Pentru elevii care au urmat cursul de Limbă Cultură şi Civilizaţie Românească (LCCR) în şcolile din Italia  această săptămână  este  una de sărbătoare. Sălile de curs au devenit scene de spectacol, iar orele,  un adevărat ,,remeber” al activităţilor de peste an. Este săptămâna care  încheie anul şcolar, când  munca elevilor este  recompensată cu diplome şi premii oferite de dascălul de la catedră. O serbare în stil românesc a organizat profesoara Angela Nicoară la fiecare clasă din şcolile italiene unde a avut grupe de elevi. Fie pentru prichindeii de grădiniţă,  elevii de gimnaziu sau şcoală primară,  profesoara Angela Nicoară a rezervat suficient timp în peripoada 1-7 iunie pentru a  încununa  munca elevilor săi.  Toţi au primit diplome de absolvire, realizate de IRL şi de şcoală, iar cei mai merituoşi au purtat tradiţionalele coroniţe, aşa cum se obişnuieşte de generaţii şi în şcolile din România. Serbările de sfârşit de an şcolar  au coincis şi cu Ziua Copilului, astfel că sărbătoarea a avut o dublă semnificaţie,  spre bucuria elevilor.  ,,În anul școlar 2018/2019  am desfășurat activitatea la catedră în trei instituții de învățământ: ,,Corrado Melone”, ,,Ladispoli 1” și ,,Civitavecchia 2”, cu 9 grupe de elevi, un  total de 342 de elevi. Acum la sfârşit de an şcolar ne bucurăm împreună  şi ne facem planuri de vacanţă” a explicat prof. Angela Nicoară.

  •   La Istituto Comprensivo ,,Corrado Melone” din Ladispoli cursul L.C.C.R. s-a desfăşurat în orar curricular  la 14 clase cu o oră pe săptămână dimineaţa, respectiv în 6 clase de Grădiniţă (A, B, C, D, E, F),  în clasele primare: I (C, D, E),  a III-a (A,C), a IV-a (A, C), a V-a C şi o grupă de Gimnaziu în orar extracurricular;
  •   La Istituto Comprensivo ,,Ladispoli 1” în orar extracurricular :  2 grupe cu un total de 30 de elevi de şcoală primară;
  •   Istituto Comprensivo ,,Civitavecchia 2” din Civitavecchia, în orar extracuricular: 2 grupe mixte de 22 de elevi din cele trei niveluri de învăţământ,  Gradiniţă, Primară şi Secundară  Inferioară.

Evenimentul a marcat, de asemenea, şi vechimea cursului LCCR în aceste şcoli  din peninsulă, 12 ani la Ladispoli şi 6 ani la Civitavecchia.  Cu acest prilej copiii au aflat că în anul şcolar următor cursul LCCR va continua.   ,,Copiii mulţumesc IRL şi directorilor şcolilor,  prof. Riccardo Agresti, Renza Rella şi Roberto Mondelli,  pentru că acest curs se va continua şi în anul şcolar următor, 2019-2020” a transmis prof. Angela Nicoară.

Activităţi extraşcolare

Pe parcursul anului şcolar, profesoara Angela Nicoară  nu s-a limitat doar la predarea cursului LCCR, ci a organizat cu elevii ei o serie de actvităţi extraşcolare.  ,,Am conceput și organizat activități extrașcolare de promovare a culturii și civilizației românești în toate unitățile de învățământ în care activez, dar am urmărit şi promovarea  tradițiilor românești în comunitatea locală. Proiectarea şi realizarea activităţilor extracurs în concordanţă cu obiectivele educaţionale stabilite au dus la desfășurarea cu succes a unor expoziţii, concursuri, simpozioane, sesiuni de comunicări, manifestări cultural-artistice, sportive şi de recreere. Menţionez în primul rând activitățile care au marcat Centenarul Marii Uniri pe care le-am organizat sub  patronajul Şcolilor, Ambasadei Romaniei la Roma, ILR, Primăriilor oraşelor Ladispoli şi Civitavecchia” a spus prof. Angela Nicoară.  Printre activităţile extraşcolare amintim:

  •   27 Noiembrie 2018: Concursul cu premii  “Cunoaște România!” editia a III-a desfășurat în Ladispoli cu participarea a 11 grupe de elevi, 20 de elevi în programul “România te iubim!” și 20 de lucrări ale elevilor LCCR în expoziția “Cu gândul a România”.
  •  8 martie 2019-Proiect Internaţional România-Italia, Schimb de experienţă pe didactica creativă, dramatizare.  Legenda mărţişorului realizată în colaborare cu IŞJ Prahova şi 43 dascăli din şcolile din Prahova
  •   4 aprilie 2018: ,,Costruttori di Ponti 5- Constructori de Punți 5”- Seminar Național organizat de MIUR şi Universitatea Roma Tre la care ILR și cursurile LCCR au fost protagoniste,
  •   10-14 aprilie 2019, parteneriat ]ntre școala “Corrado Melone” din Ladispoli si Colegiul Național “Radu Negru” din Făgăraș. O delegaţie de la colegiul din Făgăraş a vizitat şcoala ,,Corrado Melone” într-un schimb de experienţă, proiect iniţiat de prof. Angela Nicoară.
  •  Elevii și părinții au participat la toate serbările propuse și organizate în școli: de Crăciun, de Ziua Culturii Naționale, de Mărțișor și 8 Martie, de Paște, de sfârșit de an școlar.

Nu doar munca elevilor poate fi  apreciată şi recompensată, ci şi a dascălilor. Amintim în acest sens distincţia primită de prof. Angela Nicoară şi Şcoala ,,Corrado Melone” de la Preşedinţia  României. ,,În luna august 2018, Preşedintele României, Domnul Klaus Wernwr Iohannis, a premiat Şcoala “Corrado Melone” din Ladispoli, unde eu îmi desfăşor activitatea cu grupele de elevi pe care le-am format,  şi pe mine personal cu ,,Meritul Cultural în Grad de Cavaler” categoria F- Promovarea Culturii. Pentru mine şi pentru Şcoala ,,Corrado Melone” a însemnat o recunoaştere  a muncii şi implicării în activitatea educaţională a elevilor şi în promovarea culturală. Decernarea distincţiilor în cadrul festiv la Palatul Cotroceni a fost o bucurie atât pentru mine cât şi pentru delegaţia italiană condusă de directorul şcolii, Riccardo Aresti. Pentru această importantă disticţie multumesc tuturor care au apreciat munca noastră” a spus prof. Angela Nicoară.

Curs cu tradiţie

Longevitatea cursului şi beneficiile aduse în Diaspora pentru copiii români, a determinat ILR să –şi dea acordul ca LCCR să continue şi în anul şcolar 2019-2020. ,,Cursul LCCR respectă politica Uniunii Europene în domeniul plurilingvismului și promovează valorile tradiționale și lingvistice românești ca valori europene, drept pentru care este important și atractiv atât pentru ţara  care găzduieşte proiectul cât și pentru copiii de alte naţionalităţi care locuiesc în ţara respectivă. Pornind de la aceste  premize, în activitatea mea, pun  accent pe învătarea şi păstrarea limbii şi culturii noastre în comunităţile româneşti din orașele Ladispoli și Civitavecchia din Italia.  Astfel, cursul de predare a limbii române a devenit o punte de legătură între Şcoală, Familie şi Administraţia locală. Vreau să mulţumesc la rându-mi ILR, Ministerului, şcolilor italiene şi directorilor lor, dar şi colegelor pentru susţinerea cursului LCCR” a concluzionat prof. Angela Nicoară. (Lucia BAKI)

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here