Un pensionar de 93 de ani, din Capitală, a căzut în plasa unor escroci care l-au amăgit că îi vor face un cavou impresionant, pentru soția lui, decedată.

Pensionarul de 93 de ani a pierdut o adevărată avere pe care puțini oameni o au. Este un personaj pe care acum polițiștii de la Sectorul 5 încearcă să-l ajute să-și recupereze peste 300.000 de euro. Bani pe care i-a pierdut, spun anchetatorii, în luna noiembrie, atunci când aflat la mormântul soției sale în Cimitrul Ghencea civil, ar fi fostabordat de doi bărbați îmbrăcați în straie preoțești.

Unul din escroci a fost preot

Unul dintre ei fusese într-adevăr preot, dar a fost exclus din rândurile preoților și aceștia i-au intrat cu vorbă bună în mreje și l-au convins că îi vor face un cavou de lux pentru soția lui. Pensionarul a crezut totul și a acceptat să le dea acestora mai întâi 200.000 de euro, iar apoi încă 100.000 de euro, iar aceștia s-au și apucat de lucru și au spoit cavoul deja existent, însă nu ar fi cheltuit, spun polițiștii, mai mult de vreo 6.000 de lei.

O altă parteneră a acestora ar fi reușit ulterior, în luna decembrie, să intre în casa bătrânului și să-i fure vreo 6.000 de lei, iar acum lucrurile sunt în plină investigare. Cel puțin deocamdată nimeni nu știe dacă cei 300.000 de euro plătiți de pensionar vor mai putea fi vreodată recuperați.

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore cinci persoane în dosarul deschis în cazul bătrânului de 93 de ani înșelat cu peste 310.000 de euro de către indivizi care se dădeau drept preoți.

„Față de cinci bănuiți a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați în fața magistraților cu propuneri legale”, a informat, joi, Biroul de presă al Poliției Capitalei.

Polițiștii au efectuat, miercuri, 26 martie 2025, șase percheziții și au pus în executare 12 mandate de aducere, în București și în județul Ilfov, în acest dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată și furt, cu prejudiciu de peste 310.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here