Pentru operația lui Mattias, copilul din Arpașu de Jos, S-au strâns cca 50,000 usd din cei 60,000 usd si au participat mai multe fundații, asociații, persoane fizice, firme, oameni de rând sau câțiva preoți.   Mattias este un băiețel care s-a născut cu o afecțiune craniocerebrală ce necesită o intervenție chirurgicală de reconstrucție. Dacă această operație nu este realizată în cel mai scurt timp posibil, dezvoltarea anormală a oaselor ar putea avea consecințe grave asupra sănătății sale. Operația se poate face în America, iar costurile pentru aceasta se ridică la 60.000 euro. Denisa Bogdan, mama lui Mattias, spune că din momentul în care băiețelul s-a născut, știa că ceva nu este în regulă, dar diagnosticul a fost pus abia la un an și cinci luni după mai multe investigații.
  • De când l-am născut am văzut că ceva nu era în regulă cu forma capului său, că nu era rotund. Era alungit și la spate era mai alungit decât în mod normal. Eu din spital le-am spus doctorilor că nu mi se pare că e normal dar m-au asigurat ca e totul bine. Am venit acasă și eu tot eram nemulțumită și am tot spus pediatrilor și neurologilor din Sibiu, dar m-au asigurat că e totul bine. Au zis că nu îl facem actor, că nu toți avem capul simetric. Ne-am dus la București și acolo ne-a zis că e vorba de craniostenoză, ne-a sugerat să facem CT la Sibiu, am făcut și acolo s-a confirmat că asta e. Mattias are un an și nouă luni. A fost diagnosticat la un an și cinci luni, cam așa” a spus Denisa, mama lui Mattias.
Donatii in cutiile Asociatia Cartisoara:
la 2 Pasi Dealu Morii, Bolda Haiducilor, Farmacie, La 2 pasi Ucea de jos
LEI
Titular: DENISA BOGDAN
IBAN: RO29RZBR0000060023292869
Valuta: Lei Nume banca: Raiffeisen Bank
Cod Swift banca: RZBRROBU
EURO
Titular: ALEXANDRU BOGDAN
IBAN: RO81RZBR0000060021207888
Valuta: EUR Nume banca: Raiffeisen Bank Cod Swift banca: RZBRROBU
REVOLUT
Bogdan Denisa-Maria
+40759980153 Bogdan Alexandru +40731765029 Bogdan Denisa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here