Sfânta Muceniță Lucia fecioara este ocrotitoarea vederii, a orbilor, a medicilor oftalmologi și a lucidității minții, deoarece mumele de Lucia provine de la cuvântul „lumină” și a faptului că ea a fost orbită de către torționarii ei.  Sfânta Lucia este venerată ca sfântă şi de către catolici, anglicani, luterani, precum şi de către credincioşii ortodocşi.

Sfânta Muceniță Lucia s-a născut în anul 283 în Siracuza Siciliei, Italia. Tatăl său, de origine romană, din neam de viță nobilă, era unul dintre cei mai de vază oameni ai cetății. Mama sa, Eutihia, era de origine greacă. Amândoi părinții erau bogați, astfel i-au dăruit fiicei lor o educație aleasă. Moartea tatălui la o vârstă tânără a lăsat-o pe Sfânta Lucia în grija mamei, care decide să o logodească cu unul dintre tinerii de vază ai cetății. Amândouă trăiau fără grija zilei de mâine, dar asupra lor a venit o încercare grea: Eutihia se îmbolnăvește de curgere de sânge iar doctorii nu o puteau ajuta. A plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Muceniţe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agaţa. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinţe muceniceşti pentru Hristos. După însănătoşirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărţit toate averile sale săracilor şi era gata să mărturisească pe Hristos, potrivit crestinortodox.ro.

Martiriul Sfintei Mucenițe Lucia fecioara

Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăţii.  În dialogul dintre Sfânta Muceniță Lucia și Pashasie, fecioara câștigă prin replica: „Apostolul zice că cei ce viețuiesc întru curăție, sunt biserici ale lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu viețuiește în ei”. Aceasta îl înfurie pe guvernator și hotărăște să o ducă la un bordel pentru ca cei de acolo să își bată joc de trupul ei feciorelnic. Dar Dumnezeu a dat atâta greutate trupului ei încât nu au putut să o miște din loc pe Sfânta Muceniță Lucia.Pashasie a poruncit să aprindă un foc mare împrejurul ei și să toarne peste dânsa smoală arsă, pucioasă și untdelemn fiert. Dar nici acestea nu au vătămat-o pe fecioară. Văzând acestea, au început să o lovească cu sabia sperând să o ucidă. Deși sabia o vătăma pe Sfânta Muceniță Lucia ea a rămas în viață.

Unde se găsesc moaștele Sfintei Mucenițe Lucia

În privința moaștelor sale, călugărul Sigebert din Gembloux (1030-1112), a scris că trupul ei a rămas în Sicilia nederanjat timp de 400 de ani. Dar în 878, în timp ce tâlharii sarazini islamiști amenințau Siracuza, moaștele ei au fost transferate într-un loc secret. În 1039 generalul bizantin [Maniaces] le-a luat și le-a dus la Constantinopol. În timpul [Constantinopolului din 1204], francezii au găsit mai multe moaște acolo, iar Dogele Veneției le-a dus mănăstirii San Giorgio din Veneția. În 1313, au fost mutate în Veneția în biserica dedicată ei. În 1513 venețienii au dăruit capul Sfintei Lucia lui Ludovic al XII-lea al Franței, care le-a depus în catedrala orașului Bourges. Până în 1861 rămășițele moaștelor Sfintei Lucia au fost cinstite în biserica dedicată ei din Veneția. După demolarea acestei biserici pentru a face loc noului terminal de cale ferată, au fost transferate în biserica Geremia. Alte părți ale corpului Sfintei Lucia și-au găsit locul în Roma, Napoli, Verona, Lisabona, Milano, dar și în Germania și Franța.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here