Lista unităților de învățământ incluse în programul național „Masă sănătoasă” în 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 5 martie și este aprobată prin ordinul comun nr. 3.352/70/2025 al ministrului Educației și al Agriculturii.
Autoritățile responsabile pentru implementarea ordinului sunt Direcția generală echitate și performanță în învățământul preuniversitar, Direcția generală minorități și desegregare, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar, potrivit documentului.
Lista cu cele 1.462 de școli incluse în programul „Masă sănătoasă” în 2025, repartizarea banilor pe județe și numărul de preșcolari și elevi care vor avea masa la școală au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern, pe 20 februarie.
Suma totală este de 1.135.654 mii lei și numărul estimat de preșcolari și elevi care vor primi masa la școală este de 514.700, cu 75.074 mai mulți față de 2024, când numărul estimat a fost de 458.833 de elevi.
Numărul unităților de învățământ a crescut cu 239, față de de anul trecut, când au fost incluse 1.223 de școli.
În județul Brașov sunt 13.505 beneficiari pentru care au fost alocate fonduri în valoare de 29.796.000 de lei.
Vezi AICI lista școlilor din județul Brașov incluse în proiect