Gelu Novac scăpase de arestările din iunie 1948 și s-a alăturat grupului de luptători din Munţii Făgăraşului, iar la 1 mai 1949 a urcat în masiv. Au urmat ani de hăituială, foame, frig. Era 30 noiembrie 1951. Grupul din munţi avea provizii foarte puţine. Gelu făcuse gălbenare. Şi cum se pornise o iarnă foarte grea, tratarea maladiei era dificilă. Nu aveau medic, nu putea ţine regim. S-au hotărât să caute ajutor în sate. Gelu, Moşu (Ion Gavrilă Ogoranu) şi Leu (Laurian Haşu) s-au hotărât să coboare în Sâmbăta de Sus unde locuia preotul A., sperând în ajutorul lui pentru vindecarea lui Gelu. L-au găsit pe preotul A, care avea 70 de ani, acasă, singur. Era în plină noapte. I-au cerut medicamente şi alimente de regim, miere pentru Gelu. Mare le-a fost surpriza când preotul i-a refuzat, alungându-i. Mai mult, a doua zi de dimineaţă preotul s-a dus la Securitate. Când au început căutările prin sat, cei trei luptători erau deja departe. Securiştii i-a luat şi bătut pe toţi stuparii din sat, i-a legat de pomi pe copii să spună cui au dat miere. A fost o altă acţiune a Securităţii care a băgat groaza în sătenii din Sâmbăta de Sus.
Opt tineri hăituţi prin zăpadă şi ger
Au trecut Oltul pe la Voila spre Boholţ. Alături de Gelu Novac, Ion Gavrilă și Laurian Hașu au ajuns alţi cinci partizani, Victor Metea, Gheorghe Şovăială, Remus Sofonea (Brâncoveanu), Ion Ilioiu, Nelu Novac. Se formase un grup de opt. Erau uzi, era ger, iar miliţienii pe urmele lor. Au găsit un loc într-un desiş unde se puteau ascunde. S-au aşezat în linie, unul în spatele altuia, ultimul fiind Leu care s-a acoperit cu o foaie de cort. Cojoacele le-au pus sub ei, iar picioarele şi le-au băgat în raniţe. Altă foaie de cort au aşezat-o peste ei. Aşa au adormit o vreme, timp în care zăpada i-a acoperit, ţinându-le, poate, de cald. La un moment dat, totul s-a luminat, cerut era vizibil ca ziua. Au aflat ulerior că Securitatea şi Armata foloseau acumulatori pentru a lumina muntele în căutarea lor. Atât de puternică era lumina de se vedea totul de peste Olt. Dar securiştii nu ajunseseră în acea zonă. A doua zi, nefiind semne că s-au extins căutările în zona Oltului, au aprins un foc. Relata Ion Gavrilă Ogoranu că şi-au preparat găluşte din făina luată de la preotul A. din Sâmbăta de Sus. Apoi au plecat spre Rodbav. La Rodbav, Gelu avea o rudă care era preot. Cu încredere s-au dus la poarta lui, cerându-i să-l găzduiască doar câteva zile până se însănătoşeşte. Nici acest preot n-a vrut să-l ţină pe Gelu. Dar preotul avea pe masă un curs scris de Stalin. Au plecat şi de la această gazdă. În Rodbav locuia însă o consăteancă a lui Ion Gavrilă Ogoranu, Maria lui Nicolae Popa din Gura Văii, care se căsătorise cu un anume Viorel Purice din Rodbav. N-au stat pe gânduri şi au căutat-o. Locuia într-o căsuţă sărăcăcioasă de la marginea satului. Ion Gavrilă Ogoranu s-a dus la uşa ei pentru a-i cere ajutorul. Tânăra împreună cu soţul ei i-a primit pe toţi opt în modesta ei casă, fără să se gândească vreun moment la riscurile la care se expune. Din puţinul avut le-a pus