Sunt două entităţi clinice care au o manifestare clinică aproximativ la fel, dar cu etiologie diferită. Senzaţiile de durere sunt resimţite atunci când nervii din interiorul dentinei sunt expuşi la mediul înconjurător.
- Hiperestezia dentinară apare atunci când dentina este expusă treptat prin eroziunea în timp a stratului protector.
- Hipersensibilitatea dentinară apare atunci când stratul protector dispare brusc, iar dentina este expusă factorilor externi fără a avea timp să se acomodeze. Durerea apare în momentul în care dentina este expusă mediului şi tubii dentinari sunt deschişi spre pulpa dentară. S-a constatat că în porţiunile de hipersensibilitate dentina prezintă o proporţie mai mare de tubi dentinari, aceştia fiind şi mai largi. Afecţiunile acestea se pot instala după detartraj, intervenţii chirurgicale, chiuretaj radicular, retracţii gingivale.
Tratamentul acestor afecţiuni are în vedere
- Ocluzia tubilor dentinari în vederea reducerii mecanismelor hidrodinamice.
- Aplicare locală a agenţilor de desensibilizare: florizări, oxalat de potasiu, fosfat de calciu, adezivi şi răşini.
- Unii medici recomandă aplicarea locală de corticosteroizi în scopul desensibilizării dinţilor.
- Tratamentele pot fi urmărite de pacienţi acasă prin reducerea consumului de băuturi acidulate, alegerea pastelor de dinţi cu nivel crescut de flor, săruri de potasiu.
- Tratamentul hiperesteziei şi alhipersensibilităţii dentare poate fi prevenit prin periaj corect timp de 2-3 minute dimineaţa şi seara. (Dr. Dan Gavrilă)