Iisus, Dumnezeul-om, ,,Fiul Omului” după cum El însuși își spunea, își arată umanitatea mai ales în ultimele Sale zile petrecute pe pământ. El plânge, suspină, îndură, suferă, îl roagă pe Tatăl să îl salveze de la moartea iminentă- ,,depărtează de la Mine paharul acesta” dar, totodată, își duce misiunea la sfârșit trecând prin torturi inimaginabile, prin moarte și Înviere. Învierea lui Hristos este punctul de răscruce al istoriei omenirii. Îl învie din morți pe unul dintre cei mai buni prieteni înainte de a intra în Ierusalim ca Mesia, unsul poporului lui Israel. ,,Și era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate, Lazăr, era bolnav. Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubești este bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca prin ea Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească. Și iubea Iisus pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr. Când a auzit deci că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era. Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: Să mergem iarăși în Iudeea. Ucenicii I-au zis: Învățătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, și iarăși Te duci acolo?
A răspuns Iisus. Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi, Iar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el. A zis acestea, și după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbind despre moartea lui, iar ei credeau că vorbește despre somn ca odihnă. Deci Iisus le-a spus lor pe față: Lazăr a murit. Și mă bucur pentru voi, ca să credeți că n-am fost acolo. Dar să mergem la el. Deci a zis Toma, care se numește Geamănul, celorlalți ucenici: Să mergem și noi și să murim cu El. Deci venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. Și mulți dintre iudei veniseră la Marta și Maria ca să le mângâie pentru fratele lor. Deci, Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieșit în întâmpinarea Lui, iar Maria ședea în casă. Și a zis Marta către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Dar și acum știu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da. Iisus i-a zis: Fratele tău va învia. Marta I-a zis: Știu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Și Iisus i-a zis: Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. Și zicând aceasta, s-a dus și a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învățătorul este aici și te cheamă. Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă și a venit la El. Și Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iar iudeii erau cu ea în casă și o mângâiau, văzând pe Maria că s-a sculat degrabă și a ieșit afară, au mers după ea, socotind că a plecat la mormânt ca să plângă acolo. Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Deci Iisus, când a văzut-o plângând și pe iudeii care veniseră cu ea plângând și ei, a suspinat cu Duhul și S-a tulburat întru Sine. Și a zis: Unde l-ați pus? Zis-au Lui: Doamne, vino și vezi. Și a lăcrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea. Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea oare Acesta, Care a deschis ochii orbului, să facă așa ca și acesta să nu moară? Deci suspinând iarăși Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Și era o peșteră și o piatră era așezată pe ea. Iisus a zis: Ridicați piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi. Iisus i-a zis: Nu ți-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au ridicat deci piatra, iar Iisus și-a ridicat ochii în sus și a zis: Părinte, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Eu știam că întotdeauna Mă asculți, dar pentru mulțimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Și zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Și a ieșit mortul, fiind legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză, și fața lui era înfășurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegați-l și lăsați-l să meargă. Deci mulți din iudeii care veniseră la Maria și care văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El.”. (Matei 11, 1-44) Iisus a mai săvârșit readuceri la viață, fiica lui Iair- fruntașul unei sinagogi, fiul văduvei din Nain, alte multele despre care evangheliile nu au scris, dar învierea lui Lazăr are cea mai mare încărcătură psihologică, pentru că este vorba de o familie apropiată de Iisus, niște prieteni intimi, cei mai buni prieteni ai Lui. Iisus S-a tulburat în sinea Sa, a suspinat și a plâns. Umanitatea și dumnezeirea au fost laolaltă în toată profunzimea și splendoarea momentului!
Condamnarea
Puterea tămăduitoare și dătătoare de viață a lui Iisus i-a deranjat vizibil pe mai-marii poporului evreu care dețineau puterea politică și religioasă, pentru că aceștia s-au temut de El încă de la începutul activității Sale. Simțeau cum mulțimile îl urmau pe tânărul misterios din Nazaret iar ei își pierdeau puterea politică. Romanii, la fel, îi urmăreau pe toți cei din semințiile regale ca să îi extermine, asta era politica Romei. Politicul și-a dat mâna în condamnarea lui Iisus. ,,Iar unii dintre ei s-au dus la farisei și le-au spus ce făcuse Iisus. Deci arhiereii și fariseii au adunat sinedriul și ziceau: Ce facem, pentru că Omul acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El, și vor veni romanii și ne vor lua și țara și neamul. Iar Caiafa, unul dintre ei, care anul acela era arhiereu, le-a zis: Voi nu știți nimic; Nici nu gândiți că ne este mai de folos să moară un om pentru popor decât să piară tot neamul. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a prorocit că Iisus avea să moară pentru neam. Și nu numai pentru neam, ci și ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați. Deci, din ziua aceea, s-au hotărât să-L ucidă”. (Matei 11, 46-53)
Osana!
