Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl prăznuiesc pe Sf. Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, sâmbătă, 26 octombrie. Dimitrie este unul dintre cei mai importanţi sfinţi din calendarul liturgic, atât prin viaţa, exemplul său, cât şi prin minunile făcute după ce el a plecat de pe pământ. După sărbătoarea Marelui Mucenic, pe 27 octombrie este celebrat Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală. Sfinţii se numesc ,,prietenii lui Dumnezeu“ şi îi cinstim nu ca pe nişte idoli ci pentru faptul că sunt nişte călăuzitori ai noştri în ,,războiul nevăzut“ pe care-l purtăm în permanenţă cu ,,puterile şi stăpâniile“ acestei lumi văzute şi nevăzute. Originea Praznicului Sfântului Dumitru se află în Vieţile Sfinţilor, Sinaxare şi vechile Martirologii.
Originea Sfântului Dumitru
Dumitru a purtat cununa muceniciei în timpul ultimei prigoane a creştinilor de pe timpul lui Maximianus Daia din Orient (312) care a fost deosebit de vicleană şi perfidă prin calomnii şi depoziţii false împotriva creştinilor prin aşa-zisele ,,Acta Pilati“ parodii pline de ocară împotriva evangheliilor şi răspândite prin localităţi. În această prigoană s-au remarcat mai mulţi sfinţi ai Bisericii: Sfântul Laurenţiu-ars pe rug; Sfântul Sebastian din garda lui Diocleţian, tras în ţeapă, lovit în cap; Sfânta Ahnes, fecioară, care refuză să fie amanta fiului prefectului Romei; Sfântul Gheorghe, dintr-o familie bogată-ucis în Capadochia; Sfinţii Cosma şi Damian, doi fraţi doctori în Cilicia, practicau medicina fără plată; Afra din Augsburg; Anastasia-fecioară din Roma; Eufimia-fecioară din Calcedon; Marcelin-episcopul Romei etc. Dumitru era ofiţer şi provenea dintr-o familie nobilă. A intrat în armată şi a parcurs cele mai strălucite trepte ajungând proconsul al Ahaiei.
Mucenicia
Provenind dintr-o familie creştină, Dumitru nu ascundea acest lucru şi mărturisea credinţa în Hristos tuturor celor din jurul său, convertindu-i pe majoritatea care intrau în contact cu el. Maximianus aude aceste vorbe care-i displac în totalitate şi după o victorie împotriva sciţilor ordonă tuturor cetăţilor să sărbătorească evenimentul prin jertfe aduse zeilor. Ajuns la Tesalonic, Maximinianus îl întreabă pe Dumitru dacă retractează ceea ce a auzit. Acesta declară însă că este creştin, iar împăratul porunceşte să fie închis până la terminarea sărbătorilor ce includeau în program şi luptele în arenă. Garda de corp a lui Maximinianus, un vandal înfricoşător la vedere pe nume Lie, era foarte priceput şi destoinic în lupta corp la corp. Adesea ucidea şi creştini nevinovaţi în arenă amuzându-l pe Maximinianus. Un tânăr luptător pe nume Nestor îl caută pe Dumitru şi îi cere să-l binecuvinteze ca să poată lupta împotriva lui Lie. Acesta face semnul Sfintei cruci deasupra lui şi îi spune: ,,Du-te şi pe Lie îl vei birui şi pe Hristos îl vei mărturisi“. Nestor merge în arenă unde îl întâlneşte pe Lie. În timpul luptei îl prinde pe acesta şi îl culcă la pământ, ucigându-l. Probabil că lupta a avut loc în stil ,,pankration“ unde era permis orice. Este adevărat că Nestor l-a biruit pe Lie cu ajutorul lui Hristos dar să nu ne facem impresia că era un sfrijit oarecare. El însuşi era un luptător încercat şi experimentat. Numeroşi sfinţi au fost militari de carieră şi oameni de arme străluciţi. Biserica binecuvintează armata pentru că creştinismul nu este împotriva autoapărării. Nu dibăcia într-un stil de luptă este condamnabilă ci folosirea ei în scopuri rele. După ce Nestor l-a ucis pe Lie împăratul mânios ordonă ca Dumitru să fie asasinat. Lucru care se întâmplă în dimineaţa de 26 octombrie când soldaţii din garda pretoriană intră în temniţă şi îl ucid pe Dumitru cu suliţele. Nestor este ucis a doua zi prin tăierea capului. Nu toţi istoricii sunt de acord cu anul morţii lui Dumitru, unii dau ca dată a morţii anul 303, iar alţii 309 d.Hr.
