Oricine doreşte să se simtă fericit, are speranţa că o asemenea stare pozitivă poate să fie frecventă şi durabilă. Dar o definiţie a fericirii este mai greu de dat, chiar de către filozofii care au studiat condiţia umană. Din antichitate sfera ei a fost legată de sănătate, plăcere, împlinire materială şi satisfacţie sufletească, fără a exclude latura etică. Aristotel spunea, mai mult, că prin  fericire nu trebuie să înţelegem prezenţa plăcerii, ci absenţa suferinţei. Am realizat acest expozeu, vrând, de fapt, să definesc nefericirea, o stare pe care mulţi o consideră  mult mai răspândită decât fericirea. O stare nedorită, căci reprezintă opusul fericirii. Nedorind-o, ne întrebăm cum să ne ferim de ea şi să căutăm, în schimb, numai fericirea. Lucrul este posibil, ne demonstrează filozoful britanic Bertrand Russell, în cartea sa ,,În căutarea fericirii”. Cauzele diverselor feluri de nefericire, explică filozoful, ţin, în parte, de sistemul social, în parte, de psihologia individuală.  Din sistemul social: războaie, exploatarea economică, educaţia bazată pe cruzime şi frică formează surse de nefericire. Dintre cauzele individuale se enumeră: viziunea greşită despre lume, o etică deformată, deprinderi de viaţă care nimicesc savoarea şi apetitul pentru lucruri posibile, precum şi excesiva preocupare a persoanei pentru sine însăşi. Această autopreocupare excesivă generează trei tipuri de nefericiţi: păcătosul, narcisistul şi megalomanul.

  •   Prin ,,păcătos” se înţelege omul covârşit de conştiinţa păcatului, obsedat de ideea că se află în greşeală faţă de justiţia divină. Este mereu cuprins de remuşcări şi ţinta unor necontenite mustrări din partea lui Dunezeu. Asceza este calea izbăvirii! u ,,Narcisistul” reprezintă inversul sentimentului obsesiv al păcatului. Constă în obişnuinţa individului de a se admira şi de a dori să fie admirat. Când devine excesivă, provoacă un mare rău, prin stări depresive şi invidie. La femei se traduce în fenomenul de a se simţi iubite de toţi bărbaţii, însă de îndată ce simt că un bărbat le iubeşte, îşi pierd orice interes pentru el.
  •   ,,Megalomanul” este omul dominat de setea de mărire, pentru a se impune în faţa celorlalţi, fie prin bogăţie sfidătoare, fie prin puteri dictatoriale. Arogant, îşi desconsideră semenii.

Tendinţe, precum cele de mai sus nu au limite şi nu duc decât la nefericire. Eliminaţi-le ca să găsiţi căi posibile spre fericire! Ea nu vine de la sine. (Prof. Liviu IOANI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here