea pe care am văzut-o la Ierusalim în preajma Paştelui din anul 2000 şi cea pe care am văzut-o când eram în convalescenţă, încă internat în spital, în anul 2003, după o boală gravă, erau de culoare alb-auriu. Argumentul Luminii generatoare de Univers menţionat de toate tradiţiile spirituale, ca şi de fizică şi de astrofizică, este esenţial pentru a înţelege că religia nu a apărut ulterior, când societatea umană s-a structurat în mai multe straturi sociale cu scopul unora de a domina şi a profita de alţii, cum zice Marx. Faptul că această Lumină primă, de la începuturile lumii deci, este confirmată de cele mai moderne ştiinţe mă autorizează să afirm ceea ce am mai spus deja, că religia a ţinut loc de lege şi ştiinţă în vremuri fără lege şi ştiinţă“. (Dulcan)
Vindecările din Biblie
Este foarte important să cunoaştem şi opinia unor oameni de ştiinţă care sunt preocupaţi de spiritualitate. Biserica este o cale de urmat, pentru noi este singura, dar nu trebuie să ne pierdem într-un ,,clericalism“ găunos şi dăunător, pentru că de aici au apărut multe nenorociri de-a lungul istoriei, precum Inchiziţia. Modul inchizitorial al unora de a predica nu are nimic în comun nici măcar cu Hristos, să nu uităm că însuşi Iisus era urmat de ,,femeile mironosiţe“, şi acestea erau purtătoare de mir într-un sens literal şi unul alegoric: au venit la mormânt să îi ungă trupul cu mir şi i-au sorbit cuvintele învăţăturii Sale pe când Îl urmau în lume. Unii, din păcate, sunt purtători de ignoranţă. Apoi Biblia vorbeşte despre vindecări. Iată ce spune un om de ştiinţă: ,,Este fără îndoială că vindecările prin religie sunt mult mai rare decât cele care se fac prin medicina ştiinţifică. Nu întrunesc criteriul probabilităţii statistice pentru a fi confirmate ştiinţific. Dar raritatea nu înseamnă şi absenţa acestora. Pentru mine, dacă un singur om poate trece printr-un zid nevătămat, eu trebuie să caut o explicaţie ştiinţifică, nu să neg fenomenul pentru că nu are relevanţă statistică. Eticheta de ,,singularitate“ pusă acolo unde nu avem o explicaţie nu mă satisface. Este ceva care există şi am obligaţia să-l înţeleg. Sunt vindecările prin religie o dovadă de existenţă şi a altei raţiuni, dincolo de cea umană? Fără îndoială. Sunt un argument ce nu poate fi negat pentru că nu se explică încă prin ştiinţa de care dispunem. Pentru mulţi sceptici, rugăciunea reprezintă vorbe aruncate în vânt. Dar iată că avem acum deja o mulţime de studii ştiinţifice care demonstrează contrariul. Eben Alexander povesteşte că în timp ce se afla în comă ,,simţea“ fluxuri de energie binefăcătoare venind din partea unui grup de persoane care se rugau pentru el. A ştiut atunci că avea şanse de vindecare“.
