Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Nicu Covaci, liderul și fondatorul trupei Phoenix va fi depus luni, 5 august, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați aici marți, 6 august, după ora 11:00 și miercuri. Artistul a dorit să fie incinerat, potrivit membrilor trupei Phoenix, însă familia sa a decis că va fi înmormântat, iar ceremonia va fi privată.
Ceremonia de Adio va avea loc la Timişoara, la Filarmonica de Stat – au transmis membrii trupei pe pagina de Facebook Phoenix Transylvania.
Cei care doresc își pot lua rămas bun de la liderul trupei Phoenix marţi între orele 11:00 – 20:00 şi miercuri între orele 09:00 – 17:00.
Artistul și-a dorit să fie incinerat, spun membrii trupei, însă partenera de viață a lui Nicu Covaci, Ivone, nu este de acord și a decis că se va face înmormântare, scrie G4Media. Va fi o ceremonie privată și nu au fost făcute publice data și ora acesteia.