Povestea fascinantă a lui Iisus din Nazaret, Învățătorul itinerant, străbate veacurile și dă valoare prezentului care nu este deloc promițător. Promițătoare este doar ,,Împărăția cerurilor” care ,,nu este din lumea aceasta”. Tiranii și dictatorii lumii nu au înțeles Biblia, chiar dacă unii dintre ei au luat-o drept pretext. Anchetat de Ponțiu Pilat, Iisus îi spune: ,,Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”, completând- ,,altfel ostașii mei s-ar fi luptat pentru Mine”. Rolul istoricului este însă cu totul altul, diferit de ,,teologie”, ,,dogme”, ,,reguli”, el cunoaște aceste lucruri, jonglează cu ele, dar misiunea lui este de a cerceta și a lua în calcul toate ipotezele. Ne îndreptăm spre ultimele momente din viața lui Iisus iar pașii istoricului sunt pământești, el nu plutește printre serafimi și heruvimi, nu are treabă cu ,,aripioarele”, el atinge pământul înainte de a lua în calcul referirile cerești ale teologilor.

Indicii puse cap la cap

,,Ioan l-a botezat pe Iisus în toamna anului 26 d.Hr. În Evangheliile după Marcu, Matei și Luca, anul următor, 27 d.Hr. lipsește cu desăvârșire. Nu ni se pare deloc întâmplător. Chiar și faptul că Ioan l-a botezat pe Iisus a fost o problemă pentru creștini, din moment ce se putea interpreta că Iisus se afla pe locul al doilea după Ioan, învățătorul său, despre care vorbește atât de frumos. Botezul lui Iisus este un fapt istoric indubitabil care nu poate fi omis din izvoare. Dar ceea ce a urmat reprezenta o problemă și mai mare. Marcu spune că, după Botez, Iisus s-a retras timp de patruzeci de zile în deșert, unde a fost ,,ispitit de satana” (Marcu 1: 12-13). Matei și Luca adaugă că a postit în tot acest timp și oferă detalii despre ispitele la care a fost supus. Marcu mai spune apoi, chiar în următorul verset. ,,După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu” (Marcu 1:14) Marcu lasă impresia că abia dacă a trecut ceva timp- Iisus este botezat, se retrage în deșert timp de patruzeci de zile, Ioan este arestat, și Iisus își începe misiunea publică. Cu o mișcare din condei, l-a eliminat pe Ioan din scenă, pentru a-i mai menționa doar moartea” susține istoricul James Tabor în lucrarea ,,Dinastia Iisus- Istoria secretă a lui Iisus, a familiei sale regale și a nașterii creștinismului”. ,,Acum- spune Tabor mai departe- poate să-și îndrepte întreaga atenție către Iisus- aflat în prim-plan-, lăsându-l pe Ioan în urmă, ca precursor al actului principal. Matei și Luca îi urmează exemplul. Nu putem spune dacă doar atât știau sau atât au ales să ne spună. Însă știm că nici pe departe nu era aceasta povestea completă. Ceea ce lipsește de aici sunt scene pe care niciun film cu Iisus nu le include și nicio rugăciune creștină nu le menționează vreodată. Evanghelia după Ioan ne oferă indicii”.