Biblia nu cuprinde doar mireasmă
Nu doar mireasmă îmbătătoare de miros frumos găsim în Biblie, ci şi miros de sânge şi de cadavre, ne place sau nu ne place, pentru că este şi un document care vorbeşte despre genocid, lăcomie, desfrâu, goană după putere etc. Iată ce se relatează în cartea lui Iosua Navi: ,,Și s-a făcut aşa: au scos la dânsul pe cei cinci regi din peşteră: pe regele Ierusalimului, pe regele Hebronului, pe regele Iarmutului, pe regele Lachişului şi pe regele Eglonului. Și după ce au scos pe regii aceştia la Iosua, Iosua a chemat pe toţi israeliţii şi a zis către căpeteniile oştenilor care fuseseră cu el: Apropiaţi-vă şi puneţi-vă picioarele pe grumajii regilor acestora! Și ei s-au apropiat şi şi-au pus picioarele pe grumajii lor. Atunci Iosua le-a zis: Nu vă temeţi, nici nu vă spăimântaţi, ci îmbărbătaţi-vă şi vă întăriţi, că aşa va face Domnul cu toţi vrăjmaşii voştri cu care vă veţi lupta. După aceea i-a lovit Iosua şi i-a ucis şi i-a spânzurat pe cinci spânzurători şi au stat spânzuraţi până seara. Iar la asfinţitul soarelui a poruncit Iosua de i-au pogorât din spânzurători şi i-au aruncat în peştera în care fuseseră ascunşi şi au prăvălit pietre mari pe gura peşterii şi stau acolo până în ziua de azi. Tot în ziua aceea a cuprins Iosua Macheda şi a lovit-o cu sabia, pe ea şi pe regele ei, şi a nimicit pe locuitorii ei şi toată suflarea care se afla în ea; pe nimeni n-a cruţat ca să nu moară sau să fugă şi a făcut cu regele din Macheda tot aşa cum a făcut cu regele Ierihonului. Apoi a lovit Iosua tot ţinutul muntos, Neghebul, câmpia şi ţinutul mării şi pe regii lor şi n-a lăsat să scape nimeni, ci a omorât toată suflarea, cum poruncise Domnul Dumnezeul lui Israel. Aşa a luat Iosua tot pământul, cum poruncise Domnul lui Moise, şi l-a dat Iosua moştenire lui Israel, împărţindu-l între seminţiile lor. Și s-a liniştit pământul de război“. Aceste evenimente le găsim redate în capitolele 10-11 din cartea lui Iosua. ,,Chiar şi unii slujitori ai Bisericii sunt nedumeriţi de anumite versete din Vechiul Testament“ spune doctorul Constantin Dulcan. Carl Sagan, în lucrarea ,,Lumea şi demonii ei. Știinţa ca lumină în întuneric“, spune că în cartea lui Iosua Navi scrie că este celebrată exterminarea în masă în diferite oraşe din Canaan a bărbaţilor, femeilor, copiilor şi chiar a animalelor domestice…despre ucideri în masă ni se vorbeşte şi în cartea lui Saul şi a Esterei. În Exod este interzisă uciderea. În Levitic ni se cere să iubim aproapele ca pe noi înşine, iar Iisus ne cere să ne iubim ,,duşmanii“. Opinia lui Sagan este cât se poate de clară: despre ucideri în masă, acte de incest şi sclavie vorbesc toate religiile. Credinţa unui om normal la cap este pusă la încercare când citeşte despre aceste orori săvârşite în ,,numele religiei“. Ele aparţin însă mai mult istoriei decât credinţei.
Simbolismul din Biblie
Biblia cuprinde şi anumite mesaje cifrate, criptate, ce pot fi găsite în interiorul textului. În Evanghelia de la Ioan, Iisus spune: ,,Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă“. (Ioan 6, 63) Avem apoi episodul în care Iisus se întîlneşte cu femeia samariteancă. ,,Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie“. (Ioan 4, 10) Iată ce spune Emanuel Swedenborg: ,,Fântâna lui Iacob simbolizează chiar Cuvântul Divin“. În Deuteronom, capitolul 33, versetul 28, se spune: ,,Israel locuieşte neprimejduit. Ochiul lui Iacov priveşte îmbelşugat de pâine şi de vin, şi cerurile lui picură rouă“. Apa fântânii lui Iacob, unde Iisus s-a aşezat la taifas cu acea femeie, simbolizează în opinia lui Swedenborg, adevărul Cuvântului. Prologul Evangheliei de la Ioan spune: ,,La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul“. (Ioan 1,1). ,,Ținând cont doar de aceste considerente, spune Swedenborg, omul natural nu poate fi convins că Adevărul Divin, în care se reflectă Înţelepciunea Divină şi Viaţa Divină, este totuna cu Cuvântul scris. Căci omul obişnuit priveşte textul sacru din propria sa perspectivă şi nu percepe aceste calităţi