Polițistul pedofil Eugen Stan a murit în închisoare, unde avea de executat o pedeapsă de 20 de ani de detenție. Eugen Stan era agent în cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră când a fost arestat, în ianuarie 2018, fiind acuzat că a urmărit doi copii, un băiat și o fetiță, pe care i-a abuzat sexual în liftul unui bloc din Sectorul 6. Dosarul a fost preluat de ofițerii Serviciului Omoruri, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, polițistul a agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 și 38 de ani, în diferite locuri din București. În general, Eugen Stan își urmărea victimele în drumul lor spre blocurile în care locuiau și le ataca în scară sau după ce se urcau în lift. În toamna anului 2020, Eugen Stan a fost condamnat definitiv de magistrații Curții de Apel București la 20 de ani de detenție. În penitenciar, fostul polițist a început să acuze probleme de sănătate și să solicite întreruperea pedepsei pe caz de boală. El a fost consultat de medicii Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, care au stabilit că avea diabet zaharat, hipertensiune arterială, amețeli din cauza unor probleme la urechea internă și cardiopatie hipertensivă. Eugen Stan a rămas în spatele gratiilor, unde a suferit un accident vascular cerebral. Fostul polițist a fost atunci transportat de urgență la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a rămas internat până la vindecare, după care a fost trimis înapoi la închisoare. Potrivit unor surse din Administrația Națională a Penitenciarelor, Eugen Stan fusese transferat de la Penitenciarul Giurgiu la Mărgineni. În cursul zilei de marți, 14 ianuarie 2025, Eugen Stan ar fi fost găsit mort.
Monstrul din Victoria a decedat în închisoare
Monitorul de Făgăraş a descoperit un caz similar, în oraşul Victoria, când tatăl şi-a abuzat fiica minoră. Nimeni n-a crezut-o pe copilă, nici mama, nici organele de cercetare penală, motiv pentru care abuzul a continuat, iar fetiţa a născut doi copii în urma incestului. Alexandru Simindrean a fost un caz unic la Victoria, crimă, viol, incest, violenţă, agresiune, au fost infracţiunile pe care bărbatul de 40 de ani le săvîrşise. A stat, în prima fază 13 ani după gratii pentru că şi-a ucis mama. Apoi a atentat la pudoarea fiicei sale de doar 15 ani cu care a adus pe lume doi copii. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare, dar nu i-a efectuat pentru că la 18 aprilie 2010, bărbatul a decedat în penitenciarul din Arad. Ana Maria a fost victima tatălui ei când avea doar 15 ani. Se întâmpla în 2005. A obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el sub ameninţarea cu moartea. De frică adolescenta n-a spus nimănui nimic, nici măcar mamei sale. Totul a ieşit la iveală abia când reporterii ziarului ,,Monitorul de Făgăraş” au dat de firul poveştii şi a făcut publică suferinţa tinerei. Până când oamenii legii au învins birocraţia, Ana Maria a născut cu tatăl ei doi copii. Finalizarea cercetărilor i-a adus monstrului o condamnare de 25 de ani de închisoare. Ana Maria s-a destăinuit din nou reporterilor Monitorul de Făgăraş la aflarea veştii că tatăl ei a decedat după gratii. Surprinzător, fata declara că l-a iertat. ,,Mi-a părut rău când l-au arestat şi a fost dus de lângă noi. Când am aflat că tata a murit, am plâns şi m-am necăjit. Eu l-am iertat pentru faptele lui deşi nu l-am înţeles niciodată. Ce a fost, a trecut. De multe ori îmi aduc aminte răutatea din el, dar şi puţinele momentele de bunătate. Se transforma de la o stare la alta uneori era ca o bestie şi nu aveam cu cine discuta. Lovea în stânga şi în dreapta ca un nebun, parcă nu era el. Mă ameninţa mereu cu moartea şi îmi era frică de el, dar totuşi a fost tatăl meu. În 2004 l-am născut pe Iliuţă, iar după doi ani am mai născut un băiat care însă a decedat când avea 4 luni” spunea Ana Maria. Ulterior fata şi-a întemeiat o familie şi are cu soţul ei trei copii.
Pedofilul din Brașov, condamnat, dar lăsat liber
Cazul pedofilului care şi-a abuzat fiica de 6 ani a şocat opinia publică, dar pedeapsa primită de la instanţă după 3 ani de la săvîrşirea faptei este şi mai şocantă: doar 70 de zile de muncă în folosul comunităţii. S-a întâmplat la Braşov, în prima săptămînă a lunii iulie 2015, iar pedofilul era un cunoscut om de afaceri din municipiu. Ziarul Libertatea descoperise cumplita faptă şi a dat-o publicităţii. Violatorul era tată divorţat şi please cu fetiţa lui de 5 ani în Grecia. Bărbatul i-a spus fostei soţii că merg cu încă o familie cu copii, dar aceasta era, de fapt, cazată la jumătate de kilometru distanţă. „Când fata a revenit din vacanţă, bunica maternă a început să observe schimbări de comportament pe care nepoata sa le manifesta. Bunica a luat-o cu uşorul şi a iscodit-o. Fata i-a spus că obişnuia să-i ţină în mâini organul genital al tatălui ei, care prefera să stea dezbrăcat, când era doar el cu fata”, au scris reporterii de la Libertatea. Bunica a înregistrat video mărturia fetei şi gesturile prin care ea arăta ce i-a făcut tatăl şi ce a pus-o să-i facă el. Conform Libertatea, în imagini, copila povestea cum tatăl o ungea pe ea în zona intimă cu un gel de căpşuni, apoi o punea să-l ungă şi pe el cu acelaşi gel care mirosea frumos. Tatăl copilei a negat, punînd totul pe seama imaginaţiei fetiţei. Dar, în decembrie 2015, după o altă săptămână petrecută la tată, bunica şi mama au văzut cum fata începe să deseneze foarte des un penis şi alte detalii anatomice ale unui bărbat. Comportamentul mimetic al fetei de 5 ani, specific copiilor, a produs însă proba care a învins neîncrederea celor din jur. Cu întârziere de jumătate de an, mama sesizează autorităţile. Pe 18 ianuarie 2016, „minora B. a povestit organelor de urmărire penală, dar tatăl neagă din nou în faţa procurorilor. Pe 14 februarie 2017, la doi ani de la deschiderea cazului, judecătoarea Corina Trofin de la Judecătoria Braşov decide: vinovat de agresiune sexuală, 3 ani de închisoare cu suspendare! Plus interdicţia exercitării drepturilor părinteşti pe o perioadă de 3 ani şi 70 de zile de muncă în folosul comunităţii. Dar ambele părţi depun apel. Pe 8 iunie 2017, Curtea de Apel Braşov, judecătoarele Nicoleta Hădărean şi Cristina Moisă menţin sentinţa. Agresorul a fost găsit vinovat, dar a fost lăsat liber. (Lucia BAKI)