Cristian Urs, consilier local ales și președintele PNL Făgăraș a participat vineri, 27 septembrie a.c., la Conferința ROHO Romanian Hospital & Healthcare Conservation, care s-a desfășurat la Crown Plaza din București. A fost surprins să afle printre altele că în orașe din țară se vor construi spitale noi, de la zero, cu finanțare din PNRR. Sunt 21 de spitale noi ce se vor construi până în decembrie 2027.
- ,,Am întâlnit aici reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, manageri de spitale din toată țara, medici cu rezultate foarte bune în zona lor de activitate, furnizori de echipamente și tehnologie medicală, precum și arhitecți și constructori intersați de sectorul medical. S-au prezentat toate proiectele construcții și renovări spitale aflate în diferse stadii de implementare. Ce mi-a atras atenția foarte tare a fost proiectul noului Spital de la Lugoj, județul Timiș. După cum știm Municipiul Lugoj este a doua localitate în funcție populație din județ, la fel ca Făgărașul în județul Brașov. Spre diferență de orașul nostru populația Lugojului va beneficia de un nou spital finanțat prin fondurile de redresare și reziliență (PNRR). Contractul pentru această construcție are o valoare de aproximativ 100 Milioane EURO“ a declarat Cristian Urs.
Făgărașul, un oraș fără viziune
La Lugoj, un oraș de mărimea Făgărașului, Primăria a atras 460 de milioane de lei pentru a edifica un spital nou. Deja licitația a fost organizată, iar investiția a intrat în linie dreaptă.
- ,,Din păcate Făgărașul a pierdut șansa finanțării PNRR și totodată șansa de a avea un spital nou, absolut necesar pentru întreaga comunitate din Țara Făgărașului. Perioada de implementare a proiectelor finanțate prin PNRR este până la finalul anului 2026. Deci am fi putut avea rapid un spital nou, cu fluxuri spitalicești și dotări la nivelul secolului XXI. Dacă mai pun în discutie că Ministrului Sănătății a declarat de multe ori că susține comunitatea din Făgăraș, nu mai există nici o scuză că s-a ratat o asemenea oportunitate. Administrația Făgărașului se mulțumește cu puțin, atrăgând bani doar pentru reparații și dotări cu aparatură medicală, și asta fără o strategie bine gândită. Așadar existau bani pentru un nou spital, însă nu a existat viziune. În mandatul de consilier local mă voi zbate să aduc pe masa Consiliului local Făgăraș, idei și proiecte care să contribuie dezvoltarea Făgărașului“ a declarat Cristian Urs.
Un spital nou la Lugoj prin PNRR
Un nou spital se va construi la Lugoj pe locul vechii unități „Dr. Teodor Andrei”. Primăria municipiului Lugoj a scos la licitație în SICAP un contract de 460 milioane lei pentru construcția noului spital, finanțat prin PNRR. Contractul conține componenta de proiectare – 5 luni, construcția propriu-zisă – 22 luni și garanția acordată lucrărilor – 60 luni. Capacitățile noului Spital Municipal Dr. Teodor Andrei, Lugoj, conform economica.net, sunt formate din: sectorul de spitalizare continuă, spitalizare de zi, chirurgie de zi, zona de îngrijire ambulatorie, zona servicii de diagnosticare și tratament. Va avea și un compartiment pentru primiri urgențe, bloc operator cu 5 săli, serviciu de Anestezie și Terapie Intensivă și funcțiuni conexe. În total, în noua unitate vor fi 256 de paturi. În plus, noul spital va avea un centru dedicat, ce va cuprinde sectorul de spitalizare, blocul de nașteri la standarde actuale, secție de pediatrie, compartiment neonatologie, cu ATI neonatologie, secția obstetrică-ginecologie. În țară sunt 21 de unități care au semnat contracte de finanțare prin PNRR, pentru 2,1 miliarde euro. Unele au fost deja licitate și sunt în construcție, unele sunt în proces de selectare a antreprenorului general iar altele în faza de pregătire a documentației pentru scoaterea la licitație. Potrivit ministerului Sănătății, la sfârșitul lui 2027, cea mai mare parte ar trebui să fie ridicate. (Lucia BAKI)