Statisticile CNSAS. Cum își racola informatorii și agenții Securitatea comunistă  din România

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității publică periodic informații și documente din activitatea Securității comuniste. Sunt publicate statistici despre informatori și activitatea lor, dar lipsesc, deocamdată, informațiile despre persoanele care racolau informatorii. Cele mai recente statistici se referă la ultimele decenii de dinainte de evenimentele din Decembrie 1989 și mai puțin la perioada anilor de prigoană comunistă, 1949-1964.

200.000 de colaboratori

În în perioada 1980-1989 Securitatea a recrutat aproximativ 200.000 de noi colaboratori, pe care i-a adăugat la rețeaua existent, publică CNSAS. Cine erau aceștia, din ce medii proveneau și în ce domenii erau folosiți cu prioritate?

•   158000 dintre cei nou recrutaţi erau bărbaţi.
•   30200 aveau studii superioare, în timp ce peste 4300 erau studenţi
•   Peste 3600 activau în domeniul sănătăţii (medici şi asistenţi medicali), 800 în mediul juridic, circa 4200 erau membri ai clerului (din toate cultele recunoscute de lege), iar 8500 lucrau în învăţământ.

Peste 1000 aveau ocupaţii dedicate artelor, între care 110 actori, 50 de regizori, 120 de „artişti”, 410 instrumentişti, 210 pictori, 55 de sculptori etc.

•  Peste 8500 erau din mediul rural.

Pentru cele patru direcţii principale ale Securităţii situaţia agenţilor se prezenta astfel:

•   Direcţia I (Informaţii Interne): peste 500 de colaboratori noi, cărora li se adăugau cei 78.000 recrutaţi de Serviciul I al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 78.500).
•   Direcţia II (Contrainformaţii în domeniul economic): 2000, cărora li se adăugau 39.000 recrutaţi de Serviciul II al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 41.000).
•   Direcţia III (Contraspionaj): peste 4600, plus 11.500 recrutaţi de Serviciul III al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 16.100).
•   Direcţia IV (Contrainformaţiile militare şi penitenciarele): 18.500.

Se observă că, deşi Direcţia I avea, în continuare, cel mai mare număr de colaboratori, planurile economice ale regimului, care prevedeau dezvoltarea masivă a industriei grele şi plata cât mai rapidă a datoriei externe, au condus la creşterea masivă a colaboratorilor în domeniul economic – 41.000 faţă de 18.600 în decada anterioară. Confruntat cu o situație economică ce se deteriora rapid, cu degradarea condițiilor de trai ale populației și cu izolarea pe plan extern (izolarea chiar și în interiorul lagărului socialist), regimul de la București considera că soluția era creșterea represiunii.

Regimul intensifica represiunea

Situaţia statistică a colaboratorilor Securităţii, în ultima decadă a regimului ceauşist, arată fără dubii că supravegherea cetăţenilor români a crescut în intensitate, comparativ cu perioadele anterioare.  Oamenii o duceau foarte greu în „epoca de aur”, dar asta nu însemna că PCR încerca să facă ceva concret pentru a remedia lipsa hranei, a energiei electrice, a căldurii sau degringolada economiei. Răspunsul regimului comunist de la București la creșterea tensiunilor sociale a fost intensificarea represiunii. Securitatea a primit sarcina de a se concentra pe luarea unor măsuri dure de urmărire a nemulţumiţilor, care deveneau tot mai vocali şi al căror număr creştea pe măsură ce condiţiile de trai se deteriorau progresiv. Astfel, în perioada 1980-1989 au fost recrutaţi cei mai mulţi informatori din toată istoria României comuniste, peste 200.000 de persoane. Doar în anul 1989 au fost efectuate peste 25.000 de recrutări, în contextul în care regimurile comuniste se prăbușeau unul după altul în jurul României. Estimarea a fost făcută luând în calcul şi dosarele distruse sau sustrase în decembrie 1989. Rezultă că o treime din numărul total al colaboratorilor Securităţii din întreaga perioadă comunistă a fost recrutată în ultimii ani ai regimului, 1980-1989. Desigur, aceştia se adăugau celor care fuseseră deja recrutaţi în perioadele anterioare. Astfel, dacă la cei 120.000 recrutaţi în decada 1970-1979 îi adăugăm pe cei recrutați în perioada 1980-1989, avem cel puţin 320.000 de colaboratori recrutați în ultimii 20 ani de ceauşism, adică jumătate din numărul total al colaboratorilor pe care Securitatea i-a recrutat de la înfiinţare.

