Ringier Sports Media Group a comunicat că a decis închiderea ediției print a Gazetei Sporturilor. Astfel, ediția de azi, 1 noiembrie 2023, a fost ultima lansată pe piață.În același timp, grupul a decis și îndepărtarea lui Cătălin Tolontan din funcția de coordonare editorială. Alături de el, alți 9 angajați ai secției de print au fost concediați, notează paginademedia.ro.
- „Din cauza declinului drastic al vânzărilor înregistrate de ediţia tipărită a Gazeta Sporturilor, vânzări care au scăzut cu 27%, din 2018 până în prezent, precum şi a creşterii preţurilor la hârtie şi la serviciile de tipar, Ringier Sports Media Group (RSMG), proprietar al Gazeta Sporturilor şi GSP.ro, a decis să întreprindă o restructurare strategică. Consecinţa acestor transformări este inchiderea diviziei de print, care înregistrează în prezent pierderi majore”, se arată în comunicatul de presă emis de Ringier.
Cătălin Tolontan a anunţat pe Facebook:
- „Nu m-am gândit că voi scrie această ştire, însă treaba noastră de jurnalişti e să vă dăm ştirile seci şi dumneavoastră să fiţi liberi să le comentaţi.
Redacţia Gazetei Sporturilor:
- „În dimineaţa zilei de miercuri, un reprezentant al Ringier şi avocaţii au comunicat angajaţilor din depozitul de difuzare că ediţia tipărită s-a închis şi că angajaţii vor pleca”.
Publicul şi redacţia nu au fost anunţaţi că ultimul număr a fost cel de azi. Ringier i-a cerut lui Tolontan să plece de la GSP. Miercuri la prânz a venit şi confirmarea companiei, către redacţie, pe email, că „începe era GSP.ro”.Decizia închiderii ediției tipărite vine la o lună de la îndepărtarea redactorul-șef Cătălin Țepelin, după ce 95 de ziariști au denunțat ceea ce ei au numit imixtiuni ale comercialului în editorialul GSP, în favoarea caselor de pariuri.