A 3-a zi de școală la Școala Gimnazială Șinca Nouă. Săli de clasă fără mobilier, părinți nemulțumiți și revoltați pe holurile școlii, elevii împărțiți prin diferite clase pentru a fi supravegheați, directoarea baricadată în biroul ei,  profesorii bulversați, doi inspectori școlari, aterizați în mijlocul scandalului. O școală sub asediul nemulțumirilor! Așa arată România educată, văzută de la o școală gimnazială rurală din mijlocul țării!

 Directoarea baricadată în birou

 

Încă de dimineață, părinții elevilor din Șinca Nouă, clasele I, II, III,  și-au însoțit copiii la școală. Sperau să găsească sălile de clasă în care învață pruncii lor  dotate cu mobilier, iar învățătoarele să fie la ore. Au avut însă o surpriză, dăscălițele erau la școala din Paltin, iar sălile de clasă nu aveau mobilier.

Au cerut ca directoarea să le explice situația, mai ales că decizia Inspectoratului Școlar Județean Brașov impunea ca rețeaua școlară aprobată în CL Șinca Nouă și avizată de Ministerul Educației să fie aplicată, mai precis clasele a II-a și a III-a să rămână la Șinca Nouă, iar la școala din Paltin, clasele zero și I. Numai că directoarea s-a baricadat în biroul ei și n-a ieșit în fața părinților. De la ora 8.00 până la ora 12.00 directoarea a stat ascunsă în biroul ei amenajat într-o sală de clasă.

  • ,,Nu vrea să deschidă, s-a încuiat în birou. A stat în birou de aseară până la 4.00 dimineața. Acum iar. Nu plecăm până problema nu se rezolvă problema, iar directoarea să fie demisă“ au spus părinții.

Inspectorii școlari ținuți la ușă

În jurul orei 12.00 au ajuns la școală doi inspectori școlari, Nicolae Savin- adjunctul inspectorului general, și  inspectorul școlar de zonă, Cezar Boghici. I-au întâmpinat părinții nemulțumiți, care le-au prezentat doleanțele.

  • ,,Situația e clară, clasele a II-a și a III-a rămân la școala Șinca Nouă, iar clasa I și clasa zero, la Paltin. Nu se discută“ le-a spus părinților inspectorul școlar adjunct.

A fost prezentată o listă lungă a nemulțumirilor, atât a părinților, dar și a colectivului de cadre didactice, toate la adresa directoarei. Inspectorul Cezar Boghici a încercat să intre în biroul directoarei pentru a discuta cu aceasta. Mare i-a fost surpriza când directoarea nu i-a deschis ușa, dar nici la apelul telefonic nu i-a răspuns. Și-a încercat norocul inspectorul adjunct. Ca prin minune ușa biroului a fost deschisă și l-a primit. Însă fără presă și fără părinți. A asistat la discuții și primarul comunei, Adrian Ciocan.   La ieșitrea din biroul directoarei, niciun reprezentant n-a vrut să prezinte părinților ceea ce s-a discutat cu directoarea.

  • ,,Nu putem spune ce s-a discutat“ a spus inspectorul Savin.

S-a convenit ca mobilierul dus de directoare la școala Paltin să fie adus la școala din Șinca Nouă cu ajutorul părinților. Și la această acțiune, directoarea n-a participat, deși dânsa a transportat mobilierul împreună cu soțul ei. Așa cum s-au derulat faptele se poate deduce că reprezentanții IȘJ Brașov au vrut doar să aplaneze scandalul, iar lucrurile să continue  cu aceeași directoare. Numai că  părinții cer demisia directoarei.

Copiii sunt amenințați

Părinții spun că o parte dintre dascăli, dar și directoarea au amenințat copiii.

  • ,,I-au spus copilului meu că va primi calificativ ,,i“ pentru acțiunile mele. Este un abuz! Cum să ameninți copilul? Dacă nu pleacă această directoare vom continua demersurile până va fi demisă“ a spus o mămică.

O altă problemă este legată de transportul copiilor.

  • ,,Microbuzul are 16 locuri și se transportă peste 20 de copii. Unde este siguranța copiilor noștri? În plus, pe microbuz nu sunt supravegheați. Copilul meu a venit bătut. Directoarea mi-a spus că nu este atribuția ei, iar șoferul este cel care răspunde de transportul copiilor. Ce să facă șoferul, să conducă sau să fie atent la copii?“ a spus o altă mămică.

Scandal după scandal

 

Nu este primul scandal la școala din Șinca Nouă de când directoare este Alina Nicoară. Anul trecut s-au revoltat profesorii din cauza deciziilor directoarei, decizii abuzive, spun ei. În consiliul profesoral s-a votat demisia acesteia, iar voturile dascălilor au fost pentru a fi demisă (5 voturi pentru, 2 voturi împotrivă). La fața locului a ajuns tot adjunctul inspectorului general, Nicolae Savin. Și atunci directoarea a rămas pe funcție.  (Lucia BAKI)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here