Unul dintre primele lucruri câştigate după Revoluţia din decembrie 1989 a fost dreptul la opinie care a atras după sine şi o iluzorie senzaţie de libertate. Dreptul la opinie s-a dovedit în curând inutil în relaţia cu statul deoarece noua putere avea scopuri precise, care de multe ori contraveneau intereselor poporul. Cele mai grave acte ale noii orânduiri împotriva propriului popor au fost reprimarea manifestaţilor anticomuniste din Piaţa Universităţii, transformarea FSN-ului într-un partid politic majoritar şi ascunderea adevărului despre Revoluţie. Mişcările de stradă din 1989 au fost deturnate într-o lovitură de stat în care un grup restrâns de oameni au ,,confiscat“ puterea şi au distorsionat adevărul pentru a legitima existenţa lor. Pentru că manipularea a presupus implicarea multor generali, toţi aşi în domeniul lor, după ce puterea a devenit una politică, cadrele militare au început să dispară. La propriu, în urma unor morţi suspecte. Revoluţia din 1989 a însemnat, atunci, pentru poporul român înlăturarea comunismului de la putere. După 30 de ani de la acele evenimente lesne se constată că tot reprezentanţii comunismului conduc România. Şi asta pentru că au preluat puterea comuniştii din eşaloanele doi şi trei pe care-i găsim în funcţiile cheie ale statului român.
Voci sugrumate cu pământ
Începută la Timişoara în 16 decembrie, Revoluţia a aparţinut oamenilor care nu mai puteau îndura regimul dictatorial a lui Nicolae Ceauşescu. După tot tipicul stalinist, dictatorul a ripostat în forţă, înecând în sânge dorinţa oamenilor de libertate. Odată cu fuga lui Ceuşescu din 22 decembrie, începe public şi lovitura de stat, în care sunt inventaţi ,,terorişti“, noua putere manipulează poporul, sunt trimişi la moarte atât manifestanţi cât şi militari şi se naşte celebra întrebare ,,Cine a tras în noi după 22 ?“ . După 30 de ani lucrurile sunt încă învăluite în mister şi incertitudine, în mare parte şi datorită faptului că puterea a fost preluată de eşaloanele inferioare ale partidului comunist, care s-au grefat pe revoluţie prin mijloace condamnabile. Oameni cheie din zilele Revoluţiei au dispărut misterios, ducând după ei o mare parte din adevăr şi lăsând cale liberă celor care vor să manipuleze istoria să proclame ,,adevărul oficial“. Ion Iliescu, primul preşedinte de după Revoluţie şi un actor important al sfârşitului de decembrie 1989, s-a înconjurat rapid de oameni controversaţi, care au ştiut să canalizeze evenimentele într-o direcţie care să le permită să preia puterea. Pentru a nu se compromite, Iliescu a lăsat momentele cheie pe mâna acoliţilor, care de altfel l-au caracterizat drept ,,un om de mare sensibilitate, incapabil să omoare o muscă“. Totuşi, Iliescu este în mare parte responsabil de împuşcarea după un proces mascaradă a cuplului Ceuşescu, de menţinerea unei stări artificiale de conflict, a luptelor de stradă care au dus la moartea a sute de oameni şi rănirea câtorva mii şi manipularea prin televiziune. Din păcate, gurile care puteau să acuze, au fost îngropate. Cu pământ. Generalii cheie sunt de mult morţi. S-a încercat un proces al Revoluţiei, dar s-a suspendat destul de repede, la comandă. Din octombrie 2019 s-a redeschis din nou ,,Dosarul Revoluţiei”, un dosar care vrea să scoată la lumină adevărul.
