FOTO: ProTV

Palatul Kensington a abordat zvonurile și teoriile conspirației care au circulat în spațiul public de când prințesa Kate Middleton a fost supusă unei operații abdominale.

Palatul Kensington a precizat că a fost „foarte clar de la început” cu privire la calendarul de recuperare al prințesei de Wales.

Kate Middleton a devenit subiectul unor speculații online în ultimele zile, după ce nu a mai fost văzută în spațiul public de la finalul anului trecut.

Un purtător de cuvânt al Prințesei Kate a declarat: „Am fost foarte clari de la început că Prințesa de Wales este plecată până după Paște și că Palatul Kensington va furniza actualizări doar atunci când ceva semnificativ”, conform People.

Purtătorul de cuvânt a reiterat că prințesa, în vârstă de 42 de ani, „se simte bine”.

După ce, în mod neașteptat, prințul William s-a retras de la o slujbă de comemorare a regretatului său naș, invocând „probleme personale”, îngrijorările cu privire la sănătatea prințesei Kate s-au intensificat.

Decizia sa de a se retrage de la eveniment ar fi putut „trage un semnal de alarmă”, potrivit unui expert regal citat de DailyStar.

„Având în vedere contextul în care regele are cancer și prințesa de Wales se recuperează după o operație abdominală, evident că există un mare interes față de mișcările familiei regale, față de acei membri care încă mai sunt în public și, desigur, atunci când se retrag de la un eveniment semnificativ ca acesta, încep să sune clopotele de alarmă”, a precizat Sarah Hewson, în calitate de expert regal.

Elizabeth Holmes, expert regal, a precizat că „absurditatea” teoriilor conspirației a fost accentuată de absența lui William la eveniment.

„Există cu siguranță oameni care sunt cu adevărat îngrijorați de Kate, dar furtuna din social media a fost nedreaptă”, a declarat Holmes, conform nbcnews.com.

În urma speculațiilor apărute, Palatul Kensington a precizat că prințesa de Wales se simte bine, dar fără să dea alte detalii.

Absența prințesei Kate a devenit și subiect de glume pe rețelele de socializare. Internauții mai creativi s-au întrecut în meme-uri pe X.

În declarația inițială despre intervenția chirurgicală a prințesei, publicată pe 17 ianuarie, la o zi după operație, Palatul Kensington a precizat că a fost „dorința prințesei Kate ca informațiile medicale personale să rămână private”.

Palatul a adăugat că va „furniza actualizări privind evoluția Alteței Sale Regale doar atunci când vor exista informații noi și semnificative de împărtășit”.

Prințesa a petrecut 13 zile în spital după operația abdominală prin care a trecut la un spital privat din Londra, după care s-a întors acasă pentru a se recupera.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here