Cunoscutul muzician Nicu Covaci (77 de ani), fondator și lider al formației Phoenix, a decedat vineri în urma mai multor probleme medicale avute în ultima perioadă, artistul fiind operat de urgenţă pe creier la Spitalul Judeţean din Timişoara. Anunțul a fost făcut de managerul spitalului, Sandesc Dorel, pe pagina sa de Facebook, dar și pe pagina oficială de Facebook a lui Nicu Covaci.

Nicu Covaci, năcut în 1947 la Timișoara, a fost un celebru compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix. A început de mic copil să ia lecții particulare de pian, acordeon și limbă franceză, germană și engleză. Mai târziu, după ce a învățat singur să cânte la muzicuță, a luat și lecții de chitară.

A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara.  Nicu Covaci a fugit împreună cu cea mai mare parte a colegilor de trupă de regimul comunist din România în 26 octombrie 1976 printr-o evadare spectaculoasă despre care s-au scris multe (ascunsi într-un camion). S-a stabilit mai întâi în Olanda, apoi în Germania și în final în Spania.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here