Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă seară, că şapte persoane cu cetăţenie română, din cele 16 semnalate anterior ca fiind dispărute, se află în siguranţă.
De asemenea, MAE, prin intermediul Ambasadei României la Madrid şi Consulatului României la Castellon de la Plana, verifică informaţiile cu privire la dispariţia celorlalţi nouă cetăţeni români, în contextul fenomenelor meteorologice recente.
Reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai oficiului consular rămân în contact permanent cu autorităţile spaniole competente, precum şi cu cetăţenii români, inclusiv membri de familie, care au semnalat persoanele dispărute, şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.
Sâmbătă, Ambasada României la Madrid şi Consulatul României de la Castellon de la Plana au continuat verificarea informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la decesul unor cetăţeni români, victime ale fenomenelor meteorologice recente care au afectat Comunitatea Valenciană, dar până la acest moment nu au fost recepţionate confirmările din partea autorităţilor spaniole.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellon de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului României la Castellon de la Plana: +34 677 842 467.
––
Astăzi, regele Spaniei, Felipe al VI-lea şi prim-ministrul Pedro Sanchez vizitează sud-estul ţării, unde inundaţii de o violenţă fără precedent au lăsat în urmă cel puţin 214 de morţi, cel mai grav dezastru natural din istoria spaniolă recentă, conform guvernului, relatează duminică agenţiile AFP şi Reuters.
Sâmbătă, premierul Sanchez a anunţat că executivul său va trimite încă 5.000 de militari pentru a ajuta victimele şi a participa la căutarea persoanelor dispărute, numărul efectivelor implicate în operaţiunile de salvare ajungând astfel la 7.500, „cea mai mare desfăşurare de forţe armate din Spania pe timp de pace”, potrivit spuselor sale.
La aceşti militari se vor adăuga 5.000 de poliţişti şi personal din Garda Civilă care vor suplimenta numărul celor 5.000 de colegi ai lor aflaţi deja la faţa locului, potrivit premierului, întăririle fiind aşteptate cu nerăbdare în unele localităţi care se confruntă cu o situaţie haotică.
Autorităţile regionale din Valencia au anunţat sâmbătă noapte că numărul total al victimelor din regiune era de 211, la care se adaugă două persoane decedate în Castilla La Mancha şi una în Andaluzia, potrivit Reuters. AFP a anunţat 213 victime, citând un bilanţ provizoriu emis sâmbătă seară de autorităţi.
Ploile diluviene au căzut în sud-estul ţării în noaptea de marţi spre miercuri. Conform agenţiei spaniole de meteorologie (Aemet), în unele localităţi, în doar câteva ore a căzut o cantitate de precipitaţii echivalentă „ploii dintr-un an”.
Acest potop – asociat cu un fenomen cunoscut sub denumirea populară de „gota fria” („picătură rece”), o depresiune izolată la mare altitudine (depresión aislada en niveles altos – DANA), destul de comun în această perioadă a anului pe coasta mediteraneană spaniolă, probabil agravat de încălzirea globală, potrivit oamenilor de ştiinţă – a provocat ieşirea din matcă a mai multor râuri şi a condus la formarea bruscă a unor imenşi torenţi de noroi.
– Căutări în epavele maşinilor –
Acesta este „cel mai mare dezastru natural din istoria recentă a ţării noastre”, a declarat premierul Sanchez. Regele Felipe al VI-lea şi regina Letizia, alături de Pedro Sanchez, efectuează duminică o vizită în regiunile afectate.
Potrivit guvernului, în portul Valencia este aşteptată o navă amfibie a marinei spaniole, care are la bord blocuri operatoare şi transportă elicoptere şi vehicule.
Autorităţile preconizează că bilanţul victimelor va creşte în timp ce epavele maşinilor îngrămădite în tuneluri şi parcări subterane din zonele cele mai afectate sunt examinate metodic.
În condiţiile în care şansele de a găsi supravieţuitori se diminuează, prioritatea soldaţilor şi poliţiştilor rămâne, potrivit executivului, căutarea celor dispăruţi, dar şi eliberarea căilor de acces pentru livrarea de ajutoare şi restabilirea serviciilor esenţiale.
Potrivit autorităţilor, peste 2.000 de maşini şi camioane avariate au fost deja îndepărtate. Electricitatea a fost restabilită pentru 94% dintre locuitorii afectaţi de pene de curent, iar telecomunicaţiile sunt refăcute treptat.
– „N-a mai rămas nimic” –
În suburbiile oraşului Valencia, operaţiunile de căutare şi de curăţenie au continuat sâmbătă, într-o atmosferă apăsătoare.
„N-a mai rămas nimic”, a declarat pentru AFP Mario Silvestre, un locuitor din Chiva „resemnat” la vederea pagubelor.
În comuna sa, unde locuiesc circa 17.000 de locuitori, nu sunt militari, ci numeroşi membri din Garda Civilă responsabili cu patrularea străzilor unde numeroase case au fost distruse. „Politicienii promit multe, dar ajutorul vine când vine”, a spus octogenarul.
Sâmbătă seara, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele conservator al regiunii Valencia, Carlos Mazon, a anunţat asistenţă financiară şi a promis restabilirea ordinii, în timp ce în mai multe magazine au fost semnalate jafuri, ducând la arestarea a 82 de persoane.
„Sunt oameni care, poate, s-au simţit singuri, neajutoraţi, neprotejaţi şi înţeleg asta”, a recunoscut alesul. Dar „vreau să transmit un mesaj clar, vom ajuta toate gospodăriile” care au nevoie, a continuat el. „Ne confruntăm cu provocarea vieţii noastre şi vom găsi soluţiile”, a dat asigurări Mazon.
Guvernul regional din Valencia, şi în special Carlos Mazon, fac subiectul criticilor fiind acuzaţi că au trimis un SMS de alertă rezidenţilor marţi seară, cu toate că serviciile meteorologice plasaseră regiunea sub „cod roşu” în cursul dimineaţii.
Mazon a respins criticile, declarând că a respectat protocolul în vigoare şi a evidenţiat sâmbătă „spiritul de solidaritate al populaţiei” din regiunea sa în faţa adversităţii. AGERPRES