650.000 de recrutați de Securitate de la înființarea ei

Numărul total al colaboratorilor Securităţii, recrutaţi de la înfiinţarea acesteia, în 1948, până la prăbuşirea regimului comunist din România, în 1989, poate fi aproximat la minimum 650.000 de persoane.   La această cifră trebuie adăugate categoriile de surse folosite de Securitate fără ca acestea să fie înregistrate în evidențele rețelei informative. De exemplu, sursele oficiale, surse ocazionale, persoane de sprijin etc. A doua precizare este că este vorbim doar despre sursele folosite de către direcțiile interne ale Securităţii, evidențele CIE (Centrul de Informații Externe) fiind separate. Din cei 650.000 de colaboratori, pentru circa 23.000 există consemnat faptul că au refuzat colaborarea. Foarte puţini, însă, au spus nu de la început. Cei mai mulţi au refuzat după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de colaborare. Aproximativ 100.000 au fost abandonaţi ca fiind „fără posibilităţi” (un alt fel de a spune că s-au eschivat de la colaborare. De asemenea, „fără posibilităţi” mai putea însemna că nu au fost apreciaţi corect de către ofiţerii recrutori în privinţa potenţialului colaborării sau că şi-au schimbat domiciliul, locul de muncă etc. şi nu mai pot fi folosiţi în mediul respectiv). Cifrele prezentate sunt o dovadă în plus că teoria conform căreia perioada târzie a comunismului românesc a marcat o perioadă „de relaxare a represiunii” este falsă. Din contra, represiunea s-a accentuat, măsurile de control asupra populației au crescut în intensitate, iar metodele s-au rafinat.

Persoanele recrutate în decada 1970-1979

Pentru supravegherea societăţii româneşti, Securitatea recurgea la o amplă reţea de agenţi secreţi. Conform situaţiilor predate de fosta poliţie politică, doar în perioada 1970-1979 au fost recrutate peste 121.000 de persoane. Precizăm că este vorba despre intrări noi, adică sunt colaboratori care erau adăugați la rețeaua informativă existentă. Dintre acesti colaboratori noi, aproximativ 99.000 erau bărbaţi și 21.000 aveau studii superioare. Peste 800 erau elevi, minori la data recrutării, iar 1700 erau studenţi. Aproape 1500 erau medici, 1200 activau în mediul juridic, circa 2000 erau membri ai clerului (din toate cultele recunoscute de lege), 6300 lucrau în învăţământ. Dintre diferitele direcții în care era organizată Securitatea, primele patru erau cele mai importante din perspectiva muncii informative. Planul lor de muncă în perioada 1970-1979 arăta, cu aproximaţie, astfel:

• Direcţia I (informaţii interne): peste 500 de colaboratori noi, cărora li se adăugau cei 38.000 recrutaţi de Serviciul I al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 38.500).
• Direcţia II (contrainformaţii în domeniul economic): peste 1600, cărora li se adăugau 17.000 recrutaţi de Serviciul II al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 18.600).
• Direcţia III (contraspionaj): peste 3000, plus 11.000 recrutaţi de Serviciul III al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 14.000).
• Direcţia IV (contrainformaţiile militare şi penitenciarele): 12.200.

