Ediţia a II-a a competiţiei de ciclism ,,Ovidiu Nodea” a fost organizată vineri,  16 august 2019, organizatori fiind Primăria Beclean şi Biserica Ortodoxă Beclean. N-a lipsit de la concurs Ovidiu Nodea, ciclistul care a dus numele României la Paris-Brest-Paris, competiţie din ciclismul de anduranţă mondial, şi la Transcontinental 05, concurs organizat pe distanţe de peste 3500 km. S-au aliniat la  start 60 de amatori de ciclism din comună şi din localităţile apropiate. Ovidiu Nodea a jurizat  concursul de la Beclean. ,,Am stabilit trei trasee  pentru trei categorii de vârstă. Copiii de la  4 la 8 ani şi cei de la 9 la 14 ani  s-au  întrecut pe uliţele satului, iar participanţii de peste 15 ani  au urmat un traseu de pe ruta Beclean – Luţa.  Am avut şi un concurrent de  69 de ani, dar şi unul de 4 ani. Trebuia să fim grijuli pentru că n-am impus cască participanţilor. În plus am folosit o porţiune din DN1 şi am avut nevoie de escortă. Dar am spus, dacă nu ne sprijină poliţia, vom folosi un tractor sau o căruţă porţiunea de câteva sute de metri. N-a contat ploaia, toţi participanţii au pedalat şi au trecut linia de finish. La ediţia următoare vom folosi alte reguli. Ne-a sprijinit foarte mult şi s-a implicat prof. Nicolae Ludu, fiu al satului” a spus Ovidiu Nodea.  ,,Este un concurs binevenit pentru comuna noastră. Înseamnă sport şi sănătate. Ne bucurăm că este alături de noi Ovidiu Nodea şi sprijină această competiţie locală. Cei mai buni concurenţi au fost  recompensaţi cu diplome, medalii şi premii, iar copiii au primit pachete cu dulciuri acordate de Primăria Beclean şi Parohia Ortodoxă Beclean” a spus Claudiu Motescu, primarul comunei Beclean.   (M.F.)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here