În ultima ședință de Guvern a lunii iunie s-a decis înghețarea punctului de amendă, astfel că acesta nu va crește de la 1 iulie, momentul în care va fi majorat salariul minim pe economie. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș anunțase că salariul minim brut va crește la 3.700 de lei de la 1 iulie, însă cei de la Ministerul Afacerilor Interne trebuie să colaboreze cu reprezentanții Ministerului Finanțelor pentru a îngheța punctul de amendă. Punctul de amendă este în responsabilitatea MAI. Termenul până la care trebuie să vină cu o propunere este data de 1 iulie, dar cum a spus domnul prim-ministru valoarea punctului de amendă nu va fi afectată de creșterea salariului. Noi suntem coiinițiatori ai măsurii și va fi o propunere de act normativ, rândul trecut a fost o Ordonanță de urgență prin care valoarea punctul de amendă a rămas la fel”, a declarat ministrul Boloș, conform Profit.ro.

Punctul de amendă este în acest moment 165 de lei, echivalentul a 5% din salariul minim brut. Acesta ar fi crescut la 185 de lei odată cu majorarea salariului minim pe economie. În spațiul public apăruseră multe discuții și îngrijorări, șoferii fiind nemulțumiți că vor ajunge să plătească amenzi și mai mari dacă încalcă legea.

Cum sunt calculate amenzile rutiere din România

Trebuie menționat că Guvernul a stabilit la începutul acestui an un nou mod de a calcula punctul de amendă. Mai exact, valoarea punctului de amendă este 5% din salariul minim brut, față de 10% cât era în trecut. Cert e că acest punct de amendă fusese înghețat de mai multe ori în trecut și nu reușise să treacă de 145 de lei, tocmai pentru a nu supăra alegătorii.

Tot de la începutul acestui an s-a decis ca valoarea amenzilor să varieze în funcție de clasa de sancțiuni. Așadar, clasa I de sancțiuni prevede 2-3 puncte amendă la un total de 300-495 de lei. Clasa a II-a 4 sau 5 puncte la o valoare de 660 – 825 de lei, clasa a III-a 6-8 puncte de amendă la o valoare între 990 și 1.320 de lei, clasa a IV-a de la 9 la 20 de puncte amendă la o valoare între 1.485 și 3.300 de lei și clasa a V-a de la 21 la 100 de puncte amendă, între 3.465 și 16.500 de lei.

Dacă punctul de amendă nu ar fi fost înghețat și ar fi ajuns la 185 de lei, șoferii ar fi fost nevoiți să scoată câteva sute de lei în plus atunci când sunt amendați. Desigur, cel mai simplu pentru șoferi ar fi să respecte regulile de circulație și preferabil să nu se urce băuți sau drogați la volan, însă momentan acest lucru pare o utopie, în condițiile în care în România 4 oameni mor în accidente la fiecare 24 de ore tocmai din cauza acestor șoferi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here