Nicolae Militaru , spionul GRU
Una dintre puţinele victorii ale adevărului este ,,Cazul Militaru“ . Încet, încet a ieşit la iveală că unul dintre cele mai malefice personaje ale Revoluţiei a fost generalul Nicolae Militaru, cel care nu a ezitat să îşi regleze conturile şi să îşi acopere urmele care ar fi dezvăluit legăturile dintre el, Iliescu şi ruşi. Nicolae Militaru a absolvit Academia Militară ,,Frunze“ de la Moscova şi în noiembrie 1969 a fost ales ca membru supleant al CC al PCR, iar ulterior este numit comandant al Armatei a III-a. Ajuns generalul-locotenent, Nicolae Militaru a îndeplinit funcţia de comandant al Armatei a II-a, dislocată în garnizoana Bucureşti şi în 1974 a fost înaintat la gradul de general-colonel. Momentul fatidic pentru cariera generalului a venit în 1978, cînd în urma dosarului ,,Corbii“ a fost dovedit drept spion GRU şi KGB, care furniza informaţii militare către URSS. Unul dintre obiectivele misiunii lui Militaru era înlăturarea lui Ceauşescu, însă doar pentru a pune un conducător aservit total Moscovei. Apartenenţa generalului Militaru la serviciile de informaţii sovietice fusese dovedită chiar de către ofiţerii de contrainformaţii conduşi de colonelul Gheorghe Trosca. Un alt nume important printre anchetatori era cel al lui Nuţă.
Din pensionar, comandant revoluţionar
Trecut pe linie moartă şi degradat la funcţia de adjunct al ministrului Construcţiilor Industriale, Militaru devenise un paria al Armatei, etichetat pe veci cu ,,spion GRU şi KGB“. În decembrie 1989 Militaru a văzut începutul Revoluţiei la televizor. În 22 decembrie, cuprins de un ciudat sentiment patriotic şi de teamă ca armata să nu intre în panică, îşi îmbracă haina militară, lucru de altfel interzis, şi merge la televiziune unde se întîlneşte cu Ion Iliescu. Deşi ministru al Apărării era generalul Victor Atanasie Stănculescu, Militaru se adresează oficial Armatei, cerînd întreruperea focului în întreaga ţară. Pleacă apoi împreună cu Iliescu la sediul MApN, nu înainte ca prin intermediul TVR să fie anunţat drept noul ministru al Apărării. Urmează o serie de decizii ciudate ale generalului, este înaintat în grad, totul culminînd cu faptul că a candidat la Preşedinţia României în anul 1996 obţinând 0,22% din voturi. S-a remarcat ca fiind unicul pretendent la funcţia supremă care s-a pronunţat deschis împotriva integrării României în NATO.
Diversiunea de la MApN
În 23 decembrie 1989, la ora 20.00, generalul Nicolae Militaru dădea unul dintre primele ordine de după numirea sa oficială în funcţia de ministru al Apărării. Fără a avea o justificare, el preconizează că aspupra sediului MApN va avea loc un atac în forţă. În biroul său din sediul MApN, Militaru îi cere imperativ şefului Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), colonelul Gheorghe Ardelean, să trimită toţi oamenii pe care-i avea la dispoziţie pentru a lichida „teroriştii din tufişuri“, care atacau sediul MApN. Pentru apărarea clădirii erau deja dispuse în formaţie de luptă şi cu armament de război nouă tancuri şi două camioane cu militari, aparţinînd armatei. USLA se pusese la dispoziţia Armatei pentru a sprijini victoria Revoluţiei. Militaru cere în mod expres ca să conducă misiunea colonelul Gheorghe Trosca, şeful de Stat Major al USLA, nimeni altul decît anchetatorul său din dosarul ,,Corbii“. Generalul Ardelean îi transmite lui Trosca telefonic ordinul primit de la Militaru, iar acesta, în jurul orei 20.30, porneşte spre MApN cu patru ABI-uri (autovehicule ARO cu blindaj de tablă), în care se aflau 16 uslaşi. Un ABI se defectează şi renunţă la misiune, iar celelalte trei ABI-uri îl preiau de pe traseu şi pe Gheorghe Isac, reprezentantul FSN pentru relaţia cu USLA.
