Elevii de clasa a VIII-a au trecut joi prin a doua probă de la Evaluarea Națională, cea de Matematică. În timp ce corectau lucrările de la proba de Limba Română, profesorii au depistat câteva formulări „de colecție”. „Cireșarii” de Constantin Chiriță le-a dat bătăi de cap multor candidați. Rezultatele sunt așteptate pe 3 iulie, dată la care pot fi depuse contestații.
La primul subiect, elevii au avut de răspuns la mai multe întrebări sau să compună texte pornind de la fragmente din „Cireșarii” de Constantin Chiriță. Câteva „perle”, prezentate de ProTV, au stârnit amuzamentul corectorilor. Când li s-a cerut să caracterizeze un personaj, „Tic”, unii candidați au notat: „Cireșarii erau persoanele care acum, în iunie, și pââână în august, culegeau muuulte cireșe. Apoi le numărau: una, două, trei și tot așa. Șeful cireșarilor era numit cireșar-șef. Ce frumoasă era viața de cireșar!”.
Sau… „Unul dintre personaje se numea Tic. La fel ca în Tic Tac!”.
Elevilor li s-a cerut să asocieze „Cireșarii” cu alt volum citit
„Pot asocia cartea „Cireșarii” cu Biblia, lectura mea suplimentară. Sunt personaje multe, frumoase și copii în amândouă. Printre care, Isus”. Alături de… „Cireșarii sunt Indiana Jones și Arca Secretelor, doar că români. Și eu ador cireșele! E trăsătura personală care mă apropie de personaj”.
Elevilor li s-a cerut să redacteze și un text scurt despre vacanță
S-a distins următoarea exprimare: „O venit căldura și am vrut să mai stau pe afară… am învățat așa, când am mai avut chef”.
Când vine vorba de figuri de stil, alte surprize: „O figură de stil este fâlfâitul. Pentru că e un stil anume de a se se deplasa, fâlfâind unde ai nevoie în ziua aceea”.
Și „Figură de stil: aripa moale. Nu știm de ce e moale, poate nu e moale, dar așa i s-a părut drăguț autorului”.
Elevii au avut și de selectat verbe dintr-un paragraf, precizând modul
„Foc este verb. Vine de la „dai foc”, deci modul prezent”.
La care se adaugă o transciere nefericită „Striga cât îl ținea putorile”.
De reținut că subiecte similare cu cele date au fost testate în orb, cu rezultate bune. Adică un eșantion aleatoriu de elevi a confirmat că cerințele reflectă materia studiată. Ceea ce unii părinți refuză să creadă.
Mamă: ”Copiii nu fac față! Pur și simplu dau block la toată materia! Nu mai doresc să învețe. Deci nu știu de ce ministerul învățământului din România optează pentru așa ceva!”.
Explicația e că trebuie să-ți cunoști limba maternă, chiar dacă viața te va purta, poate, în afara țării. Disciplina și abilitatea de a-i deprinde gramatica și exprimarea corectă, aspectul plăcut și organizat al paginii scrise ajută copilul atât să deprindă și alte limbi, cât și să funcționeze ca adult. Și, dacă argumentele acestea nu funcționează, nu uitați că angajatorii preferă oameni care comunică fluent și corect cu clienții, și pot întreține fără efort un dialog scris.
”-Ce planuri ai de viitor?
-Să devin electrician în domeniul lui tati ar fi cel mai indicat”.