Muntele Tabor nu este pomenit în evanghelii, dar Tradiţia spune că ,,este muntele înalt de o parte” pe care s-a urcat Iisus împreună cu apostolii Petru, Iacov şi Ioan şi unde ,,S-a schimbat la faţă înaintea lor. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pămînt înălbitorul” (Marcu 9: 2-3) De pe vîrful Muntelui Tabor, la 600 m, se vede o panoramă spendidă a întregii Galieli inferioare. În Biblie se pomeneşte Muntele Tabor alături de Muntele Ermon pentru a se ilustra măreţia creaţiei divine. În vremea judecătorilor, din porunca Deborei, ,,s-a coborât Barac din muntele Taborului şi după el şi cei zece mii de oameni” pentru a se bate cu Sisera, căpetenia armatei regelui Haţorului. A fost una dintre primele bătălii duse de israeliţi în timpul cuceririi ţării. Şi comandantul forţelor evreieşti din Galileea, Flavius Iosephus, scrie despre citadela de pe Muntele Tabor, văzând-o în lupta cu romanii din anul 66 d.H. Zidurile groase ale fortăreţei care împrejmuiau muntele se mai văd şi astăzi.
Ctitorul bisericii de pe Tabor a fost un călugăr român
Primele biserici au fost ridicate aici pe la anul 400 d.H. Biserica Schimbarea la faţă a fost edificată de un călugăr român, Irinar Rosetti care a decedat aici la 1862. Arhitectul locaşului a fost un italian, Antonio Barluzzi. Biserica este grecească, dar slujesc aici 4 călugăriţe românce. Locaşul este edificat în stil romanic sirian din sec IV-VII, dar a fost consacrată în 1924. Cupola absidei înfăţişează un mozaic aurit reprezentînd Schimbarea la faţă. În centru se află Iisus, înconjurat de profeţii Moise şi Ilie, iar mai jos sunt reprezentaţi Petru, Iacov şi Ioan. În spatele bisericii sunt construite trei colibe, câte una pentru Iisus, Moise şi Ilie. Grota lui Iisus se află în partea de răsărit a bisericii, iar capelele lui Ilie şi Moise se află în turnuri. La intrarea în locul sfânt se află Poarta Vânturilor construită de cruciaţi. Se mai văd şi azi ruinele unei mănăstiri benedictine din perioada cruciadelor. În biserică se află şi o icoană făcătoare de minuni întruchipând-o pe Maica Domnului. În secolul al XIII-lea, când mănăstirea ortodoxă bizantină ajunsese deja cu totul pustie, Arhimandritul Irinarh Roseti, cu metania din mănăstirea Neamţ, a venit pe Tabor pentru a repara această sihastrie. Activase cu timp înainte la mai multe mănăstiri şi schituri în Ţara Românească şi Moldova. În anul 1843 el a plecat cu ucenicul său, Nectarie Banul, la Locurile Sfinte şi s-au stabilit pe Muntele Tabor. Aici au petrecut împreună 16 an . În anul 1859, al unirii celor două provincii româneşti, Moldova şi Ţara Românească, Cuviosul Irinarh Roseti a început construcţia bisericii Mănăstirii Schimbarea la Faţă a Domnului de pe Muntele Tabor. N-a reuşit însă să termine această lucrare, caci s-a mutat la cele veşnice la 26 decembrie 1863, fiind înmormântat în biserica începută de el şi terminată de ucenicul său, Nectarie. Locuitorii din părţile Nazaretului şi din Cana Galileei îl căutau pentru sfat şi pentru vindecările pe care le ăcea. Locul de egumen a fost luat de ucenicul său, ierodiaconul Nectarie Banul. El a terminat mănăstirea şi a menţinut rânduiala slujbei în limba română până în anul 1890, când, datorită bătrâneţii şi suferinţelor, s-a retras la Mănăstirea Sfântul Sava. În vremea noastră, ctitoria arhimandriţilor Irinarh şi Nectarie este locuită de călugări greci şi apartine canonic de Mitropolia Ortodoxă de Nazaret.