O femeie de 47 de ani a fost încătușată de polițiști miercuri, 16 august a.c., întrucât pe numele ei exista emis un mandat european de arestare. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au identificat-o la o adresă din Recea, femeia fiind din satul Sâmbăta de Sus. Mandatul european de arestare a fost emis de autoritățile poloneze pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a se continua procedurile judiciare cu autoritățile poloneze.