Lupu, slujitorul sfântului
,,Când Sfântul Dimitrie fost-a străpuns cu suliţe în temniţă, de faţă era credinciosul său slujitor, Lupu, care i-a luat haina cea muiată în sânge, precum şi inelul lui. Şi cu acele lucruri stropite cu sângele mucenicului, slujitorul lui multe tămăduiri săvârşea, gonind şi duhurile cele rele. Despre acestea aflând crudul Maximinian, a pus ostaşi şi, prinzând pe Lupul, i-au tăiat capul şi astfel sluga cea bună s-a dus la Domnul după stăpânul său“ (Vieţile Sfinţilor)
Luptător şi dincolo de mormânt
,,Odată, pe vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii, cetatea Solunului se afla înconjurată şi bătută de barbari. În cetate se afla un om temător de Dumnezeu şi mult îmbunătăţit, zis Ilustrie. El, viind noaptea în biserica sfântului mare mucenic, a început a se ruga cu putere lui Dumnezeu, pentru apărarea cetăţii. Şi atunci avut-a o vedenie înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, care îngeri erau, intrând în biserică, cărora uşile sigure s-au deschis. Apoi a intrat şi Ilustrie după ei. Tinerii au zis: Unde este stăpânul cel ce locuieşte aici? Şi iată că s-a arătat alt tânăr, carele, ca o slugă, a întrebat: Ce aveţi cu el? Iar ei au zis: Domnul ne-a trimis la dânsul, într-a-i vorbi ceva…Sluga, arătând spre mormântul Sfântului, a răspuns: Aici este! Aceia i-au zis: Spune-i despre noi! Şi, mergând sluga, a ridicat vălul şi a ieşit Sfântul Dimitrie în întâmpinarea lor şi era luminat ca soarele, încât lui Ilustrie nu-i era cu putinţă a-l privi, ci tremura de teamă. Apoi cei care veniseră au sărutat pe Sfântul Dimitrie, iar el a zis către ei: ,,Vă mulţumesc dar întru ce aţi venit la mine?, şi ei au dat răspuns, spunând: Stăpânul ne-a trimis, ca să-ţi purtăm porunca să laşi cetatea şi să mergi la Dânsul, că voieşte a o da pe ea vrăjmaşilor. ….Apoi şi sfântul mucenic a zis: Oare aşa voieşte Domnul meu şi Stăpânul tuturor, ca cetatea pe care am răscumpărat-o cu cinstitul meu sânge să o dea vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe El, nici cinstesc numele cel sfânt al Lui? Iar cei care veniseră i-au zis: De nu ar fi voit aşa stăpânul nostru, nu ne-ar fi trimis! Iar el le-a zis: Mergeţi şi spuneţi stăpânului vostru că robul său Dimitrie îl roagă să-şi arate mila spre această cetate şi să o lase pe ea şi că, întru aceasta, se face străjer al ei, punându-şi sufletul pentru cei care o locuiesc. Şi sfântul Dimitrie a încredinţat că aceasta este voia sa, după care a intrat în mormânt şi s-a închis racla în urma sa. Iar cei ce au vorbit cu dânsul nevăzuţi s-au făcut. …A doua zi Ilustrie a spus toate acestea norodului, întărindu-l spre o vitejească împotrivire asupra vrăjmaşilor. Şi toţi auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu cerându-i milă, iar pe sfântul Dimitrie îl chemau să le fie totdeauna în ajutor. Şi degrabă au plecat vrăjmaşii de la zidurile cetăţii, neputând s-o ia, fiind păzită de puterea Sfântului Dimitrie“(Vieţile Sfinţilor) (Ştefan Botoran)
Biserica Sfântul Dumitru din Salonic
