În satele românești, pregătirile încep cu mult timp înainte de această sărbătoare.
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători religioase pentru români.
În satele românești, unde tradiția încă se mai păstrează, încep pregătirile cu mult timp înainte de această sărbătoare.
Bărbații își fac ordine în curte și curăță grajdurile, în timp ce femeile își curăță casele și pregătesc mâncare tradițională specifică acestei sărbători: cozonaci, colaci, sarmale și alte bunătăți cu specific românesc.
Sărbătoarea Nașterii Domnului se ține pe 25, 26 și 27 decembrie, iar din Ajun, începe colindatul, arată radiobrasovfm.ro.
Colindătorii sunt primiți cu bucurie deoarece se spune că ei aduc sănătate și un an prosper, apoi sunt recompensați cu nuci, mere, colaci și în vremurile noastre, cu bani.
”De Crăciun, în afară de obiceiul sfânt de a petrece și de a lua masa împreună cu familia, există doar obiceiul de colindat și partea de pregătire a gospodăriei, care se face și dacă stai la casă, și dacă stai într-un apartament de bloc. Adică, această sărbătoare foarte importantă a creștinătății, sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus, trebuie pregătită cu curățenie atât materială, ceea ce înseamnă să facem curățenie în spațiile în care locuim, să le pregătim de sărbătoare, dar și cu curățenie interioară și cea mai mare grijă trebuie să o avem să ne curățăm de gândurile rele, de porniri care nu-și au rostul, să încercăm să redevenim niște oameni normal, oameni cu suflet curat, oameni buni, așa cum ne-a făcut bunul Dumnezeu”, a spus Adrian Vălușescu, managerul Centrului Cultural Reduta din Brașov.