Piesele lipsă din Evanghelia lui Ioan

,,Mulți cercetători cred acum că Ioan ne furnizează niște piese lipsă foarte importante în desfășurarea evenimentelor. Într-adevăr, este posibil ca la baza Evangheliei după Ioan să se afle mărturia unui ,,ucenic” anonim care a fost un martor credibil la evenimentele din viața lui Iisus, ceea ce ar explica unele detalii lipsă. La acest lucru se referă și precizarea de la sfârșitul cărții (Ioan 21:24). Dacă asemenea mărturii de primă sursă sunt incluse în textul lui Ioan, atunci suntem cu adevărat norocoși. Luca pretinde că s-ar fi consultat cu martori direcți atunci când a scris cele două lucrări, Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor, dar el însuși nu a fost martor direct la nimic din viața lui Iisus (Luca 1:2). El folosește textul lui Marcu și sursa Q ca documente de bază, dar și-a adunat și material propriu. Deși Evanghelia după Matei poartă numele Apostolului Matei, unul dintre cei Doisprezece, lucrarea în sine nu pare să-i aparțină. Asocierea cu numele de Matei este o tradiție ulterioară. Adevărul este că nu știm cine a scris textul lui Matei, dar suntem destul de siguri că autorul lui nu a fost martor direct și că lucrarea lui este o versiune după Marcu și sursa Q, cu puțin material propriu adăugat. Evanghelia după Marcu este cea mai veche, dar asocierea textului cu Marcu, presupusul tovarăș al lui Pavel și ulterior al lui Petru, este, de asemenea, o tradiție mai nouă. Nu avem idee cine a scris textul atribuit lui Marcu. Și același lucru este valabil și pentru Evanghelia lui Ioan. Toate aceste nume se bazează pe tradiția creștină mai recentă și, deși Evangheliile Noului testament cuprind material istoric, editarea teologică este un factor de care cititorul atent trebuie să fie mereu conștient. Dacă eliminăm imaginea teologică a textului lui Ioan despre Iisus ca ,,Dumnezeu întrupat” și ne concentrăm pe detaliile narative, începe să se contureze o figură neglijată. Atunci când Iisus l-a întâlnit pe Ioan Botezătorul pe malul Iordanului, Evanghelia după Ioan ne spune că patru bărbați care aveau să facă parte dintre cei Doisprezece apropiați ai lui Iisus- și anume Simon Petru, fratele său Andrei, Filip și Natanael- erau deja ucenici ai lui Ioan Botezătorul (Ioan 1: 35-49) După aceea ni se mai spune: ,,După aceea a venit Iisus și ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enom, aproape de Salim, că erau acolo ape multe și se botezau. Căci Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare” (Ioan 3:22-24). Observați că aici Iisus este cel care botează; Ioan încă era și el liber, iar acestea se petrec cu un an înainte ca Marcu să își înceapă relatarea cu momentul când Ioan este arestat de Irod Antipa și aruncat în temniță. Nu cred că a existat vreo carte, film sau piesă în care Iisus să fie prezentat ca Botezător. Și totuși aici așa apare. Nu este altecva decât o campanie comună de botezare dusă de Ioan și Iisus împreună, cu Ioan acționând în nord la răscrucea strategică a drumurilor dintre Galileea, Pereea și Decapolis, iar Iisus în sud, în satele Iudeei”. (James Tabor) Tabor lansează ipoteza unei mișcări comune a lui Iisus și a lui Ioan, după cum am spus rândul trecut și despre cei doi Mesia- Ioan și Iisus. ,,Înainte de începerea acestei campanii în sud, Iisus s-a întors acasă în Galileea ca să ia parte la o nuntă din micul sat Cana, chiar la nord de Sepphoris. Din moment ce mama sa pare să fi fost responsabilă cu aranjamentele sociale, putem presuune că unul dintre frații săi, poate Iacov, următorul ca vârstă după Iisus, se căsătorea cu o fată din acel sat. Mai târziu, Evanghelia după Ioan menționează în trecere că Natanael era chiar din satul Cana (Ioan 21:2). Apoi, Iisus și-a dus întreaga familie- mama și frații- din Nazaret în orașul Capernaum, la nord de Tiberias, pe malul nord-vestic al Mării Galileii…Era primăvara anul 27 d.Hr. și se apropia Paștele evreiesc”. (Tabor)

Identitatea lui Iisus

Cercetătorul și preotul catolic Armand Puig merge pe două scheme: temporal și atemporal, și nu le neglijează pe niciuna. ,,Identitatea este, în ultimă instanță, amalgamul a două perspective indisociabile și, în mod curent, diferite: imaginea pe care și-o fac ceilalți despre noi și cea proprie, cu realitățile, visurile, planurile de viață. Cazul lui Iisus din Nazaret, rabin și profet, predicator itinerant al Împărăției lui Dumnezeu și taumaturg, nu poate fi altfel. Dacă, așa cum am văzut, a fost legitim și util să-i analizăm personalitatea pornind de la activitatea sa, trebuie să fie posibil și util să ne întrebăm care este identitatea sa ultimă, ceea ce noi, făpturi umane, numim ,,taina, secretul” fiecăruia. În acest punct al cercetării asupra Învățătorului din Nazaret, avem date suficiente ca să dăm un răspuns- sigur provizoriu- la întrebare. Primul răspuns la acestă întrebare impune reflecția asupra calității lui de Mesia al Israelului, al poporului său. Aceasta este opinia ucenicilor și, parțial, a mulțimii; nici adversarii nu sunt siguri dacă nu cumva este trimisul divin spre a elibera Israelul. Și Iisus își manifestă condiția de Mesia, dar indirect, cu multe rezerve și precauții. Că avea conștiința de a fi Mesia nu înseamnă că se referea la el cu acest titlu sau că accepta să fie numit astfel, cum va face Simon, conducătorul celui de-al Doilea Război iudaic (132-135 d.Hr.), glorificat de rabinul Akiba cu supranumele mesianic Bar Kochba, ,,fiul stelei”. Cuvântul Mesia includea prea multe stereotipuri, în acel moment, ca Iisus să-l poată utiliza fără să fie confundat cu un pretendent regal, un personaj cu vocație de lider al Israelului în cucerirea teritoriului și al capitalei sale, Ierusalim, ocupate de romani. Pe de altă parte, este incontestabil că Iisus este descendent al lui David și această circumstanță nu trece neobservată de prieteni, dușmani, ucenici și oameni din popor”. (Armand Puig, Iisus un profil biografic) Aici, James Tabor și Armand Puig sunt de acord. (Ștefan BOTORAN)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here