Selecționerul Naționalei României, Edward Iordănescu, a transmis un mesaj pentru public și suporteri, printr-o postare pe contul oficial de Facebook al echipei. El vorbește despre cea mai mare provocare de până acum, de faptul că Olanda pornește ca favorită, dar și de modul în care jucătorii vor reuși să-și dorească de la acest meci “nici mult, nici puțin, ci TOTUL”.
“În mod cert ne aflăm în faţa celei mai mari provocări din parcursul nostru împreună. O spune istoricul duelurilor cu Olanda, o spun valorile individuale ale adversarului, experienţa lui uriaşă în astfel de contexte la acest nivel. Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită.
Dacă înaintea fiecărui meci de la EURO am spus că băieţii sunt pregătiţi, acum spun că sunt pregătiţi dar e nevoie şi de un răspuns din partea lor pe care nu pot să-l ofer decât după meci. Un răspuns pe care nimeni nu ni-l poate oferi acum în afară de ei: cât de tare ne dorim mai mult?
Ceea ce am obţinut până acum nu e deloc puţin. Dar cei care îşi iau soarta în propriile mâini, ca bărbaţi adevăraţi, sunt cei care nu se mulţumesc nici cu mult, nici cu puţin. Sunt cei care vor TOT!
Când milioane de români cântă în acelaşi timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi: Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă.
E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlneşti o dată în viaţă. Iar dacă grupul va reacţiona după chipul în care a fost construit şi a performat, atunci îşi va croi cu adevărat o soartă. Un destin”.
România întâlnește selecționata Olandei, marți, de la ora 19, în optimile Campionatului European de fotbal. Istoricul confruntărilor, de care vorbește Iordănescu în mesajul său, arată că România a învins o singură dată Olanda, în 2007, într-un meci disputat la Constanța. Dintr-un total de 14 partide, Olanda a câștigat 10, iar în trei dintre ele s-a înregistrat un meci egal.