,,A doua zi, mulțime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine la Ierusalim, au luat ramuri de finic și au ieșit întru întâmpinarea Lui și strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Matei 12, 12-13) ,,Este evident- spune Armand Puig- că ucenicii, participanți direct la intrarea Învățătorului în oraș și martori ai acțiunii din Templu, observă o tensionare în atitudinea căpeteniilor acestuia față de Iisus. Nu este însă deloc clar cum o interpretează. Ca indiciu al instaurării iminente a Împărăției, sub conducerea lui Iisus Mesia, sau că aceasta poate conduce la moartea violentă a Învățătorului și la eșecul proiectului său. Reacțiile celor Doisprezece în timpul ultimei cine și la Ghetsemani și cuvintele ucenicilor în drum spre Emaus (,,Iar noi nădăjduiam că el este cel ce avea să izbăvească pe Israel”, Luca 24,21) înclină mai degrabă balanța spre prima posibilitate. Cu siguranță, însă, gândurile le sunt pline de dubii, în fața indicațiilor primite de la Iisus”. Istoricul James D. Tabor explică evenimentele din prisma cercetătorului- ,,Grupul a petrecut ziua de sâmbătă, sabatul iudaic, în Ierihon. Duminica se anunța pe cât de aglomerată pe atât de decisivă. În calendarul nostru era 31 martie, dar în calendarul iudaic era ziua a zecea a lunii Nissan. Paștele începea seara, la sfârșitul zilei a paisprezecea a lunii Nissan, care era joia, la patru zile după aceste evenimente. Începuse numărătoarea inversă. Cei care vin pe drumul abrupt al Ierihonului intră în Ierusalim pe la răsărit. Grupul lui Iisus probabil că a atras atenția și a adunat mulți alți oameni, până să fi ajuns, după-amiaza, pe Muntele Măslinilor. Când grupul a ajuns în vârf, pe partea de răsărit, în micul sat Betania, Iisus a oprit convoiul. A trimis doi ucenici în oraș spunându-le să găsească și să îi aducă mânzul unei asine. Iisus s-a urcat pe animal și a coborât încet pe poteca abruptă de pe versantul vestic al Muntelui Măslinilor, cu deschidere spre Templul lui Irod și spre centrul orașului. Însoțitorii lui au început să-și întindă veșmintele în fața animalului, spre entuziasmul mulțimii care a tăiat ramuri din copaci și le-a urmat exemplul, formând un ,,covor regal” pentru Rege. Psalmul 118 descrie procesiunea celui care ,,vine întru numele Domnului” al cărui alai este întâmpinat cu ramuri umbroase (Psalmul 118:27). Intenția lui Iisus era pe cât de clară pe atât de deliberată. Profetul Zaharia scrisese: ,,Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor, smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia 9:9). Sosise momentul. Zarurile fuseseră aruncate. Scenariul profetic al lui Zaharia, pentru ,,sfârșitul veacului”, trebuia acum să se împlinească. Prin acest act provocator de ,,pantonimă” profetică, Iisus se declara deschis pretendent la tronul lui Israel. Nimeni dintre cei care cunoșteau profețiile nu putea să nu priceapă mesajul. Entuziasmul și zvonul despre acest eveniment s-au aprins, cum aprind scânteile cheresteaua.
Mulțimile au început să cânte sloganuri mesianice explicite: ,,Osana Fiului lui David” sau ,,Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului”. Agitația ar fi fost remarcată de oricine din oraș. Unii dintre fariseii din mulțime, alarmați de implicațiile revoluționare ale acestei scene, i-au spus lui Iisus: ,,Învățătorule, ceartă-ți ucenicii”. Iisus le-a răspuns: ,,Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga” (Luca 19, 39-40). După ce a ajuns în oraș, Iisus s-a amestecat în mulțime. Pusese deja în aplicare prima parte a planului. Scopul său nu era acela de a conduce gloata la revoltă, ci de a împlini anumite profeții biblice. Și asta făcuse. Ca Rege, venise la ,,Sion” sau Ierusalim, călărind pe mânzul unei asine, spre bucuria oamenilor. În acea zi împliniseră cuvintele prorocului Zaharia”. (James D. Tabor, Dinastia Iisus) (Ștefan BOTORAN)
