Pe urmele Mântuitorului. Ultimele zile din viața lui Iisus. Sensul morții

Moartea, momentul Omega din viața unui om. Ce o fi simțit Iisus în fața morții iminente? Evangheliile ne spun clar: frica, angoasa, neputința, dorința de a mai trăi, apoi resemnarea și împăcarea. ,,Nu este imposibil, nici reprobabil să ne gândim la atitudinea și sentimentele unui om în fața morții. Ființa umană se găsește deseori confruntată cu consecințele deciziilor pe care le ia și, uneori, posibilitatea morții se conturează cu claritate la orizontul unei vieți. În Psalmi, de pildă, nu este rară invocarea lui Dumnezeu ca ,,adâncul să nu-l înghită” pe cel ce se roagă (68,17), ,,nici să-și închidă peste mine adâncul gura lui” (68,18); sau, mai explicit, psalmistul cere: ,,Izbăvește de sabie sufletul meu și din gheara câinelui viața mea” (21,22). Posibilitatea morții mai mult sau mai puțin apropiate face parte din viața unor oameni, ca rezultat, de exemplu, al bolii sau amenințării. Nu puțini pot spune că trăiesc mai departe, dar pregătiți pentru ce e mai rău. Firește, asta nu înseamnă o certitudine absolută și cunoașterea exactă despre cum și când vor muri. Iisus nu a fost altfel și a vorbit- mai ales indirect- despre destinul său final. Dar, în plus, a sugerat clar legătura dintre persoana, misiunea și moartea sa, prin urmare, a dat morții sale un sens” spune Armand Puig.

Ultimele zile la Ierusalim

,,Evanghelia după Ioan- explică James Tabor- ne furnizează niște detalii fascinante despre ultimele zile ale lui Iisus, care nu apar nici la Marcu și nici în celelalte evanghelii. Citind Evanghelia după Marcu, ni se poate părea că, după călătoria în nord, la Cezareea lui Filip, Iisus și ucenicii săi s-au îndreptat aproape imediat spre sud, spre Ierusalim. Se pare că nu așa stau lucrurile. Iisus a petrecut lunile de iarnă, cel puțin luna decembrie a anului 29 d.Hr., până în primăvara anului 30 d.Hr., la est de Iordan, într-un loc pe care l-a numit ,,ascunzătoarea lui Iisus”. Ioan vine cu un indiciu foarte important aici, așa cum remarcă și istoricul Tabor- ,,Și a plecat iarăși dincolo de Iordan, în locul unde Ioan boteza la început, și a rămas acolo”. (Ioan 10,40) Tot evanghelistul Ioan menționează în capitolul 3, versetul 23- ,,Și boteza și Ioan în Enom, aproape de Salim, că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau”. ,,Acest loc poate fi identificat astăzi ca Tel Salim, la vreo zece kilometri sud de Bet Shean, puțin la vest de Iordan. Chiar și astăzi, izvoarele bogate din această zonă furnizează israelienilor apă pentru iazurile de pește. Mai înainte, în 1991, pe când studiam harta zonei, am observat chiar de cealaltă parte a Iordanului, vizavi de Tel Salim, un defileu adânc sau wadi, care astăzi se numește el-Yabis în arabă. Locul acesta se află pe malul răsăritean, parte din Regatul Hașemit al Iordaniei de astăzi. Mi-am dat seama că, în timpurile biblice, acesta era faimosul ,,pârâu Cherit” unde se ascunsese Ilie atunci când infamul rege Ahab și regina Izabela căutau să îl omoare. Acolo fusese Ilie hrănit de corbi (1 Regi 17). Mi se părea logic ca Iisus să fi ales o asemenea locație datorită legăturilor biblice, în condițiile în care se ascundea de dușmanii din Galileea și Iudeea ce căutau să îl omoare. Dar am observat ceva după aceea. Wadi Cherit este doar la câțiva kilometri distanță, la sud de orașul Pela din Decapolis. Știam din lecturile anterioare că ucenicii lui Iisus au fugit din Ierusalim în 68 d.Hr., chiar înainte de asediul roman din timpul marii Revolte Iudaice, în regiunea Pela. Iacov, fratele lui Iisus, fusese deja ucis, iar celălalt frate, Simon, era conducătorul comunității de nazarineni.

