Instanțele au emis pe bandă sentințe care au anulat HCL 88, cea cu taxa de salubritate de 19 lei pentru care făgărășenilor li s-a cerut să o plătească. Au fost sentințe definitive, iar Primăria Făgăraș avea obligația să nu mai încaseze taxa și să restituie făgărășenilor banii plătiți ilegal. Numai că primarul cu de la sine putere a emis chiar și somații prin care cerea cetățenilor să achite taxa. Mai mult, sentința definitivă a Curții de Apel Brașov a fost contestată de Salco Serv SA, Dosar nr. 363/64/2023. Miercuri, 29 noiembrie 2023, Curtea de Apel Brașov a respins contestația SC Salco Serv SA îndreptată împotriva Prefectului Județului Brașov și Consiliului Local Făgăraș.
Tip solutie: Respinge contestaţia în anulare
Solutia pe scurt: Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Preşedintelui de Şedinţă pentru Consiliul Local Făgăraş. Anulează întâmpinarea formulată de intimatul Consiliul Local Făgăraş, ca urmare a admiterii excepţiei. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC Salco Serv SA împotriva deciziei civile nr. 334/R/2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 29.11.2023. Document: Hotarâre 788/2023 29.11.2023
Viceprimarul acționează ilegal în numele Legislativului
Pe rolul Curții de Apel Brașov a fost judecat recursul depus în numele CL Făgăraș de către viceprimarul Știrbu Cosmin, fără ca acesta să aibă o împuternicire din partea Legislativului. Hotărârea instanței nr. 334/2023 din data de 15.05.202 a fost definitivă ceea ce a însemnat că Primăria Făgăraș avea obligația să o pună în aplicare restituid banii încasați ilegal de la făgărășeni.
,,Solutia pe scurt: Respinge cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă Consiliul Local Făgăraş, prin Preşedinte de şedinţă Știrbu Cosmin Gheorghe împotriva sentinţei civile nr. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 15 mai 2023. Document: Hotarâre 334/2023 15.05.2023“
- ,,Nimeni nu ne-a spus că este ilegal să plătim acești bani, chiar ne-a trimis decizii de impunere semnate de primar. Din banii puțini pe care îi aveam, am plătit salubritatea. Acum să ne dea primăria banii înapoi. Vom depune cereri pentru restituirea banilor“ spun făgărășenii.
Și Tribunalul Brașov a constatat ilegalitatea HCL 88
În Dosarul nr. 2107/62/2022 ajuns pe masa Tribunalului Brașov, Prefectul Județului Brașov a chemat la bară Consiliul Local Făgăraș, în proces intrând Salco Serv SA ca intervenient pentru abaterile constatate la emiterea HCL 88/2022 privind taxa și tarifele de salubritate. Prin soluția emisă la 31 ianuarie 2023, Tribunalul Brașov a constatat nelegalitatea HCL nr. 88/2022“.
Solutia pe scurt: ,,Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Prefectul Județului Brașov, cu sediul în jud. Braşov, Municipiul Braşov, B-dul Eroilor nr. 3-5, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Făgăraș, cu sediul în jud. Braşov, Municipiul Făgăraş, Piaţa Republicii nr. 3, şi în consecinţă: Constată nelegalitatea Hotărârii nr. 88/2022 a Consiliului local al Municipiului Făgăraş şi pe cale de consecinţă anulează această hotărâre. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, la data de 31.01.2023. Document: Hotarâre 70/2023 31.01.2023“.
Lucian Cupu: ,,Cineva a făcut abuz de putere“
,,Am rămas surprins că în acest proces au fost depuse niște întâmpinări în numele CL Făgăraș despre care noi nu am știut, poate a știut doar o parte din legislativ. Un președinte de ședință nu are alte puteri decât un consilier local, iar un președinte de ședință poate semna în numele CL doar dacă este mandatat de plenul CL nicidecum să depună întâmpinări sau concluzii în instanță. Acest HCL 88 a trecut cu votul consilierilor locali care-l susțin pe primar. Așteptam ca primarul sau secretarul să ne informeze că s-a pierdut procesul la Tribunalul Brașov și că putem depune întâmpinare, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Ulterior, am aflat însă că s-a depus întâmpinare în numele CL Făgăraș, fără a fi cineva împuternicit de legislativ. Am și înștiințat Prefectura Brașov că nu am împuternicit pe nimeni să depună apel. Acum, Curtea de Apel a respins recursul și a păstrat decizia Tribunalului Brașov, iar decizia este definitivă. În acest caz cineva a făcut abuz de putere. Întâmpinarea este semnată de viceprimarul Știrbu ca președinte de ședință, deși nu a fost el președinte de ședință când a fost adoptată HCL 88. Cetățenii Făgărașului și firmele trebuie să știe acum că banii plătiți pentru salubritate în baza HCL 88 sunt încasări necuvenite, HCL-ul fiind ilegal. Instanța specifică de altfel în conținutul deciziei ca banii încasați ilegal să fie restituiți cetățenilor. Dar am văzut că primarul persistă în greșeală și spune că va da în judecată consilierii locali care nu au votat HCL 88“ a declarat consilierul local Lucian Cupu.
Cine a votat în favoarea HCL 88/2022
Reamintim că taxa de salubritate a fost votată într-o ședință extraordinară convocată de îndată prin Dispoziția nr. 560/16.03.2022, la care au fost prezenți 12 consilieri locali din totalul de 17 consilieri în funcție, fiind aprobată cu 10 voturi ,,pentru“, un vot ,,împotrivă“ și o abținere. Au votat împotriva voinței făgărășenilor și au majorat taxa de gunoi la 19 lei/persoană/lună, deși au fost avertizați de colegii lor că este ilegală, consilierii locali:
- Știrbu Cosmin-viceprimar, PSD
- Nicolae Butunoiu, PSD
- Biza Radu, Partida Romilor
- Colibaș Mădălin, Partida Romilor
- Steigel Norbert, FDGR
- Șuteu Magdalena, FDGR
- Cențiu Magdalena, PNL,
- Ovidiu Popa, independent
- Clonț Valentin, Pro România
- Aldea Iuliana, Pro România.