FOTO: Express de Banat

Procesul de recalculare a pensiilor la Casele de Pensii s-a încheiat. Toate documentele au fost trimise, vineri, la Poșta Română. Au fost recalculate 4.750.000 de pensii din care 1.500.000 NU vor crește.

Primele pensii care au fost trimise către Poșta Română au fost cele mai simple. Adică pensiile pensionarilor care au muncit mai puțin de 25 de ani. Aceste pensii, foarte probabil, NU vor crește deoarece pensionarii au puțini ani munciți, arată Newsweek.

„Vineri s-a finalizat acest proces, astfel încât colegii de la Poștă să aibă suficient timp pentru a le expedia către destinatari”, a spus Baciu.

Legea este foarte clară. Între 15 și 31 august Poșta Română trebuie să trimită toate cele 4,75 milioane de decizii de reclaculare. Din ele pensionarii află ce pensie iau de la 1 septembrie. Însă, dat fiind timpul foarte scurt, unii pensionari e posibil să nu primească deciziile de recalculare în acest interval. Asta, pentru că primele pensii recalculate vor fi livrate pensionarilor de către poștași pe 2 septembrie. Timpul e scurt și pentru că există două zile libere: joi și vineri. Ministerul Muncii susține că Poșta va lucra dar numai vineri, nu și joi, în 15 august, zi liberă prin lege.

„Deciziile se dau până la 1 septembrie sau chiar după. Volumul de muncă este foarte mare și documentele trebuie verificate înainte de a ajunge la oameni”, au declarat surse din Casa de Pensii pentru Newsweek. Unii pensionari vor primi adeverințele cu noile pensii o dată cu pensia recalculată, în septembrie. Sau, nu le vor primi deloc, mai suțin sursele menționate.

Bază de date către Poșta Română

Ordonanța de Urgență nr. 89 din 28 iunie precizează măsurile pentru desfășurarea activităților integrate aferente emiterii și transmiterii către pensionari a deciziilor privind recalcularea pensiilor.

Ordonanța încredințează Companiei Naționale „Poșta Română“ – S.A, cu titlu de exclusivitate, prestarea serviciilor pentru ca pensionarii să primească adeverințele cu noile pensii recalculate. „România trebuie să facă dovada în cadrul procedurii de verificare a îndeplinirii jalonului de către Comisia Europeană că fiecare beneficiar a primit în timp util decizia aferentă procesului de recalculare”,arată textul ordonanței, scrie Fanatik.

„Astfel, pentru a îndeplini în mod satisfăcător acest jalon, precum și rigorile de raportare către Comisia Europeană și a fi în acord cu cerințele mecanismului de verificare și prevederile legislative în vigoare, este necesară transmiterea deciziilor de recalculare a drepturilor de pensie”, precizează Ordonanța.

Casa Națională de Pensii Publice va trimite către Poșta Română o bază de date, necesară pentru distribuirea eficientă a adeverințelor. Pe fiecare adeverință se regăsesc: „identificatorul casei teritoriale de pensii, numărul deciziei, numele, prenumele, CNP-ul și adresa beneficiarului trimiterii, conform structurii agreate între Casa Națională de Pensii Publice și Compania Națională „Poșta Română“ – S.A”, precizează Ordonanța.

Casa Națională de Pensii Publice va trimite către Poșta Română date care sunt aferente lunii de plată iunie, ceea ce înseamnă că distribuția adeverințelor privind pensiile recalculare sunt programate pentru a fi distribuite începând din această lună, scrie News. 18. Ordonanța nr. 89 prevede ca deciziile de recalculare a pensiilor care sunt emise de casele teritoriale de pensii să fie trimise la rețeaua subunităților desemnate în cadrul Poștei Române

„Deciziile de recalculare emise conform art 1 alin. (2) de către casele teritoriale de pensii se transmit către subunitățile desemnate din rețeaua Companiei Naționale „Poșta Română“ – S.A., însoțite de un borderou. Ordinea înregistrării deciziilor în borderou trebuie să fie identică cu ordinea deciziilor expediate de casele teritoriale de pensii către Compania Națională „Poșta Română“ – S.A”, precizează actul normativ.

Tipărirea plicurilor

Tipărirea plicurilor către beneficiari și asigurarea corespondenței cu conformare de primire vor fi în responsabilitatea Poștei Române. „Compania Națională ‘Poșta Română’ – S.A. asigură tipărirea plicurilor conform borderourilor prevăzute (…) expediate de casele teritoriale de pensii, și ulterior asigură transmiterea corespondenței cu confirmare de primire”, potrivit Ordonanței.

O convenție parafată între Ministerul Muncii prin Casa Națională de Pensii Publice, și Compania Națională „Poșta Română“ – S.A.va stabili modelul pentru plicuri alături de elemente de identificare specific, atât pentru destinatar cât și pentru expeditor.

Ordonanța mai precizează că „transmiterea cu întârziere de către Compania Națională ‘Poșta Română’ – S.A. a plicurilor conținând deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii potrivit dispozițiilor art. 144 din Legea nr. 360/2023 atrage răspunderea legală a acesteia”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here