Cei ce surprind diverse posibile încălcări ale regulilor rutiere vor putea trimite înregistrările audio-video polițiștilor, care, în baza acestora, dar și a altor mijloace de probă, vor putea sancționa șoferii care se abat de la regulile Codului rutier, potrivit unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică, informează avocatnet.ro. Pentru sancționarea șoferilor indisciplinați în trafic, polițiștii vor putea utiliza, de asemenea, date de monitorizare a traficului rutier primite de la administratorii drumurilor publice.
Mai exact, proiectul prevede că „polițistul rutier poate constata contravenții și cu ocazia verificării unei sesizări cu privire la o posibilă faptă de nerespectare a unei reguli de circulație de către un conducător de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, a cărei producere a fost percepută de către un alt participant la trafic și surprinsă de acesta într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”.
Practic, acum se introduce o excepție de la actuala regulă, care stabilește că polițiștii rutieri trebuie să constate contravențiile direct sau cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Astfel, cei ce au fost martori ai încălcării unor reguli de circulație vor putea încărca înregistrarea ce conține evenimentul rutier, făcută cu camera de bord sau cu telefonul, de pildă, pe un site web. Sesizarea va trebui făcută poliției rutiere pe raza căreia a avut loc presupusa încălcare a regulilor rutiere.
Vor putea fi constatate și sancționate de polițiști, în baza înregistrărilor video primite, următoarele abateri:
- nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului;
- adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice;
- neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;
- neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;
- nerespectarea regulilor privind depășirea;
- neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/ sau sonore sunt în funcțiune;
- efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă sau pe drumul expres, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.
Pentru a fi considerată validă și luată în seamă de polițiști, o înregistrare video va trebui să aibă:
- extrasul cadrului din filmarea audio-video sau video care surprinde posibila faptă contravențională percepută de participantul la trafic;
- data și ora când a fost surprinsă posibila faptă contravențională;
- vehiculul implicat și numărul de înmatriculare ori înregistrare al acestuia, după caz;
- semnalizarea rutieră a sectorului de drum public pe care a fost surprinsă posibila faptă contravențională, relevantă pentru constatarea acesteia.
Pe de altă parte, o sesizare va fi clasată direct dacă înregistrarea lipsește sau nu cuprinde toate elementele amintite mai sus, dacă datele celui care depune sesizarea lipsesc, dacă acesta refuză să-și asume, prin declarație pe propria răspundere, sesizarea formulată, dar și să dea detalii privind împrejurările în care a surprins posibila faptă contravențională ori dacă ajunge la polițiști mai târziu de 30 zile de la data surprinderii posibilei fapte contravenționale.
Această măsură urmărește „implicarea societății civile în procesul de semnalare a unor abateri grave la regimul rutier, pentru a consolida gradul de disciplină în trafic”, după cum apare în nota de fundamentare a proiectului de OUG.
Șoferii, sancționați și în baza filmărilor camerelor de supraveghere
De asemenea, polițiștii vor putea prelucra datele de monitorizare a traficului rutier colectate de administratorii drumurilor publice de interes județean sau local cu ajutorul unor mijloace tehnice instalate pe drumurile pe care le administrează și, dacă este cazul, în baza lor să aplice sancțiuni șoferilor.
În aceste cazuri se va verifica eventuala încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau în cazul prezenței în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, ori care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară.
Posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice va viza:
- limita maximă admisă de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum;
- interdicția sau restricția de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare;
- semnificația culorii roșii a semaforului;
- interdicția de a conduce pe drumurile publice un vehicul a cărui înmatriculare este suspendată;
- trecerea la nivel cu calea ferată;
- interdicția de a adopta un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice;
- depășirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului sau la trecerile la nivel la calea ferată.
În 2022, un proiect de lege ce conținea măsuri similare a fost respins definitiv în Parlament, ceea ce face ca acestea să nu se aplice în prezent.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de OUG trebuie adoptat de către Executiv și publicat în Monitorul Oficial.