Teroriştii convenabili
Ajuns în preajma MApN, Trosca observă că de fapt armata trage în propriul sediu, fapt pe care îl şi transmite prin staţie la sediul USLA. Constatarea colonelului Trosca este transmisă şi generalului Militaru aflat chiar în sediul atacat. Deşi se încearcă transmiterea parolei de către uslaşi, tancurile aflate în faţa ministerului deschid foc fără somaţie asupra celor trei ABI-uri. Opt dintre uslaşi , printre care şi colonelul Gheorghe Trosca, sînt omorîţi în mai puţin de jumătate de oră. Unii prin împuşcare, alţii striviţi sub şenilele tancurilor. Scapă doar Isac, reprezentantul FSN şi patru uslaşi, care apoi sînt interogaţi ore în şir, umiliţi şi consideraţi terorişti. Cadavrele colonelului Gheorghe Trosca şi a celor şapte uslaşi din echipa sa, au rămas în stradă, vreme de cîteva zile, cu ştirea lui Militaru, care pusese la cale execuţia lor. Revoluţionarii, încurajaţi de armată, îi iau pe uslaşi drept terorişti şi scuipă pe cadavrele lor, iar corpul lui Trosca a fost decapitat şi profanat. Moartea lui Trosca i-a permis noului ministru al Apărării să îşi menţină imaginea ,,imaculată“ şi să scape temporar de un trecut comporomiţător. În plus a produs repede nişte ,,terorişti“ pe care poporul, dornic de a-şi justifica valul de morţi de după fuga Ceauşeştilor, îi aştepta. Strategic, Militaru a mai împuşcat un iepure. Trosca era unul dintre ofiţerii care ar fi putut depista rapid ,,celula“ transmiţătoare de informaţii diversioniste despre teroristi, ,,fantomele“ care au generat, dupa 22 decembrie, circa 1.000 de morti şi 3.000 de răniţi.
Călăii Timişoarei, victimele trecutului
Nicolae Militaru mai avea o poliţă de plătit, care din nou avea legătură cu trecutul său. Generalul Constantin Nuţă, considerat o adevarată bibliotecă vie, era în 1989 şeful Miliţiei şi fost şef la Contrainformaţile Militare. Acesta l-a dovedit pe Militaru drept spion. Era extrem de temut şi mulţi l-ar fi dorit dispărut. Tocmai pentru că ,,era al dracu“, Nuţă împreună cu genaralul Velicu Mihalea au fost trimişi la Timişoara de către Ceuşescu pentru a acoperi urmele masacrului. Ei au furat de la morga din Timişoara 43 de cadavre ale revoluţionarilor ucişi pe străzile Timişoarei în noaptea de 17-18 decembrie 1989. Au cerut de la combinatul de carne „Comtim“ o izotermă de mare tonaj cu care le-au expediat spre Bucureşti. La jumătatea drumului s-au schimbat numerele de înmatriculare şi cadavrele au ajuns la crematoriul din Bucureşti unde au fost incinerate. Cenuşa a fost apoi aruncată într-o gură de canal din comuna Popeşti Leordeni. Operaţiunea a fost cunoscută sub numele ,,Trandafirul“. După ce şi-au terminat treaba la Timişoara, Nuţă şi Mihalea s-au dus la Arad, unde au cordonat mişcarea de represiune de la hotelul ,,Parc“ unde au murit zeci de oameni. In dimineaţa de 23 decembrie, ei au luat trenul ,,Panonia“ şi au plecat spre Bucureşti încărcaţi cu probe. La Simeria au fost însă arestaţi din ordinul telefonic al generalului Nicolae Militaru şi duşi la sediul unui regiment de geniu din Deva.
