Comunitatea din Rucăr a demonstrat încă odată că este unită. Indiferent de vârstă, sătenii se mobilizează ușor pentru a organiza evenimente care să promoveze satul, pe de o parte, dar și pentru inițiative menite să coaguleze comunitatea în jurul acelor localnici cu inițiativă. Este cazul acțiunilor care readuc în actualitate vechile tradiții precum ,,Nunta, la Rucăr“, ,,Șezătoarea satului“, ,,Ceata de feciori“, ,,Moș Crăciun“, ,,Armindeni“, ,,Ziua recoltei“, obiceiul de Bobotează, de Nașterea Mântuitorului sau de Anul Nou. Preotul paroh Silviu Goga este unul dintre oamenii locului care se poziționează în centrul comunității și se implică în organizarea evenimentelor dedicate sătenilor de toate vârstele. Joi, 3 octombrie a.c., împreună cu Lucia Baki, fiică a satului, au organizat o excursie în care s-a îmbinat pelerinajul religios cu tematica turistică. Un grup de săteni a petrecut o zi însorită de toamnă vizitând obiectivele cele mai renumite de la Valea Oltului și Transalpina. Cu Marian Băcilă la volanul mijlocului de transport, excursia a fost una dintre cele mai reușite.
Primul popas, mănăstirea Cozia
Primul obiectiv inclus în traseu a fost mănăstirea Cozia. Ajungând pe Valea Oltului nu aveai cum să nu poposești la Mănăstirea Cozia, una dintre cele mai vechi din țară, ctitorită de domnitorul Mircea cel Bătrân. Mănăstirea a fost înălțată între anii 1386 și 1388, iar numele ei a fost dat de faptul că în zona unde a fost construită biserica creșteau nuci, iar numele Cozia vine de la derivarea termenului pecenego-cumanian „Koz”, adică nuc. Biserica principală a mănăstirii, dedicată Sfintei Treimi, a fost înălțată de către voievodul Mircea cel Bătrân. Aici se află și mormântul domnitorului. Pictura interioară a fost realizată între anii 1390-1391, iar Mircea cel Bătrân a contribuit constant la îmbogățirea și înfrumusețarea mănăstirii, consolidând drepturile de proprietate asupra mai multor sate și moșii. De asemenea, a conferit dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari mănăstirii. În timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna numită după domnitor, iar Constantin Brâncoveanu a adăugat pridvorul în stilul specific al epocii sale. Mănăstirea Cozia a fost supusă unor perioade dificile în istoria sa. Între anii 1879 și 1893, a fost transformată în pușcărie. Ulterior, a fost folosită și ca spital, iar în timpul Primului Război Mondial a fost folosită ca grajd de cai. În 1996, a fost locul ales de autorități pentru a se negocia pacea între minerii din Valea Jiului și conducerea țării, așa numita ,,Pace de la Cozia“, negociată de premierul de atunci, Radu Vasile. Astăzi, Mănăstirea Cozia este un monument istoric important și un loc de închinare pentru mulți credincioși.
Grupul a popsit la renumita Bibliotecă din Râmnicu Vâlcea, singura realizată după anul 1999 de la zero cu o cupolă cu vitralii.
Mănăstirea Bistrița, ctitorie a fraților Craiovești
Mergând pe malul drept al apei grăbite a Bistriței și ajungând la poalele Munților Căpățânii, nu se putea trece mai departe fără un popas la Mănăstirea Bistrița. Denumirea lăcașului provine din slavonă, ,,bîstro” însemnând “repede”, așa cum este caracterizat cursul râului Bistrița. Este o ctitorie a boierilor Craioveşti, datând din jurul anului 1490, având hramul Adormirea Maicii Domnului. Mănăstirea Bistriţa este vestită şi prin faptul că aici s-a înfiinţat prima tiparniţă din Ţara Românească, unde s-a tipărit de către călugărul Macarie, în 1508, Liturghierul, prima carte tipărită pe pământ românesc. Cumpărând de la Constantinopol în 1497 moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi înzestrând ctitoria de la Bistriţa cu ele, boierii Craioveşti întăresc poziţia acestui aşezământ monahal ca al doilea centru de spiritualitate ortodoxă din ţară, după Mitropolia din Curtea de Argeş, unde se aflau moaştele Sfintei Muceniţe Filofteea, aduse în secolul al XIV-lea de voievodul Alexandru Nicolae Basarab (1352-1364). Astăzi, moaştele Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul tronează în mănăstire. Dintre cei patru fraţi Craiovești, Barbu se retrage din viaţa politică în 1520, călugărindu-se la Mânăstirea Bistriţa.