Comparând cifrele de mai sus, se observă că cel mai mare număr de informatori, în anii ’70, era la Direcţia I. Deşi întreaga Securitate făcea poliţie politică, Direcţia I era principalul compartiment implicat în această activitate

Cum scăpai din România comunistă

Din România comunistă puteai să scapi ilegal în două moduri: să fugi în străinătate sau să rămâi în străinătate. A doua variantă numai în cazul în care aveai aprobarea să pleci din România. Numărul oamenilor fugiţi din România, dintr-o statistică a Securităţii, pe care o prezentăm schiţat, este de puţin sub 100.000 de oameni, adică în jur de 97.000. Perioada observată este 1968-1989, aşadar după schimbarea pedepselor din Codul Penal referitoare la trecerea ilegală a frontierei: dacă până în 1968 trecerea ilegală a frontierei sau tentativa de trecere ilegală erau considerate act de trădare şi pedepsite cu până la 10 ani de închisoare, după 1968 au devenit infracţiuni de drept comun. Pentru trecerea sau tentativa de trecere ilegală se aplica pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Din cei 97.000 de fugari, aproape 25.500 au trecut frontiera fraudulos frontiera. Majoritatea, adică în jur de 71.500, au rămas în străinătate folosind diverse prilejuri: vizite la rude, excursii, mic trafic de frontieră, contracte culturale sau economice, manifestări sportive, tratamente medicale etc. „Fugarii” aveau diferite niveluri de şcolarizare şi ocupaţii diferite (la momentul plecării): 38.000 aveau studii elementare, 14.000 şcoala profesională, 26.000 studii medii şi postliceale, 17.000 studii superioare şi aproximativ 2000 fără studii precizate sau fără studii. Pe criteriul etniei, fugarii erau români (50.400), germani (24.200), maghiari (19.200), evrei (1800), romi (1500) şi alte etnii, de ordinul sutelor (turci, tătari, greci, slovaci, ucraineni etc.)Ţările vizate de fugari erau, cu precădere, cele europene, Germania (majoritatea persoanelor alegeau această destinaţie), Austria, Suedia, apoi, în ordinea numărului de persoane, S.U.A., Canada, Israel, Grecia, Turcia.  Conform evidențelor întocmite chiar de către Securitate pentru uz intern, în luna decembrie 1969 rețeaua informativă era alcătuită din 83.410 persoane, dintre care 66.144 acționau în mediul urban, în timp ce 17.266 supravegheau mediul rural. Din datele oficiale, populația totală a României în anul 1969 era de aproximativ 19.700.000 persoane.

Poluare morală” și “amoruri subite” cu turiștii occidentali

Nota informativă a sursei “Venus”, ofițer de Securitate în rezervă, dovedește că antrenarea pentru supraveghere și etica persecuției rămân o constantă a ofițerului de securitate, fie el în retragere și pensionar. Astfel, sursa “Venus”, activă în domeniul turismului internațional, semnalează ”faptele reprobabile” comise de unii cetățeni români, printre care fii și fiice ale unor ofițeri de rang înalt din Securitate și aparatul de partid, „poluați moral” de influențele occidentale:

“/…/ unii delegați de firmă, care stau și o perioadă îndelungată având și sarcini de a reprezenta firma parteneră, se apropie de unele persoane, ale căror rude apropiate au funcții de răspundere /…/ fii de generali, fii de colonei, părinți ce au munci de mare răspundere, integri, dar prea preocupați de treburile lor ca să mai acorde atenție acestor probleme. Atrăgându-i cu metode simple (țigări, băuturi, vizionări de video) /…./ îi exploatează în orb și îi compromit pe ei sau rudele lor.

Aceasta poluare morală deformează optica unor oameni slabi, îi influențează și urmarea este că mulți caută să plece prin căsătorii, amoruri subite, profunde, care se soldează cu plecări din țară. Poate punctul meu de vedere pare stângist, anacronic, dar nu cred că facem un serviciu, permițând acestor dezertori, chiar dacă au plecat legal, să-și afișeze cu ostentație huzurul lor, viața bună de afară.