Actualul premier al României are un certificat de revoluționar încă din 1992, pe când era mic afacerist la Buzău și student al controversatei Universități Ecologice. Că să obțină acest prim brevet, vânat de mulți oportuniști ai tranziției, a depus un dosar cu declarații olografe despre participarea sa la Revoluție, precum și alte dovezi pe care le-a considerat relevante. Recorder.ro le publică integral, în premieră, și le analizează în acest articolul de mai jos pe care îl redăm parțial.
Marcel Ciolacu, cel de acum trei decenii, își susține teza eroismului la Revoluție printr-o multitudine de neconcordanțe de timp și de loc. Rolul determinant pe care și-l atribuie în declarații nu e confirmat nici de alți participanți, nici de fotografii, nici de documente relevante.
Una dintre semnăturile care l-au făcut revoluționar cu acte în regulă e suspectă de fals.
Premierul oferă informații contradictorii cu privire la locul său de muncă din 1989, de unde susține că și-a început acțiunile îndreptate împotriva puterii comuniste: în dosarul său de revoluționar sugerează că lucra la o întreprindere din Buzău, pe când în CV-ul de prim-ministru în dreptul anilor 1988-1990 apare Întreprinderea Electronica din București.
Deși spune public că nu a avut și nu vânează beneficii de pe urma participării la Revoluție, documente cadastrale de arhivă arată că a fost proprietarul unui teren primit de pe urma certificatului de revoluționar și vândut apoi, în 2007. În plus, în viitorul apropiat ar putea beneficia de indemnizații retroactive de peste 40.000 de euro.
În iulie 2023, instituțiile din România aveau de-a face cu o premieră. Recent numit șef al Guvernului, Marcel Ciolacu dădea în judecată o autoritate aflată în subordinea sa directă: Secretariatul pentru Revoluționari. Se zbate, de atunci, pentru obținerea unui titlu de revoluționar la puterea a doua: Luptător cu Rol Determinant.
Am mers la Tribunalul Buzău să vedem ce motivează un premier în funcție să devină reclamant al propriului guvern. Am cerut apoi și dosarul său de revoluționar ca să ne lămurim: e Marcel Ciolacu un erou care se luptă să i se recunoască meritele din Decembrie ’89? Sau e numai un oportunist feroce care, din poziția de prim-ministru, are toate motivele să obțină orice titlu își dorește?
Dosarul revoluționarului Ciolacu
Argumentele cu care revoluționarii adevărați, ca și cei de carton, au cerut în ultimele trei decenii diverse certificate au fost printre cele mai păzite documente ale tuturor guvernelor post-decembriste. Cei care au revendicat de la statul român titluri onorifice pentru că au ieșit pe străzi în Decembrie ’89 au fost, în rare cazuri, eroii veritabili ai acelor zile.
Cel mai adesea, pretendenții certificatelor au format o castă care și-a împins, din interior, un șef al Secretariatului pentru Revoluționari gata să se asigure că susținătorii săi își trag maxime foloase din bani publici. De aici ermetizarea. Tot de aici și nesfârșitele scandaluri.
Când situația revoluționarului Ciolacu a ajuns însă subiect într-o instanță, iar eroul de la Buzău prim-ministru al Guvernului României, am considerat justificat să insistăm din nou la Secretariatul pentru Revoluționari pentru a avea acces la documentele care stau la originea acestei dispute. Acces pe care, de data aceasta, l-am primit.
Dosarul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu confirmă asocierea cu o tagmă de oportuniști gata să pună egal între revoluția de la Buzău și evenimentele de la Timișoara sau de la București. Drept urmare, cer statutul de „Luptător cu Rol Determinant al Revoluției”, o titulatură superioară certificatelor deja primite și o justificare pentru a cere noi recompense din partea statului român.
Dar, mai important decât atât, documentele olografe înaintate de actualul premier pentru a-și obține onorurile scot în evidență câteva detalii despre însuși Marcel Ciolacu: varianta sa asupra Revoluției, o suspiciune de fals în acte publice și mai multe semne de întrebare – unele legate de locul său de muncă din iarna lui ’89, altele de implicarea eroică în evenimentele de atunci.
Faptele de vitejie, la persoana I
Cea mai interesantă piesă din dosarul de revoluționar al premierului este o declarație personală, scrisă de mână, care prezintă versiunea lui Marcel Ciolacu asupra Revoluției buzoiene. Nu e datată explicit, dar, din prezentarea semnatarului ca „student în anul II la Universitatea Ecologică, secția Drept”, se poate deduce că a fost scrisă în toamna lui 1992. Marcel Ciolacu avea atunci 25 de ani.
Declarația olografă din 1992 în care Marcel Ciolacu descrie ce ar fi făcut în zilele Revoluției. Sursa: dosarul de revoluționar al premierului
În povestea tânărului Ciolacu, flama revoluționară locală se aprinde pe 22 decembrie 1989, dimineața. Iar el își ia, în acest scenariu, un rol esențial. Îi reproducem în continuare relatarea fără a interveni asupra ortografiei sau punctuației originale:
„În dimineața zilei de 22 decembrie cunoscând de la postul de radio «Europa Liberă» ce se întâmplă în Timișoara și București, am plecat la servici unde am propus colegilor să mergem în fața sediului județean al P.C.R. Aici am fost întâmpinați de Poliție care a încercat să ne întoarcă din drum; deoarece eram numeroși poliția a fost ineficientă. Am intrat în sediul P.C.R. unde împreună cu alți cetățeni ne-am organizat în C.F.S.N. și am pus oameni să păzească bunurile și documentele din sediul P.C.R. Pe Primul Secretar l-am pus sub pază și l-am reținut în sediu, pentru a ne informa asupra unor detalii pe care nu le cunoaștem.”
Citește integral pe Recorder.ro