Au dispărut probe cruciale
Chiar dacă au fost arestaţi Nuţă şi Mihalea, ei nu s-au panicat. Aveau buletine false şi o geantă plină de probe ultrasecrete, aşa că au cerut dreptul la o convorbire telefonică. Au vorbit cu generalul Mihai Chiţac, iar acesta i-a sfătuit pe militarii hunedoreni să le dea drumul celor doi arestaţi. La scurt timp generalul Militaru ordonă ca Nuţă şi Mihalea să fie transportaţi de la Deva la Alba Iulia cu un TAB. Ulterior se ajunge la varianta trasportării cu un elicopter de la Sibiu. Operaţiunea este condusă telefonic de generalui Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare. După ce decolează din Sibiu, aparatul de zbor ajunge la Deva la 19.35. La aterizare, pilotul le mărturiseşte celor prezenţi că, pe tot parcusul drumului de la Sibiu, a avut sentimentul straniu că ar fi fost urmărit. În elicopter, generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea sînt aşezaţi pe banca din spate, fiind legaţi de scaune cu o sfoară. O singură persoană, numită de generalul Iosif Rus „un terţ“, avea legătură radio cu elicopterul. Elicopterul care trebuia să-i ducă pe generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea la Sibiu a fost însă doborât, în jurul orei 20.00, la un kilometru de oraşul Alba Iulia, în zona Dealului Mamut. Nimeni nu a reuşit să explice ce căuta aparatul de zbor în acea zonă, în condiţiile în care destinaţia ordonată era în cu totul altă direcţie. Iosif Rus, cel care a executat ordinele ministrului Apărării, Nicolae Militaru, a declarat că ,,zborul trebuia să se execute în condiţii de siguranţă, cu luminile stinse, la 500 de metri înălţime. Piloţii au folosit ca reper cursul apei de pe Valea Mureşului“. La fel de ciudat este că înainte ca elicopterul să decoleze de la Deva spre Sibiu, la Alba Iulia a fost recepţionat un apel telefonic anonim, prin care se anunţa că depozitul de muniţie din zonă va fi atacat de terorişti. Era chiar zona pe deasupra căreia urma să zboare elicopterul. La faţa locului au fost trimise întăriri. Expertizele tehnice efectuate în 1994, atestă că elicopterul a fost doborât de rafalele unei arme de calibrul 7,62, iar corpurile celor doi generali de miliţie au fost carbonizate. Nu a mai fost recuperată niciuna dintre probele care se presupune că ar fi fost în posesia generalilor Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea.
Morţi pe bandă rulantă
După ce euforia Revoluţiei s-a mai stins şi au început să apară tot mai multe întrebări, oamenii cheie ai evenimentelor au început să dispară misterios. Dacă politicienii au prosperat şi s-au înfipt temeinic în viaţa economică a ţării, la braţ cu eşaloanele doi şi trei ale securităţii, militarii au început să dispară. Exact oamenii care ştiau răspunsurile la întrebările despre Revoluţie şi probele privind trecutul noilor potenţaţi ai democraţiei. Generalul Nicolae Doicaru, şeful Direcţiei de Informaţii Externe între 1959-1978, a murit extrem de ciudat la o partidă de vînătoare din 1992, verdictul anchetatorilor fiind cel de ,,sinucidere prin împuşcare“. Toţi participanţii la vînătoare aveau cartuşe cu alice, dar Doicaru a fost ucis de un glonţ care nu se ştie din arma cui a pornit. Judecatorul militar Gică Popa, cu grad de general, preşedintele completului de judecată în procesul Ceauşeştilor, cel care a pronunţat condamnarea la moarte a acestora, s-a sinucis prin împuşcare într-o unitate militară la data de 1 martie 1990, după ce a cerut să fie trimis, pentru protecţie, la o ambasadă în străinătate. Potrivit unor surse judiciare, generalul Popa, pînă la sinucidere, a fost asaltat de telefoane de ameninţare cu moartea. Generalul Marin Ceauşescu, fratele dictatorului şi şeful reprezentanţei comerciale a României pentru Europa de Vest de la Viena, conducea de fapt o centrală de spionaj şi a avut acces la conturile familiei Ceauşescu. În 28 decembrie 1989, acesta ,,s-a sinucis prin spînzurare“ la sediul reprezentanţei, iar conturile Securităţii au dispărut misterios. Cu toate acestea, moartea generalului Ceauşescu nu a fost anchetată.
Cancerul galopant îngroapă secrete
Cel care a dat în 1989 startul morţilor persoanelor incomode, generalul Nicolae Militaru, primul ministru postdecembrist al Apărării, a murit de cancer galopant în 1996, la scurt timp după ce a fost contracandidatul lui Ion Iliescu la Preşedinţia României. Militaru cunoştea în detaliu reţeaua KGB din România, din care facea parte şi ştia multe dintre misterele Revoluţiei. Generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major General al Armatei, cel care a participat la reprimarea demonstranţilor de la Timişoara pînă la data de 19 decembrie 1989, a murit şi el de cancer galopant în martie 1994. Membrii familiei sale au declarat în repetate rînduri că boala i-a fost provocată intenţionat pentru a fi impiedicat să spună tot adevărul despre cei implicaţi în crimele din decembrie 1989.