Popas la salina Ocnele Mari
A fost o noutate pentru mulți din grup ca itinerarul ales să cuprindă o salină. Ocnele Mari este una dintre cele mai vechi mine de sare, a căror exploatare este datată încă din Neolitic, fiind continuată în Epoca Bronzului şi Epoca Fierului, după cum dovedesc uneltele descoperite în şantierele arheologice. Tot aici a fost localizată şi fortificaţia dacică Buridava. N-a fost oprită exploatarea nici în vremea domnitorilor, fiind o bună sursă de venituri. O zonă în care exploatarea a fost închisă, a fost transformată în zonă de agrement, relaxare și tratament. Au fost amenajate aici terenuri de volei, baschet, fotbal, tenis, biliard, minicarting. Pentru copii sunt amenajate spaţii de joacă dotate cu leagăne, tobogane şi balansoare. În salină există amenajată o sală pentru organizare de evenimente, restaurant şi cramă, un magazin de souveniruri şi un magazin de băuturi racoritoare şi fast-food. În interiorul bazei turistice sunt amenajate spaţii pentru relaxare şi gimnastică, pentru a spori efectele terapeutice. În salina Ocnele Mari există o biserică ce poartă hramul Sfânta Varvara şi Sfântul Gheorghe. În interiorul salinei microclimatul este constant, temperatura fiind de cca. 13-15º C, iar umiditatea aerului este de aproximativ 50%. ,,Mă durea spatele, dar durerea mi-a dispărut după ce am stat în salină“ a spus uimită una dintre membrele grupului.
Mănăstirea Hurezi, ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu
Mănăstirea Hurezi sau Mănăstirea Horezu este cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu. A fost construită între anii 1690-1693. Mănăstirea, cel mai mare ansamblu monastic din România, este construită pe valea râului Romanii de Jos, în satul care la acea vreme se numea Hurezi, într-un colț pitoresc sub Munții Căpățânii. Aici se aude și astăzi strigătul huhurezilor, pasărea care a dat și denumirea locului. Satul se afla în domeniul Brâncovenilor încă înainte de urcarea pe tron a întemeitorului mănăstirii actuale. Iată ce spunea Nicolae Iorga în lucrarea sa ,,Bizanț după Bizanț“:„Frumos pridvor pe stâlpi lucrați cu o mare bogăție de podoabe… cu un rând de stâlpi tot așa meșteșugiți sculptați… flori de piatră în jurul ușii celei mari și a tuturor ferestrelor…este continuatoare a civilizației romane, ai cărei moștenitori în Europa de Răsărit sunt românii“. Biserica adăpostește un deosebit de valoros ansamblu de pictură murală, executat de meșterii greci Constantinos și Ioan, precum și de meșterii zugravi români Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim. Mormântul domnitorului Brâncoveanu se află în naos, însă nefolosit deoarece Brâncoveanu a fost înmormântat la biserica ,,Sfântul Gheorghe“ din București.
Pe creasta șoselei Transalpina
Și cum într-o excursie este binevenită o masă, grupul rucărenilor a ales un frumos popas la ieșirea din Hurez, orașul renumit pentru arta tradițională a ceramicii. De aici, trecând de localitatea Novaci s-a urcat spre cea mai spectaculoasă rută montană din România, Transalpina. Prielnică le-a fost și ziua însorită. Acest drum traversează Platoul Transalpina și face legătura între Oltenia și Transilvania, traversând Munții Parâng de la sud la nord. Altitudinea cea mai mare o are pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județele Gorj și Vâlcea, unde se prezintă ca o „șosea de creastă”. Se întinde pe o lungime impresionantă de 148,2 km. Drumul care începe de la Novaci continuă până la Sebeș, traversând județele Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba. Altitudinea maximă se află în Pasul Urdele și este de 2.145 m, acesta fiind cel mai înalt drum din România, chiar mai înalt decât Transfăgărășan. Grupul de rucăreni a urcat de la Novaci spre Rânca ajungând pe creastă, unde a admirat priveliștea care-ți taie respirația. A coborât apoi spre Voineasa, urmând cursul râului Lotru prin pădurea deasă de brazi (din păcate afectați de uscăciune). La cota 1300 s-a înfățișat în toată spendoarea lui lacul Vidra, o „mică mare de la munte“. Lacul a apărut în urma construirii barajului Vidra, în anii 60’-70’, pe râul Lotru. De aici s-a ajuns la Brezoi, apoi Valea Oltului- DN1-Rucăr. ,,A fost o zi deosebită, așteptăm următoarea excursie pentru a vedea frumusețiile țării noastre“ au spus excursioniștii, care își vor adăuga la tolba de amintiri și însorita zi de 3 octombrie petrecută pe Valea Oltului și Transalpina într-un ambient și o atmosferă de poveste. (Lucia BAKI)
