Petru Cadar este cetățean de onoare al municipiului Brașov. CL Brașov a aprobat în ședința din 31 octombrie a.c. proiectul de hotărâre la inițiativa Asociației culturale ,,Aurel A. Mureșianu“ și a președintelui acesteia Adrian Toth. În aceeași ședință au mai primit titlul de cetățeni de onoare ai Brașovului Iulianna Biro, Sebastian Ciorăşteanu, Aurel Bejenariu, participanţi la revolta muncitorească de la Braşov, din 15 Noiembrie 1987 la propunerea Asociaţiei „15 Noiembrie 1987’’ Braşov, ei fiind condamnaţi în luna decembrie a anului 1987 pentru infracţiunea de „huliganism politic”. În urma procesului înscenat, au suportat consecinţele represiunii, respectiv au fost privaţi de libertate pentru efectuarea de cercetări, ulterior fiindu-le stabilit domiciliul obligatoriu în anumite localităţi de pe raza Judeţului Braşov.
Petru Cadar a jucat timp de 11 ani pentru „Steagul” Braşov în „echipa de aur” a anilor 1960 – 1970. Adrian Toth a editat și un volumul ,,Petru Cadar – o stea pe bolta fotbalului brașovean” , o carte cu un mixaj de biografie literar-sportivă, mărturisiri, confesiuni, dialoguri, micro-roman sau mini-nuvelă, cronici fotbalistice, statistici, versificații (imnul echipei de fotbal Steagul Roșu Brașov).