Elicopterele fatale
Generalul Ion Bunoaică, fost şef al comandamentului Trupelor de Securitate Timişoara, implicat în reprimarea de pînă la data de 21 decembrie, numit ulterior şef al noii Jandarmerii Române, s-a prabuşit cu un elicopter în 1995, împreună cu generalul de poliţie, Ion Eugen Sandu, (fost la Miliţie). Bunoaică era un martor incomod deoarece putea spune cine şi ce ordine de reprimare a dat la Timişoara. Dosarul morţii lui a fost clasat rapid. Locotenent-colonelul de Securitate, Vasile Maluţan, fost pilot al lui Nicolae Ceauseşcu, s-a prabusit cu elicopterul de la înălţimea de 12 metri ,,în timp ce uda viţa-de-vie“ la Fundulea. Cu o zi înainte de a muri, el a susţinut în faţa unei comisii parlamentare că ,,la plecare, în 22 decembrie, Nicolae Ceauşescu avea cu el o valiza plină cu documente“.
Morţi naturale şi convenabile
Generalul Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I, cel care a coordonat represiunea din Bucureşti şi care se presupune că a cunoscut împrejurările ,,sinuciderii“ ministrului Milea, a fost găsit mort în birou la începutul lui 1990. Nu s-a anchetat decesul generalului, moartea fiind considerată naturală. Generalul Safta, şeful dispozitivului de apărare al sediului MApN, a murit şi el la începutul lui 1990. El i-a cunoscut pe toţi membrii ,,celulei de comandă din sediul MApN, de unde au plecat toate informaţile diversioniste, generatoare de victime. Nici împrejurările morţii generalului Safta nu au fost anchetate Generalul Cerbu, şeful Centralei Transmisiunilor MApN, cel care a deţinut controlul asupra circulatiei informaţiilor şi ordinelor şi cel care a anunţat la TVR că ,,s-au întrerupt legaturile cu Securitatea…“, cel care ştiut cine şi ce ordine a transmis, a murit şi el de cancer galopant.
Generalii de la Transmisiuni
Generalul de Securitate Stelian Pintilie, şeful tuturor transmisiunilor militare şi civile din România, şef al generalului Cerbu, cu sediul la Palatul Telefoanelor din Bucureşti, a murit în condiţii suspecte, dar decesul a fost consemnat ca fiind natural. La Revoluţie, din centrală, s-a ocupat de întreruperea legăturilor unităţilor Ministerului de Interne şi ale Securităţii şi a creat o linie directă, securizată, între centrul de comandă de la MApN cu celulele aflate în sediul CC al PCR şi cu TVR. Generalul Pintilie a ştiut cu exactitate cine a făcut diversiunea, care au fost verigile de transmisie, cine le-a executat şi cu ce scop. Generalul Emil Macri, şeful Direcţiei a II-a de Contraspionaj Economic al Securităţii, specializat în înăbuşirea revoltelor, inclusiv a revoltelor din 1977 şi 1987, a fost arestat şi închis după Revoluţie. Macri nu a apucat sfîrşitul procesului său. El a murit în aprilie 1991, iar diagnosticul oficial a fost infarct, dar s-a susţinut şi ipoteza intoxicării sale în maşina care îl transporta de la un spital la altul.
Erau pregătiţi exemplar, dar au murit bizar
Un caz bizar este cel al generalul Dumitru Puiu, comandantul Aeroportului Otopeni, care a dispărut, pur şi simplu, pe 24 decembrie 1989, după ce a anunţat la TVR că deţine filme cu masacrul de la Otopeni. A fost descoperit ulterior pe străzile Timişoarei, unde a fost internat la spitalul de psihiatrie. A murit în mod suspect la începutul lui 1990. Casetele au fost şi ele date dispărute pentru că ar fi făcut lumină asupra diversiunii de la aeroport, în urma căreia numai într-o singura oră au fost ucise circa 50 de persoane. Se ştie că aici au fost masacraţi teci de soldaţi nevinovaţi. Colonel Gheorghe Ardeleanu, fost şef USLA, fost şef de Contraspionaj pe Spaţiul European, cel care a plîns cînd a asistat la execuţia lui Trosca, a murit în iunie 1993, cînd s-a ,,intoxicat cu insecticid, stropind cartofi“. Este greu de crezut că un om de calibrul lui Ardeleanu nu a ştiut cum să folosească un insecticid de cartofi. (Alin BUJOR)
Cronologia Revoluţiei din Decembrie 1989
16 decembrie – Izbucnesc manifestările antidictatoriale şi anticomuniste la Timişoara. Intervenţia forţelor de ordine se soldează cu zeci de morţi şi răniţi.
