Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 475.802.393,24 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 357 de obiective finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, pentru Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, a fost plătită suma de 417.762.221,03 lei pentru 282 de obiective aflate în execuție, iar, pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, au fost decontate 58.040.172,21 de lei pentru 75 de proiecte de investiții. Facturile au fost depuse de beneficiari pentru proiecte care vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, construirea sau refacerea unor poduri, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare, precum și înființarea și dezvoltarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale.