Cercetătorul și profesorul Raimundo Torres Diaz demonstrează că mișcarea este o expresie a creierului uman. Dacă cineva înțelege cum funcționează creierul atunci când are loc o mișcare la o persoană sănătoasă se poate înțelege mai bine cum se formează o patologie. Dr Raimundo Torres este profesor la Departamentul de kinetoterapie (fizioterapie/kinesiologie) și Laboratorul de Științe ale Mișcării la Universitatea Tel Aviv. Sunt oameni total paralizați fără să cunoască nivelul de conștiință pe care îl au. Dar a fost posibil să se comunice cu acești oameni prin electroencefalogramă astfel încât să poată spune ,,da” sau ,,nu”. Astfel de persoane au o fereastră de comunicare cu lumea. Trebuie întotdeauna să-ți îmbogățești vocabularul motor pentru a dezvolta o rețea neuronală mai largă ca atunci când ajungi la bătrânețe să ai mai multe resurse când apare o problemă. Omul care  este pasiv are mai puține șanse de a se recupera în viitor. Școala Superioară de Medicină Torsală din Tel Aviv este cel mai mare centru de cercetare pentru Științe Medicale și Științe de bază aplicate unde profesează profesori permanenți din multe domenii de cercetare, de la cancer la genetică moleculară, probleme hormonale sau studii endocrinologice și  Științele reabilitării. Este un domeniu de Cercetare Integrativ care necesită cunoștiințe foarte largi, trebuie să cunoști creierul, să cunoști modele și chiar inginerie. Mișcarea este o expresie a creierului uman, care de când ne naștem comandă mușchilor să se miște. Cu alte cuvinte, mișcarea  ocupă o mare parte din volumul creierului. Dacă înțelegi cum funcționează creierul atunci când cineva produce o mișcare la o persoană sănătoasă poți înțelege mai bine cum se formează o patologie și care este mișcarea care îmi dă un indiciu că o persoană se îmbolnăvește. Spre exemplu, dacă văd mișcarea unei persoane care tremură puțin la o anumită frecvență pot spune că în câțiva ani această persoană poate dezvolta Parkinson. Un alt exemplu, persoanele în vârstă când au prima cădere spontană, în general acel eveniment este un marker care spune că în decurs de trei ani au șanse mari să moară. Pentru că se știe că va pierde și partea cognitivă. A înțelege mișcarea înseamnă un beneficiu pentru viață, înseamnă înțelegerea creierului. În ziua de astăzi sunt  progrese în tehnicile de reabilitare. În ultimii ani (spre deosebire de anii ‘ 80 sau ‘ 90)  calculul și progresele foarte profunde ale tehnologiilor optice fac posibilă măsurarea a ceea ce se întâmplă în creier atunci când vă mișcați. Tomografia sau rezonanța, de exemplu, sunt descoperiri relativ noi. Acest lucru ne permite să vedem ce se întâmplă în creier atunci când individul învață să se miște sau ce se întâmplă când încearcă să se miște și nu poate. În această privință, Israelul este o țară lider prin tehnologiile avansate și prin pregătirea poporului său. În urmă cu ani, se credea că  în paralizie, după o leziune a coloanei vertebrale, nu se poate vindeca, că nervii nu se pot uni din nou, însă cercetările recente ne determină să înțelegem că printr-un proces multidisciplinar (masaje specifice, acupunctură, electrostimulare, termoterapie cu moxas care are de-a face cu biochimie robotică, stimulare și pregătire fizică și evident folosirea aparaturii premiate cu Premiul Nobel de regenerare celulară) individul revine la mers, la plimbare, în ciuda faptului că coloana vertebrală a fost secționată. În urmă cu doar 20 de ani nimeni nu s-ar fi gândit la o asemenea realizare în locomoție. Dacă stimulăm creșterea celulelor acestea se reatașează. Aceasta este o realizare a profesorului Vital Schwartz, candidat la Premiul Nobel de la Institutul Weitzman. De asemenea, se poate cunoaște dinainte prin semnale motorii ce tip de patologie urmează să dezvolte individul. Este o cercetare foarte interesantă  a unui profesor din Israel care lucrează la Universitatea din Chicago, care a fost premiat pentru cercetare (pentru care aprox. două mii de oameni și-au donat corpurile științei. Aceștia își fac măsurătorile motrice după vârsta de 60 de ani în fiecare an făcându-se ulterior o corelare cu tabloul clinic al persoanei). Trebuie cunoscut că ceea ce nu este folosit se atrofiază. Chinezii spun: ,,putrezește pasul nefolosit”. Trebuie să stimulezi în continuare corpul pentru a continua să te miști. Mai multă mișcare mai puțină pasivitate mai multe oportunități de a menține sănătatea. Trebuie să-ți îmbogățești vocabularul motor pentru a-ți dezvolta o rețea neuronală mai largă  astfel încât când ajungi la bătrânețe să ai resursele pentru a funcționa în ciuda faptului că celulele tale mor. Vei avea o rețea de comunicare internă mai largă care nu se va deteriora la fel de repede. La sportivi se știe că au șanse mai mari de recuperare pe termen lung deoarece au un vocabular motor bun. Omul care este pasiv are mai puține șanse de a se recupera.  Cine provoacă creierul cu probleme cognitive sau senzoriale este o persoană mai obișnuită cu rezolvarea problemelor. Creierul nu numai că trebuie să dezvolte o bază largă pentru ca mușchiul să funcționeze pe termen lung dar rebuie să-și dezvolte capacitatea de a rezolva probleme. Spre exemplu, se consider o problemă pentru o persoană, coborâtul cu o tavă pe scări. Este o problemă motorie senzorială  care are și un element cognitiv dacă, de exemplu, sună telefonul și trebuie să te uiți. Acest tip de situație exercitată o perioadă lungă de timp este ceea ce face ca creierul cu plasticitatea sa să continue să funcționeze și să nu se deterioreze Fiecare se deteriorează la o vârstă diferită dar se întâmplă întotdeauna în partea  cognitivă, motorie și senzorială. Cu alte cuvinte vedem mai puțin, ne mișcăm mai puțin și de asemenea rezolvăm mai puține probleme cognitive.  Deci cu cât exersăm mai mult creierul cu atât avem mai multe oportunități de a putea rezolva problemele când acestea apar la o vârstă mai înaintată și când există o boală. Cel care are un accident vascular cerebral are mai multe resurse dacă a fost sportiv decât cel care nu a făcut niciodată nimic.

Cenzura unei lucrări care nu este în concordanță cu linia oficială 

Analiza Lancet care se referă la aproape 400 de autopsii după administrarea serului experimental anti-Covid (numit impropriu vaccin) a demonstrat că peste 80% dintre decese au fost cauzate de acest ser experimental. Lucrarea este realizată de medicul cardiolog Dr. Peter Mc Cullough, epidemiologul Yale Dr Harvey Risch și colegii lor de la Wellness Company și a fost publicată în aceste zile pe site-ul prestigioasei reviste medicale. În mai puțin de 24 de ore studiul a fost eliminat și a apărut o notă care menționa: ,,Studiul a fost eliminat deoarece concluziile nu sunt susținute de metodologia studiului”. Deși studiul nu a fost supus niciunei etape a procesului de evaluare inter pares nota sugerează că a încălcat  ,,criteriile de selecție”. Constatările studiului arată că cel mai afectat sistem de organe în cazul deceselor cauzate de serul experimental anti-Covid  a fost sistemul cardiovascular (53%) urmat de sistemul hematologic (17 %), sistemul respirator (8%)  și sistemele multiple de organe (7%). Trei sau mai multe sisteme de organe au fost afectate în 21 de cazuri. Timpul mediu de la înțeparea cu serul experimental (,,vaccin” anti-Covid )  până la deces a fost de 14,3 zile. Cele mai multe decese au avut loc în decurs de o săptămână de la ultima administrare a serului. S-a stabilit în mod independent că peste 80% de decese au fost cauzate direct de ”vaccinarea” cu serul experimental anti-Covid 19.  Autorii lucrării sunt vârfuri în domeniile lor astfel încât este greu de crezut că metodologia lucrării a fost într-adevăr atât de slabă încât să justifice eliminarea din selecția inițială în loc să fie supuse unei evaluări critice complete. Se dovedește astfel cenzura dură a unei lucrări care nu este în concordanță  cu linia oficilaă. CDC nu a recunoscut încă niciun deces cauzat de serurile experimentale ARNm Covid. Dovezile autopsiilor care demonstrează contrariul nu sunt ceea ce instituția de sănătate publică vrea să audă.

