Când Președintele Klaus Iohannis a decorat Asociația Foștilor Deținuți Politici, la data de  21 decembrie 2019, a avut declarații demne de apreciat.  Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler a fost înmânat președintelui AFDPR, Octav Bjoza, fost deținut politic condamnat de regimul comunist la 15 ani de temniță grea. Au mai fost decorați atunci  președintele Asociației „21 Decembrie 1989”, Teodor Mărieș,   președințele Asociației „Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 Timișoara”, Traian Orban,  președintele fondator al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet, Ana Blandiana, dar  și pe președintele CNSAS, Constantin Buchet.

Dar nu au fost decorați luptători anticomunişti şi partizanii din Munţii României.  Luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului, Grupul Gavrilă, conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu,  au murit pentru libertate, adevăr şi credinţă, au murit luptând pentru ţară  şi împotriva comunismului adus pe tancuri din URSS.  ,,MAMĂ ŢARĂ, iartă-ne că am îndrăznit să luptăm şi să murim pentru TINE”  a fost deviza luptei lor. Dar președintele n-a fost interest de acești bravi eroi ai țării.

A ne aminti este astăzi sinonim cu viața fiecăruia dintre noi și cu sănătatea societății noastre. O națiune nu poate avea viitor fără a-și respecta, înainte de toate, trecutul. Viitorul democratic al României nu poate fi construit în absența unei asumări corecte a trecutului, care presupune, în primul rând, recunoașterea și condamnarea fermă a atacurilor sistematice din timpul regimului comunist la adresa democrației, a demnității umane, a drepturilor și libertăților fundamentale. Totodată, asumarea corectă a trecutului presupune și înfăptuirea dreptății și redarea adevărului românilor” spunea  Klaus Iohannis la ceremonia acordării titlurilor pentru asociațiile anticomuniste.

Mă întreb, când a fost sincer președintele, dascăl, în 2019 când a decorat AFDPR sau astăzi când, sub ochii lui, lupta anticomunistă este interzisă în școli. Cum respectăm memoria eroilor anticomuniști? Sau în ,,România educată“, istoria recentă a românilor nu-și găsește loc printre istoriile altor nații care sunt impuse spre studiu în școlile românești?

     Ion Gavrilă Ogoranu, simbolul luptei anticomuniste din România, n-a fost decorat în timpul vieţii, sacrificiul său n-a fost recunoscut de conducerea ţării (a decedat la 1 mai 2006), dar nici post- mortem. Nici camarazii lui din munţi n-au fost decoraţi.

Nimeni nu mai aminteşte de Andrei Haşu, Ion Ilioiu, Ghiţă Haşu, Remus Sofonea, Ioan Chiujdea, Victor Metea, Silviu Socol, Nicolae Mazilu, Ioan Mogoş, Laurean Haşu, Gheorghe Şovăială, Ioan Novac, Gelu Novac, Marcel Cornea, Partenie Cosma, Ioan Pridon. Au fost executaţi prin împuşcare sau au murit în confruntările directe cu securitatea. Îşi dorm somnul de veci fără cruce, în locuri necunoscute.  Nici de sprijinitorii lor din satele făgărăşene nu vorbeşte nimeni, dar nici nu s-au aflat pe vreo listă a decoraţilor.

La 34 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989  ar fi fost o recunoaştere a sacrificiului lor. Ei n-au fost membri în Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România pentru a primi decoraţia preşedintelui, aşa la grămadă. Au decedat înainte de 20 noiembrie 1957, în vremea când nu se vorbea despre posibilitatea şi libertatea de a înfiinţa astfel de organizaţii. Dar au luptat şi au murit pentru o astfel de libertate.

Mai mult, astăzi, sunt condamnați din nou de reprezentanţi ai instituţiilor statului. Amintesc aici pe cei doi cercetători din cadrul CNSAS care au avut tupeul să le critice lupta şi suferinţa, iar directorul CNSAS, cel decorat în 21 decembrie 2019 de preşedinte, n-a luat nicio poziţie. Amintesc şi Centrul pentru Combaterea Antisemitismului,  finanţat de la bugetul de stat, care-i critică virulent  pe eroii anticomunişti fără să fie contrazis de instituţiile statului.   Ultima decizie, una gravă, este interzicerea studierii în școli a acestei pagini de istorie a României. Lupta lui Ion Gavrilă Ogoranu, liderul luptătorilor anticomuniști din Munții Făgărașului, sau a lui Gogu Puiu, liderul luptătorilor  anticomuniști din Dobrogea, este interzis  a fi prezentată în școlile din capitală. Cum ne respectăm, astăzi,  eroii dacă nu sunt  trecuţi nici măcar în manualele de istorie?  Spunea preşedintele: ,,asumarea corectă a trecutului presupune și înfăptuirea dreptății și redarea adevărului românilor”. Cum redăm adevărul istoric?

Aș vrea să-i văd pe semnatarii acestei noi decizii, ministrul Educației, inspectorul general al Inspectoratului Școlar București, președintele țării, față în față cu Eugenia Petrișor, sora lui Ion Gavrilă Ogoranu, cea  care a suportat ororile regimului comunist și ale Securității pe când era doar o copilă de vreo 9 ani, și să răspundă la întrebările acesteia.  Sau să-i privească în ochi pe urmașii eroilor din munți și să le spună că nu au dreptul să fie ascultați de elevii din școli, spunându-și suferințele și faptul că nu au putut urma școli în țara pentru care părinții lor și-au dat viața. Să spună Virginiei Popaiov, cea care a rămas mută revăzându-și tatăl după 5 ani, când a fost eliberat din închisorile comuniste, că tatăl ei, învățător, a luptat în zadar pentru niște conducători care, astăzi, apără regimul nemilos. Să spună Violetei Peptea, care nu și-a cunoscut tatăl, Ghiță Hașu, acesta fiind executat prin împușcare la Jilava în noiembrie 1957, când ea avea 2 ani. Să spună lui Marcel Cosma, fiul lui Partenie Cosma, care a fost executat la Brașov în 1952, el având 2 ani, comuniștii arestându-i mama și bunicii, lăsându-l pe drumuri împreună cu cele două surori, după ce le-au dat foc la casă după o percheziție nocturnă.  Să spună fiicelor lui  Aurel Mureșan din Dăișoara, cel care i-a ascuns și ajutat pe partizanii din Munții Făgărașului, care după ce părinții le-au fost arestați și aruncați în închisori, au rămas singure, fără niciun sprijin, împărțindu-se prin lumea largă cu dorul de casa părintească.   Să spună copiilor lui Virgil Mateiaș, (fiica mai trăiește) că tatăl lor a pierdut 20 de ani din viață în crunte suferințe în închisori și lagăre în loc să fie prezent în creșterea și educația lor, doar pentru faptul că și-a iubit țara mai presus de orice. Să spună și lui Hariton, fiul Victoriei Nicapopii din Lisa, cea care a ajutat tinerii luptători din munți, că mama lui ar fi luptat împotriva țării ei, așa cum vor să falsifice istoria conducătorii de azi.   (Lucia BAKI)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here