Ca la fiecare început de an, inspectoratele județene de poliție calculează coeficienţii de criminalitate și întocmesc un top al celor mai periculoase localități. Pe lista neagră a fost poziționat și Făgărașul care are un procent de criminalitate cu mult peste media județeană, care este de 206,90%. Făgărașul prezintă o rată de criminalitate ridicată, nivelul calculat  fiind de 354,11%, peste dublu   față de Codlea care are 149,62% sau de trei ori mai mare față de Ghimbav, care are  114,71%. Și  Săcele se poziționează sub rata Făgărașului, cu 129,67%. Doar municipiul Brașov întrece Făgărașul, având o rată a criminalității de 4643,39%.

 Tâlhării și furturi  

Criminalitatea specifică  însumează infracţiunile sesizate de tâlhărie şi furturi din societăţi comerciale, înregistrate în anul precedent. Pentru stabilirea nivelului ameninţărilor se asociază coeficienţii de criminalitate specifică, calculaţi la nivel de judeţ şi de zonă pe baza datelor statistice înregistrate de structurile de cazier şi evidenţă operativă din I.G.P.R., Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratele de poliţie judeţene, privind infracţiunile sesizate de tâlhărie şi furturi din societăţi comerciale, înregistrate în anul precedent.  Coeficienţii de criminalitate specifică la nivel de zonă se calculează pentru fiecare sector, municipiu, oraş şi comună. Valorile rezultate se publică annual.   Pentru determinarea gradului de risc se iau în calcul ca vulnerabilităţi doar coeficienţii de accesibilitate, vecinătate şi caracteristici locale exterioare.

Coeficienţii de criminalitate specifică se clasifică în următoarele domenii:

  • rata de criminalitate ridicată pentru judeţele/zonele cu coeficienţi peste media naţională/judeţeană;
  •  rată de criminalitate medie pentru judeţele/zonele cu coeficienţi cu valori între 75% şi 100% din media naţională/judeţeană;
  •  rată de criminalitate scăzută pentru judeţele/zonele cu coeficienţi cu valori sub 75% din media naţională/judeţeană.

Cele mai periculoase județe din România

La nivel național, conform calculelor pentru anul 2023, județele cu coeficient de criminalitate RIDICAT sunt Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Ilfov, Mureș, Prahova, Sibiu, Timiș și, bineînțeles, București, care rămâne constant cel mai periculos oraș din România.

  •   Dintre județele țării, pe primul loc se clasează Brașov, urmat de Iași, Cluj și Constanța.
  •  Cele mai liniștite județe din punctul de vedere al coeficientului de criminalitate sunt Tulcea, Covasna și Harghita.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here