divine. Și totuşi, stilul în care este scris Cuvântul este chiar stilul divin, cu care nu poate fi comparat nici un alt stil, oricât de sublim şi de inspirat ar părea, căci orice alt stil poate fi comparat cu întunericul dens faţă de lumina stilului biblic. Textul sfânt este astfel scris încât fiecare frază şi fiecare cuvânt (uneori chiar şi fiecare literă) debordează de sfinţenie. În consecinţă, Cuvântul scris îl uneşte pe om cu Dumnezeu şi îi deschide accesul la ceruri“. Este foarte interesantă abordarea lui Swedenborg când este vorba despre textul Apocalipsei. ,,Și a trâmbiţat al cinccelea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ, şi i s-a dat cheia fântânii adâncului. Și a deschis fântâna adâncului şi fum s-a ridicat din fântână, ca fumul unui cuptor mare, şi soarele şi văzduhul s-a întunecat de fumul fântânii. Și din fum au ieşit lăcuste pe pământ, şi li s-a dat lor putere precum au putere scorpiile pământului…Iar înfăţişarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiţi de război. Pe capete aveau cununi de aur, şi feţele lor erau ca nişte feţe de oameni“ citim în versetele capitolului 9”. (Apocalipsa 9, 1…ş.a.) ,,Steaua căzută din cer, spune Swedenborg, simbolizează dispariţia cunoaşterii adevărului. Întunecarea văzduhului şi a soarelui se referă la dispariţia luminii adevărului. Lăcustele care au ieşit din fumul fântânii semnifică falsitatea dusă în extremis, specifică oamenilor care au căzut în întregime pradă simţurilor lor şi care nu mai judecă lucrurile decât din perspectiva senzorială. Scorpionul simbolizează puterea lor de convingere asupra celorlalţi oameni. Lăcustele care seamănă cu nişte cai pregătiţi de luptă se referă la raţionamentele acestor oameni, care nu au nicio legătură cu adevărul. Faptul că lăcustele au cununi de aur şi feţe de oameni arată că aceşti oameni se împăunează cu cunoaşterea lor, considerându-se nişte învingători şi nişte înţelepţi. Părul ca de femeie al lăcustelor simbolizează faptul că aceşti oameni se consideră posesori ai adevărului. Dinţii ca de lei ai lăcustelor se referă la lucrurile senzoriale, specifice lumii inferioare în care trăieşte omul natural, care îl fac pe acesta să creadă că deţine putere asupra întregii creaţii. Platoşele de fier ale lăcustelor simbolizează argumentele mincinoase pe care le invocă aceşti oameni, care le înving pe cele adevărate. Asemănarea sunetului aripilor lăcustelor cu vuietul unor care trase de cai se referă la combaterea adevărului scripturii prin argumentele acestor oameni. Cozile ca de scorpioni ai lăcustelor simbolizează puterea de convingere. Acele din vîrful cozilor se referă la capacitatea de a-i amăgi pe alţii prin puterea lor de convingere şi argumentele lor mincinoase. Puterea lor de a-i vătăma pe oameni timp de cinci luni descrie capacitatea acestor oameni de a-şi aduce semenii care încă mai înţeleg ce înseamnă adevărul şi care este puterea binelui într-o stare de confuzie. Împăratul care conduce lăcustele, îngerul Adâncului numit Abadon sau Apolion arată că minciunile acestor oameni provin din iad, spaţiul în care trăiesc toţi oamenii care nu cred decât în simţurile şi în inteligenţa lor egotică“. Dacă privim atenţi în jur, vom conştientiza faptul că trăim în zilele noastre tot ceea ce a spus Swedenborg, pe care Balzac îl numea ,,Buddha al Nordului“. Swedenborg a fost om de ştiinţă, om politic, filosof şi teosof suedez. Sfântul Andrei al Cezareei are propria interpretare a capitolului 9 din Apocalipsă: ,,Despre stea cred că este un înger al lui Dumnezeu. Cu îngăduinţa lui Dumnezeu el scoate afară din fântână demonii cei răi care au fost osândiţi, cei pe care Hristos i-a legat atunci când era întrupat, încât să-şi poată face lucrarea lor înaintea sfârşitului, şi apoi să meargă în chinurile veşnice“. Interpretarea Sfântului Andrei este, întrucâtva, asemănătoare cu cea a lui Swedenborg- ,,Faptul că lăcustele minţii îi înţeapă pe oameni ca scorpionii înseamnă că la capătul faptelor rele stă ascunsă moartea sufletească“.
(Ștefan BOTORAN)