pe masă mămăligă şi brânză. Au rămas în podul casei Mariei trei zile. În acea perioadă, Securitatea căuta toate rudele lui Ion Gavrilă Ogoranu în speranţa că îl va prinde. Informaţia ajunsese la Gavrilă după ce s-a întâlnit întâmplător cu un alt consătean, un anume Danu din Gura Văii, care avea sarcina să afle dacă Gavrilă trecuse pe la neamurile lui din satele făgărăşene. Aşa se face că au plecat din Rodbav spre Bărcut. Aici aveau o gazdă sigură, pe Ieronim Mihai, un bătrân legionar care făcuse lagăr şi închisoare. Ieronim le-a oferit totul, masă, casă, haine, medicamente. I-a sfătuit să construiască un bordei lângă sat unde să ierneze. Le-a pus la dispoziţie unelte pentru a-l amenaja. Planul le-a fost dat însă peste cap de un ins care i-a văzut şi care era colector în sat. Şi de aici au plecat, luând drumul Cincului. Numai că s-au împărţit în trei pentru a se putea ascunde mai uşor. După ce au făcut o rugăciune, aşa cum le era obiceiul la despărţire, Victor Metea şi Gheorghe Şovăială au plecat spre Apus, având speranţe că la Nucet vor putea ierna. Brâncoveanu, Ilioi, Nelu au luat-o spre Nord, cu gândul că vor putea sta ascunşi la Leancu din Meghindeal. Leu, Gelu şi Moşu au plecat spre Est. Moşu, Gelu şi Leu au ajuns la Cincu, iar la prima casă de la intrarea în sat locuia familia Iftim. Au fost primiţi şi găzduiţi în şură. Fiica soţilor Iftim, Anica, s-a ocupat de Gelu. Zilnic i-a preparat mâncare de regim. În 10 zile cât au rămas la Iftim, Gelu a fost vindecat. Au mai rămas însă la Cincu, dar la familia Aroneasa, altă gazdă care i-a sprijinit. ,,Călătorului îi şade bine cu drumul şi carpatinului cu zăpada sa” se pare că ar fi spus Gelu. Au plecat spre Calbor. Au dormit într-un desiş, în zăpadă, sub foile de cort. Erau flămânzi şi îngheţaţi. Slănina primită de la gazde o ţineau la piept să se dezgheţe pentru a putea mânca. Duceau o luptă cu zăpada şi cu gerul, dar şi cu lupii care le dădeau târcoale. În ziua de astăzi este greu să ne putem imagina o astfel de viaţă, o hăituială a unor tineri de către autorităţi, fără rost, dură şi primejdioasă. Negăsind ajutor la Calbor, au mers la Şona. S-au oprit la acele case unde părea a fi linişte, îndrăznind să le ceară să-i ajute. Gelu găsise un localnic care i-a primit în grajd unde era curat şi cald, iar gazda le-a adus mâncare, sarmale, carne şi vin. Era Crăciunul. Pe drumul spre Şona s-au întâlnit însă cu nişte oameni, care le-au părut suspecţi mai ales că era perioada în care din închisoarea din Cetatea Făgăraşului evadaseră câteva persoane. Convinşi că vor anunţa Securitatea, n-au rămas în grajdiul omului din Şona. Au plecat din nou în zăpadă, spre Galaţi. Din deal se vedea Făgăraşul la lumina lunii, iar clopotele bisericilor chemau enoriaşii la slujbă. Securitatea îi căutaseră deja la Şona. Au plecat atunci spre Şoarş unde au tras la drumarul Puia, coleg cu tata lui Gavrilă, Gheorghe Gavrilă. Apoi s-au mutatat la Nicolae Grecu, în grajd. Aici erau în siguranţă, dar nu pentru mult timp. Sunt o mică parte din suferințele acestor tineri hăituiți de securitate.
