„Și-atunci cine ne-a vândut? Cine a zdrobit viața a sute de oameni? Cine a distrus familii și a curmat viața fragedă a atâtor copii? Probabil n-a fost numai unul. Poate au fost mai mulți. Căci, din păcate, numărul celor gata să-și vândă frații în țara noastră e „Leghion”. Că-s mulți! Îs foarte mulți!
Cititorul acestor rânduri poate mă va ține de rău că sunt nedrept, când arunc atâta ocară la adresa neamului nostru. Nu învățăm doar la istorie că încă de la Burebista noi suntem cei mai grozavi, cei mai buni, cei mai și mai…? Nu ne flatează și unii popi că poporul nostru s-a născut creștin și drept urmare suntem așa de buni și de omenoși, că lui Dumnezeu nu-i va trebui alt argument pentru a ne vârî drept în rai? Și se uită că, începând cu Burebista, toți oamenii mari ai neamului nostru au murit vânduți, uciși, alungați, batjocoriți și uitați de frați de-ai lor! Și până ce istoria nu va consemna și aceste josnicii și nu va da numele Iuzilor ce ne-au curmat nouă, românilor, speranța de mai bine, istoria se va repeta. Dacă avem în istorie nume pe care le venerăm, trebuie să avem și nume pe care să le blestemăm. Pe Ieremia Golia, ce l-a vândut pe Ioan-Vodă, pe Trif, ce l-a vândut pe Horia, pe acei mișei ce l-au dat legat pe Tudor din mijlocul oastei sale, pe cel ce a trimis pâri turcilor de l-au tăiat pe Constantin Brâncoveanu, fie el cât de învățat și de genial, și pe alții, trebuie să-i cunoaștem. Isus n-a lăsat să rămână necunoscut numele celui ce L-a sărutat și L-a vândut!
Cititorul poate s-a și săturat de câți au fost uciși în această carte până acum. Și-l previn că cele mai multe din numele întâlnite și altele pe care nu le-am pomenit încă vor muri la rândul lor. Dar nici unul nu va muri în luptă deschisă. În luptă, în munți, vom fi răniți, dar morți nici unul. Uciși am fost numai atunci când am fost vânduți. În spatele fiecărui tânăr ucis în această carte se află un Iuda știut sau neștiut. Niciunul care se va căi și spânzura, ci din cei ce se vor folosi de plata vânzării și vor ajunge mari și tari și vor arunca cu noroi în memoria celor pe care i-au vândut. Sunt și din cei ce stau în scaunele cele mai înalte în biserică și nu se sfiesc să intre pe ușa împărătească în altar.
Cer răzbunare? Nu! Pentru noi, nu. Noi am fost luptători și, când am pornit lupta, ne-am asumat riscul morții și al suferinții. Dar neamul românesc, dacă nu-i va judeca pe vânzători, fie și numai dându-le numele în vileag, va fi sortit să fie vândut din nou. Vor mai veni vremuri grele și, de vor fi și atunci Iuzi, când le va încolți gândul de a se duce la farisei să-și vândă frații, să se cutremure și să se oprească, amintindu-și ce-au pățit alții, care au vândut. (…)
Procentual, câți sunt din cei în stare să te vândă? E greu de spus. Dar sunt în satele și orașele noastre oameni care-s gata să te dea pentru un pahar de băutură. Dacă prin vânzare ar putea câștiga ranguri și avere sau să apuce vreo funcție, o fac fără nici o reținere. Uneori se și laudă cu fapta lor.
Supere-se toți patrioții de operetă, dar o spun cu durere: vânzarea de frate e o boală națională de care, dacă nu vom reuși să ne vindecăm, ne va ucide ea pe noi. Să nu dea Dumnezeu să zicem și noi: „Sângele lor să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri!” (Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” Vol 1)
,,Dacă ai putrezit în închisori sau ai trăit 30 de ani condamnat la moarte, măcar atât ai învăţat : să nu te mai încânte deşertăciunile omeneşti, gloria, lauda şi alte mărunţişuri. De aceste fapte are nevoie faţa României în lume. Toate popoarele răsăritene îşi au revoluţiile lor anticomuniste. Noi? Avem cea mai lungă şi cea mai amplă rezistenţă armată împotriva comunismului, dintre toate ţările răsăritene. Cu jertfele pe care le-am dobândit in munţi şi închisori, putem oricând sta cu fruntea sus în rândul popoarelor lumii. Aceasta este adevărata imagine a României în lume. De cunoaşterea acestei istorii au nevoie tinerii de azi şi de totdeauna. Ei pot fi mândri că sunt români. Pentru ca exemplul nostru să le fie de învăţătură şi de îndemn. Pentru ca atunci când Stalinii şi Jirinovskii ar îndrăzni să repete invazia, ei să fie la datorie. Munţii, dragii noştri munţi ai României, îi vor primi şi pe ei cu drag şi-i vor adăposti, aşa cum ne-au adăpostit şi pe noi” (Ion Gavrilă Ogoranu)
