Liviu Călin Butnariu, primarul Râșnovului și președintele ADI ,,ISO Mediu“ Brașov anunță că și-a dat demisia din toate funcțiile pe care le deține, atât în cadrul PNL, cât și din funcțiile deținute la unitățile publice. Din aprilie 2021 a deținut funcția de  președinte la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,ISO Mediu“ Brașov, unde membri sunt toate primăriile din județul Brașov. Prin prisma funcției deținute la  ADI ,,ISO mediu“ Brașov, Liviu Butnariu a reușit să prezinte transparent activitatea asociației, comparativ  cu vechea conducere.  A fost schimbată total modalitatea de comunicare și desfășurare a activității Asociației, precum și relația cu autoritatea națională în domeniu, ANRSC, cu instituțiile județene și naționale. A încheiat astfel contractele în domeniul salubrizării, inclusiv  în cazul selectării,  pentru primăriile membre în Asociație  pentru a obține tarife și condiții eficiente pentru cetățeni. Sub conducerea lui, ADI ,,ISO Mediu“ s-a implicat în proiectul SMID al CJ Brașov. Fiecare comunitate a derulat, sub sigla ,,ISO Mediu“ Brașov, acțiuni de ecologizare, implicând și școlile din județ. Sunt câteva dintre deciziile ADI ,,ISO Mediu“ condusă de Liviu Butnariu ca președinte.

,,O nouă etapă, un nou drum!

După mai bine de 20 de ani de activitate în slujba comunității din Râșnov și a organizației PNL Râșnov, am decis că este timpul să încep o nouă etapă în viața mea. Astfel, astăzi îmi prezint demisia din funcțiile pe care le-am ocupat cu mândrie și responsabilitate de-a lungul anilor. Am avut privilegiul ca, alături de Adrian Veștea, să pun umărul la renașterea orașului Râșnov, transformându-l dintr-un orășel prăfuit, despre care nimeni nu auzise, într-o stațiune turistică de interes național, despre care astăzi vorbește o țară întreagă. De asemenea, bugetul orașului a cunoscut o creștere constantă, de la an la an, ceea ce ne-a permis să realizăm investiții importante pentru dezvoltarea Râșnovului și bunăstarea cetățenilor. A fost o mare onoare și responsabilitate pentru mine să fiu primar al acestui oraș timp de opt ani, alături de o echipă care a făcut tot posibilul să-l transforme într-un loc mai bun, unde să ne creștem familiile și să ne construim viitorul. Sunt membru PNL din septembrie 1997 și am condus organizația PNL Râșnov din anul 2005. Împreună cu echipa PNL, am reușit să câștigăm încrederea râșnovenilor la toate tipurile de alegeri până în prezent. Cred că mi-am făcut treaba cât de bine am putut și am condus cu responsabilitate, însă vine un moment în care trebuie să știi să te desparți de funcții cu capul sus. Astăzi mă retrag din funcția de președinte al organizației PNL Râșnov, din rolul de consilier local și din funcția pe care o dețin în ADI ISO-Mediu. Decizia de a mă retrage nu a fost una ușoară, dar consider că este un pas firesc în a respecta voința râșnovenilor cu privire la cei care vor conduce orașul în următorii ani. Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și m-au susținut. Împreună am trecut prin multe, iar Râșnovul a crescut și s-a dezvoltat. Aceasta nu este o despărțire, ci un nou început. Voi rămâne aproape de comunitatea noastră și voi fi gata să ajut de fiecare dată când va fi nevoie“ transmite Liviu Butnariu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here