Gheorghe Șovăială s-a născut în data de 5 mai 1925, în satul Berivoii Mici. A fost elev la un liceu tehnic din Braşov şi a activat în Frăţiile de Cruce. În anul 1949, este propus pentru a pleca să urmeze studiile în fosta URSS, dar Ioan Chiujdea îl convinge să nu plece în Uniunea Sovietică, ci să se alăture luptei anticomuniste şi grupului format în Ţara Făgăraşului. Aşa se face că în 1949 stă ascuns în sat, după care urcă în Munţii Făgăraşului, alăturându-se Grupului Gavrilă. Ca elev, Gheorghe Şovăială iubea ştiinţele tehnice şi îşi dorea să construiască un submarin de apă dulce, o torpilă. Aşa cum l-a descris Petru Novac într-o declaraţie dată Securității pe când era încarcerat la închisoarea din Baia Sprie, Gheorghe Șovăială avea o fire deschisă, era vesel întotdeauna, inteligent, nu supăra pe niciunul, era sănătos şi robust.
Gelu Novac s-a născut la data de 15 ianuarie 1931, în orașul Făgăraș, în familia profesorului Mihai Novac de la Liceul Național „Radu Negru”. Se înscrie, în anul 1947, în organizația legionară a tineretului școlar, intitulată „Mănunchiul de prieteni”, iar apoi se înscrie în „Frățiile de Cruce” de la ,,Radu Negru”. Scapă de arestările din iunie 1948, când mulţi elevi de la ,,Radu Negru“ au fost arestaţi, ascunzându-se în sat, la neamuri. Aproape 2 ani a stat ascuns în şura vărului său din Copăcel. În 1950, urcă în munţi alături de Grupul de partizani condus de Ion Gavrilă Ogoranu. Gelu Novac voia să ajungă constructor de avioane şi preot la Roma. Petru Novac, care a stat un an alături de partizani în munţi, spunea despre Gelu Novac că era inteligent, avea o fire liniştită, era sănătos şi robust, dar nu vorbea mult. Au fost încarcerați atât tatăl său, profesorul Mihai Novac, primul director al Liceului ,,Radu Negru“, dar și sora sa, Gema Novac, care naște în închisoare o fetiță, apoi gardianul (n.a.Gârda Nicolae) se căsătorește cu ea.
Obreja, ultimul popas al celor doi partizani
Gheorghe Șovăială și Gelu Novac au plecat de la Şinca Veche la 4 iulie 1954 şi au ajuns, în 2 august, în judeţul Alba, la Obreja. Conform notiţelor scrise de ei şi care au fost găsite în arhivele Securităţii, ei au scris traseul urmat pe zile. Rămânând fără provizii, cei doi au apelat la doi localnici, Octavian Bobițan și Vasile Ciungu sau Răzăilă, un ţigan, neștiind însă că aceştia sunt informatori ai Securității. Cei doi săteni au plecat direct la sediul Primăriei și al Miliției din sat, pentru a spune ceea ce au văzut în lanul de porumb. Astfel, a început atacul, Gelu fiind împuşcat primul de un miliţean, iar Gheorghe în dimineaţa următoare de un ofiţer de securitate. La finalul luptei, cadavrele celor doi partizani au fost trase cu tractorul până la marginea satului şi aruncate într-o groapă comună pe malul râului Târnava, în locul numit de către săteni „Lunca Stânii”. Însă, trupurile lor au fost dezgropate și transportate prima dată la Morga din Alba Iulia. Aici au fost aduși, pentru identificarea cadavrelor, tatăl lui Gelu Novac, profesorul Mihai Novac, şi Petru Novac, tatăl lui Nelu Novac, ambii aduşi din închisori. Apoi, trupurile celor doi partizani au fost transportate la Cugir, unde au fost folosite ca material pentru simularea unui atac terorist asupra fabricii de armament din localitate. Ele au fost expuse pentru scurt timp într-un loc public, pentru a fi văzute de localnici, scopul fiind inducerea terorii în rândul populaţiei.