Decizii menite să schimbe mentalități

Schimbările operate sub pretextul Plandemiei de conducătorii lumii sunt uriașe, iar acestea continuă în cascadă după un plan. Atacurile asupra companiilor mici care dinamizează viața comercială afectează în special produsele și serviciile care au un impact asupra libertății noastre de a cumpăra, de a face comerț, de a călători și de a ne face viața după bunul plac. Restricțiile introduse în timpul plandemiei s-au înmulțit, s-au diversificat și au ajuns să aibă mii de forme. Și altele noi se adaugă zilnic. De la bun început nu a fost vorba despre îngrijirea sănătății, ci a fost vorba despre exercitarea puterii asupra întregii populații de către o pătură conducătoare infimă în numele științei. Guvernul a închis societatea apoi a încercat să ne înțepe prin orice mijloace cu un ser experimental de care nu aveam nevoie dar care  și-a dovedit ,,eficacitatea” în depopularea planetei. De atunci  noi lucruri stranii au fost dezlănțuite împotriva oamenilor:

  •   campania ,,mâncați gândaci”;
  •   eliminarea combustibililor fosili;
  •  eliminarea cuptoarelor de pizza cu lemne;
  •  obligativitatea cuptoarelor și mașinilor electrice;
  •  interzicerea aerului condiționat
  • să nu deții nimic și să fii fericit cu consumul tău digital și chiar blocarea soarelui .

În același timp sunt lansate pe piața publică o sumedenie de farse ca de exemplu că bărbații pot rămâne însărcinați. Multe orașe sunt lăsate în paragină, abandonate de locuitorii lor înstăriți și devin adevărate jungle ale crimei organizate.

Vor să devină ,,guvernatorii funcționării minții umane”

În august 2020, Antony Fauci a publicat un articol în revista ,,Cell” care făcea apel la ,,schimbări radicale care ar putea dura decenii”,  reconstruirea infrastructurilor existenței umane de la orașe la case și locuri de muncă, de la apă și canalizare până la locuri de agrement și de adunare. Autorii își doreau o distanțare perpetuă dar acesta nu era decât începutul. Ei și-au imaginat desființarea orașelor, eliminarea evenimentelor de masă, sfârșitul călătoriilor internaționale și practic al oricăror călătorii, interzicerea animalelor de companie, interzicerea tuturor animalelor domestice și în general o foarte bizară lume non-patogenă. Știința nu mai este privită ca un proces de descoperire prin cercetare ci un stadiu final codificat cunoscut și înțeles exclusiv de o elită care vrea să-și impună punctul său de vedere la toată lumea. Hayek a numit asta ,,abuzul rațiunii” pentru că adevărata rațiune se bazează pe incertitudine și pe descoperire în vreme ce ,,Scientismul” ca ideologie este arogant și își imaginează că știe ceea ce este necunoscut. Aceștia sunt ,,guvernatorii funcționării minții umane” însemnând Contra revoluția Științei în care libertatea pentru fiecare individ este considerată un infern, geniile care preiau controlul asupra lumii reprezintă tranziția iar domnia permanentă a savanților pentru a modela spiritul uman este Raiul pe Pământ. Astfel, în loc să elibereze mintea umană Fauci și ,,adepții” săi  s-au imaginat guvernatorii ei.  Scopul lor este să devină ,,guvernatorii funcționării minții umane”. (Florin Gherasim – membru al Asociației Internaționale de Medicină Integrată și Împotriva Îmbătrânirii, președinte A.S.I.M.I.A. pentru România, specialist în recuperare medical)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here