Biserica Sfântul Dumitru din Salonic, sau Hagios Demetrios, este un sanctuar creştin ortodox închinat Sfântului Dumitru, numit ocrotitorul oraşului Salonic din Grecia. Biserica datează de pe vremea când Salonic era cel de-al doilea oraş ca mărime din Imperiul Bizantin. Prima biserică datează din secolul al IV-lea şi a fost construită pe locul unor băi romane. A cunoscut o primă organizare în secolul al VII-lea, iar apoi o alta în secolul al VIII-lea. După cucerirea otomană, survenită în anul 1430, a fost transformată în moschee. A redevenit biserică abia după recucerirea oraşului de către greci, în timpul primului război balcanic, în 1912. Bazilica Sfântul Dumitru din Salonic este renumită pentru cele şase panouri de mozaic datate între perioada ultimei reconstrucţii şi inaugurarea politicii iconoclaste. Aceste mozaicuri îl reprezintă pe Sfântul Dumitru, cu ctitorii sau cu copiii lor. Mozaicurile reprezintă un strălucit exemplu de artă care a supravieţuit epocii întunecate a iconoclasmului, inaugurată în 730, la peste un secol după moartea lui împăratului Iustinian. O inscripţie situată în partea de jos a unuia dintre panourile de mozaic este o mulţumire adresată lui Dumnezeu pentru ajutorul divin la salvarea locuitorilor Salonicului de un raid al slavilor păgâni, în anul 612. Alte mozaicuri, care erau folosite pentru acoperirea pereţilor bisericii, fie au fost distruse în timpul celor patru secole şi jumătate, când clădirea bazilicii a funcţionat ca moschee (1439-1912), fie în marele incendiu din 1917, care a distrus o mare parte din oraş şi când au fost distruse acoperişul şi pereţii superiori ai bazilicii. În bazilică sunt depuse moaştele Sfântului Dumitru, izvorâtorul de Mir.
Tradiții și obiceiuri
În credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vară şi iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe „încuie” iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credinţă că, în ziua Sf. Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii. Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşază cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru. Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sf. Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară. Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă Luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi grea, cu zăpezi mari.
Focurile lui Sâmedru
Ziua Sfântului Dumitru era, pe vremuri, şi o zi a soroacelor. Se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la Sân-George, de unde şi zicerea că „la Sân-George se încaieră câinii, iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”. Tot de Sfântul Dumitru, se tocmeau servitorii pentru diverse treburi şi se stricau stânele. Ţăranii tundeau coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos. În anumite zone, ţăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul folosit la Sfânta Împărtăşanie. În ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, există tradiția de a se aprinde focuri (focurile de Sâmedru), peste care sar copii, pentru a fi sănătoşi tot anul. Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morţii. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi. Se spune că de Sfântul Dumitru nu ai voie să folosești pieptănul, în caz contrar, vei atrage necazuri și primejdii. În Bucovina, tradiția spune că acela care seamănă usturoiul după ziua de Sfântul Dumitru va avea anul viitor parte numai de pagubă. Cine are datorii ar trebui să le plătească până la Sfântul Dumitru pentru a-i merge bine tot anul viitor. Femeile trebuie să împartă copiilor fructe uscate, covrigi, mere și nuci. În anumite zone ale țării, pentru sufletul celor morți, se împarte grâu fiert în lapte și colivă.
