Bărbatul atacat de un urs duminică seară, în stațiunea Predeal, este salvamontist. El se afla în timpul liber şi se întorcea acasă în momentul în care animalul i-a ieşit în cale şi s-a năpustit asupra lui.
„Confirmăm faptul că persoana atacată de urs este un membru al echipei noastre, din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov, formaţia Salvamont Predeal. Evenimentul s-a produs în afara programului de lucru, în timp ce colegul nostru se deplasa spre domiciliu”, a transmis Salvamont Brașov, într-o informare pe pagina de Facebook.
„În aceste momente delicate, la solicitarea familiei, adresăm rugămintea ca publicul şi reprezentanţii mass-media să manifeste respect pentru viaţa privată. Gândurile şi sprijinul nostru se îndreaptă către colegul nostru, alături de speranţa sinceră într-o recuperare cât mai rapidă şi completă”, au mai transmis oficialii Salvamont Braşov.
Incidentul a avut loc duminică seară, pe strada Tudor Vladimirescu din oraşul Predeal. Salvamontistul a fost găsit în stare gravă, inconştient, cu un traumatism cranio cerebral sever şi un traumatism toraco- abdominal.
Observator News scrie că victima este şeful Salvamont Predeal, în vârstă de 51 de ani. El a fost atacat de urs în timp ce se afla la plimbare prin cartier cu câinele său.
Sabin Cornoi, președintele Salvamont România, a declarat pentru Antena 3 că este nevoie de soluții pentru ca astfel de incidente să fie prevenite: “Avem pretenția să avem stațiuni turistice, dar uite că nu putem gestiona situațiile. Putea fi oricine, nu șeful salvamont. Trebuie găsită o soluție pentru ca asta să nu se mai întâmple. Animalele au prins curaj, atacurile sunt violente și credem noi că trebuie tras un semnal de alarmă și făcut odată ceva. Nu știu dacă au fost reluate căutările pentru găsirea ursului, animalele stau ascunse foarte bine și asta le face periculoase. Suntem supuși tot timpul acestui risc“. Despre colegul său atacat de urs, președintele Salvamont a precizat că se află într-o stare foarte gravă.
Salvamont Brașov a transmis pe pagina de Facebook că “Având în vedere informațiile apărute în cursul acestei seri în spațiul public, confirmăm faptul că persoana atacată de urs este un membru al echipei noastre, din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov, formația Salvamont Predeal“.
Potrivit unei informări de presă a ISU Brașov, citate de News.ro, victima a fost dusă la spital în stare foarte gravă, inconștientă, cu traumatism cranio-cerebral sever și traumatism toraco-abdominal.
Salvamont Brașov a confirmat că bărbatul atacat de urs făcea parte din echipa sa și că evenimentul s-a produs în afara orelor de program, când el era în drum spre casă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, duminică seară, un bărbat a fost atacat de un urs pe strada Tudor Vladimirescu, din localitatea Predeal, judeţul Braşov. În urma incidentului, bărbatul a fost găsit în stare inconștientă.
La faţa locului au fost trimise de urgenţă două echipaje SMURD, dintre care unul de terapie intensivă, pentru a acorda asistenţă medicală de specialitate.