Ion Gavrilă Ogoranu despre drama lui Gelu Novac și Gheorghe Șovăială
,,Gelu Novac şi Gheorghe Şovăială s-ar fi aciuit în hotarul satului Obreja, în tufişurile locului unde se varsă Secaşul în Târnavă. Cum, necum, ar fi intrat în legătură cu un paznic de câmp şi cu un păstor de vite, cărora le-au dat bani să le aducă pâine. Lucrul l-ar mai fi făcut o dată până atunci. De data aceasta, Gelu le-ar fi spus: ,,Vă dau ultimii bani ce-i avem”. Fie văzând că cei doi nu mai valorau nimic fiindcă nu mai aveau bani, fie lăcomind la un câştig mai mare, destul că s-au dus la Miliţie şi au pârât. Miliţia a alertat Securitatea şi aceasta a venit cu două camioane de ostaşi securişti. În treacăt, s-a oprit la Sfatul Popular, luând pe preşedinte şi pe alţii, între care pe cei doi vânzători. S-au dus la faţa locului, înconjurându-i. Doi securişti s-au îmbrăcat în femei, iar paznicul s-a aproiat de locul unde se aflau cei doi fraţi; a fluerat semnalul convenit. În faţa lor a ieşit unul, se pare că Gelu. ,,Femeile” au scos pistoalele şi au tras. Gelu a căzut. A mai avut vreme să strige:,,Asta ţi-e pâinea, mă?” Cel rămas, Gheorghe, a sărit în apărarea lui Gelu, alungându-i şi ţinându-i la distanţă pe atacatori. Era spre noapte. Securitatea a renunţat să mai atace, mulţumindu-se să ţină locul bine înconjurat. Se pare că Gheorghe, din primele focuri, a fost rănit la picior. În decursul nopţii, a încercat de trei ori să iasă din încercuire: o dată a intrat în apa Târnavei, dar a fost nevoit să se întoarcă. A doua oară a ieşit la câmp cu aceleaşi rezultate. A treia oară a fost mai norocos, ajungând în spatele unei căpiţe cu fân, unde a împuşcat un ofiţer, Bălan, căruia i-a luat pistolul, dar a trebuit să se întoarcă în perimetrul încercuit. Dimineaţa, Securitatea a reluat atacul. Gheorghe a ţinut piept cu muniţia avută, oprindu-şi ultimul catuş pentru el. La un moment dat, a apărut în faţa lor, strigându-le: ,,Trageţi, mă!”, dar aceia n-au tras, fie intimidaţi, fie că aveau ordin să-l prindă viu. Lucrurile lor le-au împărţit cei doi vânzători. Asupra ceasului lui Gelu nu s-au înţeles al cui să fie. Nu se ştie dacă au tras la sorţi sau dacă au găsit un mijloc mai modern de atribuire, dar a rămas la paznicul de vite, care, cât a trăit, s-a fudulit cu aşa lucru scump la crâşmă. Şi avea de ce, doar era preţ de sânge. Şi, poate, au fost destui care-l invidiau pentru norocul ce l-a avut, să dea peste doi ,,de-ăia” numai buni de ucis şi de moştenit. Trupurile lor au fost îngropate pe loc. După vreo săptămână, a venit un camion de la Securitate, i-au dezgropat şi i-au dus. La Securitatea din Orăştie, au fost aduşi din închisoare profesorul Novac, tatăl lui Gelu şi Gema, sora lui, precum şi Petru Novac, tatăl lui Nelu Novac, ca să le recunoască cadavrele şi să-i înspăimânte. Au inventat şi o poveste potrivită: ,,Bandiţii” au atacat Uzina de armament ,,Cugir” şi ar fi fost ucişi în luptă cu santinelele”.
Detaliile au fost relatate, aşa cum explica Ion Gavrilă Ogoranu, după 1989, de preşedintele Sfatului Popular de la acea vreme, martor la acest măcel. Acţiunea Securităţii şi Miliţiei a fost amplă şi a implicat unităţile din Deva, Alba şi Braşov. Col. Gheorghe Crăciun, şeful Securităţii Stalin (Braşov) şi șeful Grupului operativ din Munții Făgăraș, a condus personal acţiunea, secondat de maiorul Ioan Cernea, locțiitor, locotenentul-major Alexandru Marina și maiorul Iacob Boscu din partea trupelor operative. (Lucia BAKI)