Apocalipsa ne oferă o relatare criptică a acestei fugi. Comunitatea, numită simbolic ,,o femeie” fuge din gura ,,șarpelui”, simbol al lui Satana, ,,în pustie, la locul ei, unde e hrănită”. (Apocalipsa 12:14)” spune Tabor. Trebuie să menționăm însă aici că Tradiția creștină menținută în Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică afirmă clar că ,,femeia” care fuge de ,,gura șarpelui” este Fecioara Maria. Aici se poate face și o analogie alegorică cu ,,mireasa lui Iisus”- Biserica. Să revenim însă la firul istoric pe care merge Tabor: ,,Conform tradiției, au stat acolo timp de trei ani, întorcându-se doar după distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.Hr. Mi s-a părut că alegerea zonei de la Pela nu a fost una întâmplătoare. Dacă am dreptate în ce privește ,,ascunzătoarea lui Iisus”, atunci grupul a considerat valea Cherit ca un loc sigur, nu doar fiindcă aici Ilie fusese apărat și hrănit, ci și fiindcă unii dintre ei petrecuseră ceva vreme alături de Iisus în aceste locuri. De fapt, este posibil ca alegerea acestei destinații de către Simon, după fuga din Ierusalim, să se datoreze timpului pe care îl petrecuse acolo cu fratele său Iisus, în iarna anului 29 d.Hr”. (James D. Tabor, Dinastia Iisus) Regiunea descrisă de James Tabor, care a cercetat în mod amănunțit zona, este una cu roci și cascade, stânci abrupte și numeroase peșteri, ,,un spațiu complet protejat din exterior” după cum menționează istoricul. Este foarte posibil ca micul grup de însoțitori să-i fi inclus și pe cei din familia lui Iisus.

Detalii importante ale ultimelor zile din viața lui Iisus

James Tabor ne oferă aici niște detalii istorice foarte prețioase și importante pentru studiul vieții lui Iisus Hristos, Regele. ,,La jumătatea lunii decembrie a anului 29 d.Hr., Iisus a făcut o mișcare îndrăzneață. Cunoaștem data, fiindcă Evanghelia după Ioan ne spune că era iarna, în perioada sărbătorii Hanuca (N.R- sărbătoarea marchează rededicarea Templului din Ierusalim în secolul al II-lea î.Hr., după ce un mic grup de luptători evrei l-au eliberat de forțele străine de ocupație). A făcut o călătorie în taină la Ierusalim și aproape a fost omorât. Intrase în Templul lui Irod și mergea prin zona numită Porticul lui Solomon unde autoritățile iudee l-au încolțit, întrebându-l dacă era sau nu Mesia. Era un complot pentru a-l ucide. Să fi făcut o asemenea afirmație ar fi însemnat să se declare rege, o mișcare politică pe care romanii nu ar fi tolerat-o nici măcar unuia care nu avea vreo armată sau dorința de a incita la revoltă. Nu exista toleranță față de niciun Mesia. Nu erau considerați doar fanatici religioși inofensivi, ci posibili adversari rebeli ai Romei”. (Tabor) Iisus le răspunde acestora: ,,Voi nu credeți, căci nu sunteți dintre oile mele”. Acest lucru i-a înfuriat atât de tare încât au pus mâna pe pietre ca să-l omoare. ,,Ioan ne spune că au încercat să-l aresteze, dar că a scăpat și că s-a întors în ascunzătoarea sa de peste Iordan” spune Tabor. Niciodată Iisus nu afirmase public că este Mesia dar accepta acest lucru în grupul său de ucenici. ,,În particular, la Cezareea lui Filip, aprobase tacit spusele lui Petru-Simon ,,Tu ești Mesia”, atunci când le vorbea despre suferința pe care o vedea înainte”. Evanghelistul Marcu spune- ,,le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El (Marcu 8:30). ,,În zilele de la începutul campaniei lui de predicare, oprea în mod obișnuit pe oricine încerca să-l vestească. Zvonurile zburau repede, iar mulțimile erau pregătite pentru oricine ar fi agitat lucrurile împotriva romanilor și ale susținătorilor acestora, dar nu avem nicio dovadă că Iisus menționase vreodată originea sa din Casa lui David și, cu atât mai puțin, nu ridicase nicio pretenție fățișă la tron, ca Rege al Israelului. Mai înainte, în cursul aceluiași an, după moartea lui Ioan, unul dintre motivele pentru care Iisus evita mulțimile era acela că știa că exista o mișcare ce l-ar fi făcut ,,cu sila” rege (Ioan 6:15)” explică James Tabor.

Proroc, exorcist și vindecător

Iisus era proroc, exorcist și vindecător în toată puterea cuvântului, legând disfuncțiile sufletești de bolile trupești, lucru care nu constituia o noutate în epocă pe plan medical, de la vechii greci și până la chinezi. Această realitate rămâne și astăzi valabilă. ,,Judecând după acțiunile lui- spune Tabor- era un proroc apocaliptic, exorcist și vindecător. Mesajul lui nu era despre propria persoană, ci despre sosirea Împărăției lui Dumnezeu. Dar își legase în mod explicit faptele de venirea Împărăției: ,,Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăția lui Dumnezeu” (Luca 11:20). Și își asociase menirea cu îndeplinirea prorocirii lui Isaia 61, un text care este cu precădere mesianic în conținut. Pentru Iisus sincronizarea era esențială. Le spunea adepților săi: ,,Încă n-a venit ceasul Meu”. Avea un anumit plan în minte și la momentul potrivit avea să acționeze”. (James Tabor) Ceasul confruntării finale se apropia. După cum citim în Evanghelii, principalele surse istorice cu privire la ultimele zile din viața Sa, finalul avea să fie dramatic, cu o puternică încărcătură emoțională dar și entuziasmul Învierii. Vom vedea care sunt abordările teologice, istorice, psihologice și sociale ale ultimelor zile din viața lui Iisus.

(Ștefan BOTORAN)