Sâmbătă, 30 noiembrie a.c., creştinii ortodocşi şi catolici îl prãznuiesc pe Sfântul Apostol Andrei-cel dintâi chemat. Sãrbãtoarea dateazã de la sfârşitul sec al-II-lea. Pentru români Sfântul Apostol Andrei are o importanţã covârşitoare pentru cã a predicat şi pe teritoriul ţãrii noastre, în Dobrogea. Hipolit Romanul, scriitor din secolul al III-lea scria în lucrarea sa ,,Despre Apostoli“ cã ,,Andrei a vestit sciţilor şi tracilor. Andrei se trãgea din oraşul Betsaida din nordul Ţãrii Sfinte şi era frate bun cu Petru. De meserie erau pescari, îndeletnicire moştenitã în familia lor de-a lungul mai multor generaţii. Evanghelistul Matei spune: ,,Pe când umbla pe lângã Marea Tiberiadei a vãzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, cãci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi dupã mine şi vã voi face pe voi pescari de oameni“ ( Matei 5,18-19 ). Andrei a propovãduit cuvântul lui Dumnezueu pe o arie geograficã destul de extinsã cuprinzând ţãrmul Mãrii Negre, Dobrogea, Sciţia, Epir, Tesalia, Achaia unde şi-a gãsit şi sfârşitul, în Patras. El a fost rãstignit pe o cruce în formã de X. De atunci acest semn poartã denumirea de ,,Crucea Sfântului Andrei“. Nu se ştie cu exactitate anul morţii sale, dar majoritatea istoricilor au cãzut de acord cã evenimentul s-a întâmplat în timpul persecuţiei lui Nero, undeva între anii 64-67. Alţii sunt de pãrere cã Andrei a fost martirizat în timpul împãratului Domiţian. Patriarhia ecumenicã din Constantinopol îl considerã pe Sfântul Apostol Andrei un întemeietor al ,,scaunului apostolic“ . De ziua Sfântului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, motiv pentru care această zi mai este numită şi Ziua lupului, care îşi are originea în simbolul dacic al lupului. În Maramureş sărbătoarea mai este cunoscută şi ca „Andreluşa“, denumire care, de asemenea, îşi are originile în tradiţiile dacilor liberi. În Bucovina, poartă numele „Andreiu’ cap de iarnă“
Apostolul Andrei
Pescar originar din Betsaida (sat pe malul de nord-est al lacului Genesareth în Israel) era frate cu apostolul Petru. A fost primul apostol al Mântuitorului. Despre el ni s-au transmis foarte putine date. Legende posttestamentare relateazã despre o cãlãtorie misionarã prin Asia Mica şi Balcani (Thessalia, Tracia, Scitia). În aceste peregrinãri ar fi sãvârşit numeroase minuni, ar fi convertit pe mulţi la creştinism şi ar fi iniţiat construirea unor biserici. Ultimele legende istorisesc despre şederea sa în provincia romanã Achaia. Arestat de procuratorul roman Aegeatis în oraşul Patras (Grecia), nu s-a dezis de creştinism, fiind supus unui martiriu de 2 zile şi rãstignit pe o cruce în formã de X în anul 60 d.C. Procuratorul roman Aegeatis ar fi murit în aceiaşi zi (soţia sa Maximila s-ar fi îngrijit de ceremonia înmormântării lui Andrei la Patras). În anul 356 trupul lui Andrei a fost dus de la Patras la Constantinopol, iar în anul 1208 de la Constantinopol la Amalfi (Italia). Capul, iniţial rãmas la Patras, ar fi fost pãstrat la Roma între anii 1450-1462, de teama turcilor. În anul 1964 capul a fost redat bisericii din Patras. La data martiriului Sfântul Andrei avea aproape 80 de ani. Înainte de moarte a rostit o rugãciune de o frumuseţe covârşitoare: ,,Doamne Iisuse Hristoase, nu mã lãsa sã fiu dezlegat de pe Crucea pe care sunt spânzurat pentru numele Tãu, ci pomeneşte-mã, Învãţãtorul meu, care Te-am iubit, care Te-am cunoscut şi care Te-am mãrturisit toatã viaţa mea, şi acum încã Te mãrturisesc, care doresc a Te vedea şi prin care sunt ceea ce sunt, primeşte Doamne Iisuse Hristoase în pace sufletul meu, cãci acum încã Te mãrturisesc, care doresc a Te vedea pe Tine cel dorit; primeşte Doamne Iisuse în pace sufletul meu, cãci acum este vremea a veni şi a Te vedea pe Tine cel dorit. Primeşte-mã bunule Învãţãtor, şi nu porunci a fi coborât de pe cruce, mai înainte pânã a nu lua sufletul meu“ (Viaţa Sfîntului Andrei, cel întîi chemat)
Apostolul românilor
Apostolul care a ajuns pânã la gurile Dunãrii a fost Andrei. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune cã Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele sãu (Apostolul Petru) prin Asia Micã, apoi a trecut în peninsula Balcanicã prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând pânã în sudul Rusiei de astãzi. Dupã aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunitãţile creştine înfiinţate de Apostolul Pavel şi de alti Apostoli, ajungând până în Peloponezul grecesc, în orasul Patras. În Dobrogea a gãsit, în peştera care astãzi îi poartã numele, o comunitate de preoţi daci. Legendele spun cã era o peşterã sfinţitã, iar preoţii daci sunt numiţi ,,sfinţi”. Legenda îi numeşte pe regii Dura şi Cutusone care s-au mirat când au aflat cã preoţii daci au cãzut în genunchi în faţa apostolului. Dar nu i-au pedepsit, ci i-au lãsat ,,sã înveţe şi sã boteze”. Acestor regi le-a urmat Decebal şi apoi Traian, care, spune legenda, ar fi venit la schitul din Peştera Sf. Andrei. Sãtenii din localitatea Ion Corvin, unde se aflã mãnãstirea şi peştera Sf. Andrei au pãstrat din generaţie în generaţie legende, colinde şi balade despre apostolul Andrei şi regii Daciei. Lãsând la o parte informaţiile istorice puţine de altfel care existã, poveştile sãtenilor din Ion Corvin confirmã faptul cã Apostolul Andrei a fost în Dobrogea şi i-a creştinat pe daci. (Ştefan BOTORAN)
