Plutonierul Costea Sergiu, din cadrul Detașamentului de Pompieri Făgăraș,
deși se afla la un eveniment de familie, s-a implicat în stingerea unui incendiu la Dejani.
Fiind la doar câțiva kilometri de locul intervenției, s-a deplasat acolo, a comunicat cu proprietarii, de la care a aflat că acestia aveau butelii în casă. A intervenit prompt pentru evacuarea buteliilor din casă, astfel prevenind o posibilă o explozie. A limitat extinderea focului prin folosirea unor stingătoare și a oferit un real sprijin echipajelor de intervenție sosite ulterior.
- ,,Până la sosirea colegilor săi, a ținut permanent legătura cu superiorii, asigurându-se că toate măsurile necesare sunt luate, inclusiv debranșarea curentului electric. Efortul său nu a trecut neobservat. Proprietara locuinței i-a mulțumit pentru promptitudine, spunând că fără ajutorul său pagubele ar fi fost mult mai mari. După ce incendiul a fost localizat și situația a fost sub control, Sergiu s-a întors discret, la petrecerea de familie de unde plecase“ a transmis ISU Brașov.