O persoană, în vârstă de 74 de ani,  a sesizat Poliţia Municipiului Făgăraş, la data de 23 septembrie a.c.,  că a fost indusă în eroare de persoane pe care nu le cunoaşte şi care s-au prezentat iniţial a fi directori ai unei platforme de investiţii, astfel că a fost determinată de către acestea să efectueze transferuri de bani în valoare de aproximativ 370.000 de euro. Persoana vătămată a fost contactată de un bărbat pe o reţea de socializare, context în care i-a fost prezentată o oportunitate de efectuare a unor investiţii pe o platformă destinată acestui domeniu.

  • Ca urmare a stării de eroare ce i-a fost creată persoanei vătămate, aceasta a depus o primă sumă de bani la un aparat de tip „SELFPAY”. După câteva zile, la intervale diferite de timp, două dintre persoanele în cauză s-au deplasat individual la domiciliul persoanei vătămate, de unde, sub acelaşi pretext investiţional, au primit diferite sume de bani. De asemenea, alte sume ar fi fost transferate într-un cont bancar şi la un bancomat destinat achiziţionării de criptomonede, aflat într-un spaţiu comercial din municipiul Braşov, în total persoana vătămată plătind 1.833.700 de lei”, au comunicat polițiștii.

La data de 2 octombrie a.c. poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Făgăraş, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Prahova, Vaslui şi Mureș, au pus în executare 3 mandate de percheziţie, în localităţile Băicoi, Vaslui şi Târgu Mureş, la domiciliile unora dintre persoanele cercetate, unde au fost descoperite şi ridicate mai multe bunuri şi sume de bani. După finalizarea acestor percheziţii, două dintre persoanele în cauză, bărbaţi de 55 şi 58 de ani, au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Făgăraş, iar cu sprijinul politiştilor din cadrul I.P.J. Bihor s-a reuşit depistarea şi a celei de-a treia persoane, un bărbat, de 75 de ani, care, de asemenea, a fost condus la unitatea de poliţie.

,,Pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faţă de cele 3 persoane a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.  Bărbaţii au fost prezentaţi de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi care a emiss câte un mandat de arestare pe numele celor trei persoane, pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuă Judecătoria Făgăraş, urmând a se propune soluție legală la finalizarea acestora“ comunică IJP Brașov.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here