17 decembrie – Şedinţă a CPEx al CC al PCR cu privire la evenimentele din Timişoara.
18 – 20 decembrie – Vizita oficială de prietenie în Republica Islamică Iran a lui Nicolae Ceauşescu (fără Elena). Cu prilejul vizitei este semnat Programul pe termen lung pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale şi tehnici dintre cele două ţări.
19 decembrie – La Timişoara se declanşează greva generală şi se cere demisia lui Nicolae Ceauşescu. Generalul Ştefan Guşă, şef al Marelui Stat Major, raportează la Bucureşti că în stradă nu se află huligani, ci muncitori de la toate întreprinderile timişorene. El ordonă trupelor să intre în cazărmi.
20 decembrie – Timişoara devine primul oraş liber de comunism. Se constituie Frontul Democratic Român, formaţiune politică antitotalitară. Seara, Nicolae Ceauşescu revine în ţară. El se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, în legătură cu evenimentele de la Timişoara, declarând că acestea sînt opera unor huligani şi nu au nimic comun cu clasa muncitoare.
21 decembrie – Decret prezidenţial de instituire a stării de necesitate în judeţul Timiş. Mitingul din Capitală, convocat de Nicolae Ceauşescu este întrerupt de grupurile de protestatari, care se regrupează în faţa Hotelului Intercontinental, a Ambasadei SUA şi în Piaţa Romană. În cursul nopţii se trage în demonstranţi şi se degajează terenul cu ajutorul blindatelor. Declaraţia şi Programul în 11 puncte al Frontului Democrat Român de la Timişoara, a fost citit din balconul Operei începând cu dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989.
21-22 decembrie – Au loc confruntări armate şi demonstraţii populare împotriva regimului comunist la Arad, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca. Soldate cu numeroase victime.
22 decembrie – În jurul orei 12:08, Nicolae şi Elena Ceauşescu fug din sediul CC al PCR cu ajutorul unui elicopter. După o scurtă escală la Snagov cei doi sînt lăsaţi în zona Titu şi preluaţi de miliţie. În jurul orei 18:00 cuplul Ceauşescu este luat şi depus într-o unitate militară din Târgovişte. Se desfăşoară prima şedinţă a Comitetului Frontului Salvării Naţionale, compus din vechi comunişti şi disidenţi, prezidată de Ion Iliescu. Au loc lupte de stradă în principalele oraşe din România.
Pe 24 decembrie în România este proclamată Victoria Revoluţiei.
Pe 25 decembrie, în urma unui proces al Tribunalului Militar Excepţional organizat de CFSN, Nicolae şi Elena Ceauşescu sînt condamnaţi la moarte prin împuşcare. Sentinţa este executată în aceeaşi zi în jurul orei 15:00. Cadavrele cuplului Ceauşescu dispar şi apar abia în după-amiaza de 30 decembrie cînd sînt înmormântate în mare secret la Cimitirul Ghencea din Bucureşti.
Victimele din 1989
O statistică oficială arată numărul victimelor ,,Revoluţiei”, dar în realitate numărul lor a fost mult mai mare.
La Timişoara:
– În perioada 16 – 21 decembrie: 73 morţi şi 296 răniţi
– După 22 decembrie: 20 morţi şi 77 răniţi
La Bucureşti:
– Pînă în 22 decembrie s-au înregistrat 49 morţi şi 599 răniţi
– După 22 decembrie s-au înregistrat 515 morţi şi 1162 răniţi
– La Cluj s-au înregistrat până în 22 decembrie 29 morţi şi 58 răniţi.
– La Constanţa s-au înregistrat 32 morţi şi 116 răniţi.
– La Sibiu s-au înregistrat 61 de morţi şi peste 100 de răniţi.
– La Hunedoara şase persoane au fost ucise şi alte 19 rănite.
