Praznicul Sfintei Treimi este în fiecare an prilej de mare sărbătoare la Sibiu, unde Catedrala mitropolitană din inima cetăţii și mama tuturor bisericilor din Transilvania, și-a sărbătorit hramul în această zi deosebită pentru creştinătate. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de care s-au aflat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. În soborul slujitor s-au aflat, vicarul eparhial, părintele profesor Vasile Mihoc, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Șaguna, părintele profesor Constantin Horia Oancea, consilieri eparhiali și protopopi, cadre didactice de la Facultatea de Teologie din Sibiu, diaconi și slujitori ai sfintelor altare.

Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Coralei „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. dr. Dan Alexandru Streza.

Alături de credincioșii veniți în număr mare și unii purtând costume populare tradiționale românești au participat doamna Raluca Turcan, ministrul Culturii, domnul senator Nicolae Neagu,  domnul general maior Cristian-Daniel Dan, Comandantul Corpului Multinațional de Sud-Est- centru NATO,  profesorul Emilian Marius Novac, Inspectorul școlar general al județului Sibiu etc.

foto: mitropolia-ardealului.ro /Costin Chesnoiu

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Oltenieii  a prezentat credincioşilor învăţătura ortodoxă despre Sfânta Treime, apoi a vorbit despre Catedrala mitropolitană din Sibiu aflată în sărbătoare întotdeauna în lunea de după Rusalii.

„«Dacă este cu putință, treacă de la mine paharul acesta» așa se roagă Mântuitorul Iisus Hristos în Grădina Ghetsimani ca un om, însă rugăciunea Domnului este deodată rugăciunea omului și puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos, de altfel, de nenumărate ori ne-a lăsat și ne-a învățat și ne este Tatăl nostru, spunându-ne și rugăciunea Domnească, pe care noi o avem întotdeauna pe buzele noastre. El este cel care ne-a învățat acest lucru ca să-L mărturisim pe Tatăl Cel ceresc și întrucât este vorba de un cuvânt atât de apropiat sufletului nostru, întrucât în viața noastră și noi avem părinți și-l numim pe tatăl nostru, și pe mama noastră, cei care ne-au născut, trebuie să conștientizăm așadar că, în afară de părinții noștri, noi avem Părinți Cerești care nu sunt departe de noi, căci ne spune Sfântul Apostol Pavel că întru El trăim, veghem, ne mișcăm și suntem. Așadar, Dumnezeu este permanent în viața noastră, așa cum ne spune Mântuitorul Hristos:«Eu voi fi cu voi până la sfârșitul veacurilor.» În felul acesta, prezența lui Dumnezeu în noi și în Biserica noastră este o realitate vizibilă. Existența atâtor Sfinți și Sfintele Taine cu care noi ne împărtășim întotdeauna sunt posibile întrucât Duhul Domnului, Duhul lui Dumnezeu, Cel care a sfințit creația de la început, s-a pogorât peste Sfinții Apostoli la Rusalii și s-a arătat la fiecare în parte, întemeind în acest timp Biserica. Așadar, Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli este o lucrare a Tatălui Ceresc, pentru că Duhul purcede de la Tatăl, adică iese de la Tatăl, primește de la Tatăl firea dumnezeiască în întregime și este trimis de Mântuitorul Hristos ca Mângâietor. Este trimis în Biserică, adică în lume, ca să o sfințească permanent, ca să o călăuzească și să o îndrepte spre Împărăția Cerurilor. Așa se face că Duhul Sfânt este în Biserică, sfințește pe credincioși, sfințește și hirotonește pe ierarhi, pe preoți și pe diaconi și sfințește întreaga creație, împărtășind harul Duhului Sfânt în valuri fără margini. De ce Biserica este aceea care are toate aceste daruri dumnezeiești? Aceasta este Biserica noastră: «Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească!» Așadar, sărbătoarea de astăzi a Preasfintei Treimi este cu adevărat un Praznic Împărătesc, pe care noi îl cinstim în chip deosebit, mai ales aici, la Sibiu, în această catedrală care este dedicată Preasfintei Treimi și în toate rugăciunile noastre și în toate slujbele noastre, nu încetăm să preamărim pe Preasfânta Treime.” a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, oferind o lecție de dogmatică celor prezenți.

foto: mitropolia-ardealului.ro /Costin Chesnoiu

În cuvântul de învăţătură, Părintele Mitropolit Laurențiu a vorbit despre importanţa hramului catedralei mitropolitane „Sfânta Treime” şi despre istoria Catedralei și lucrările de înnoire a lăcașului de cult.

„Catedrala noastră va împlini peste doi ani 120 de ani de la sfințirea ei. Iată, de atâta timp ea este mama tuturor bisericilor din Ardeal. Ea a fost nu numai un locaș de închinare pentru credincioșii din Sibiu și pentru credincioșii din Arhiepiscopie, ci și pentru întreg Ardealul. A fost un loc ideal, un model. Sfânta Treime este credința noastră, credința în Sfânta Treime fiind credința esențială prin care mărturisim că cele trei Persoane ale Sfintei Treimi formează un singur Dumnezeu. Ea exprimă în primul rând unitatea deplină pe care trebuie să o avem noi ca popor al lui Dumnezeu, dar și în patria noastră cele trei Persoane ale Sfintei Treimi au fost chipul ideal pe care l-au urmat. Cei care au făurit unirea celor trei țări românești au transmis un mesaj dumnezeiesc pentru toți și o întărire în nădejdea lor în mântuire.

foto: mitropolia-ardealului.ro /Costin Chesnoiu

Din momentul în care Sfânta Treime este o taină și este taina principală a credinței noastre este examenul principal al credinței noastre. Cine nu crede în Sfânta Treime, Dumnezeu este Unul în ființă, dar întreit în Persoane Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt nu este creștin adevărat. Credința în prezența reală a lui Hristos în Euharistie, iarăși nu o putem înțelege, dar o putem trăi, o putem simți în momentul în care ne împărtășim noi primim pe Hristos Însuși, Trupul și Sângele Lui și lucrările harului Duhului Sfânt sunt prezente în viața noastră”. a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a oferit distincţia   „Crucea şaguniană pentru mireni” domnilor general-maior Cristian-Daniel Dan, Comandantul Corpului Multinațional de Sud-Est, centru NATO, profesorului Emilian Marius Novac, Inspector școlar general al județului Sibiu, domnului Simion Crețu – Director General ADR Centru, domnului Gabriel Marin – Director Implementare POR ,ADR Alba Iulia și domnului Nicolae Mărginean  Director Departament Relații publice și comunicare.

foto: mitropolia-ardealului.ro /Costin Chesnoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here